Complicated (A Harry Styles F.F.) - Pauza

Capitolul 5

Stăteam cu genunchii la piept pe parchetul rece dintr-un colțișor al camerei mele. Deși nu îmi puteam vedea pungile de sub ochi știam că oboseala era prezentă, eram trează de la... De fapt am stat trează toată noaptea, și m-am văzut dintr-o dată stând aici aproape tremurând și făcând același lucru pe care l-am făcut pe parcursul a aproximativ 7 ore de nesomn, reflectând. Reflectam și reflectam și din nou reflectam, asupra întorsăturii vieții mele, asupra tot ceea ce se întâmplase de la apariția lui Harry aka băiatul misterios. Nu eram sigură dacă mai eram în stare să înaintez, să îmi reiau traiul de viață de dinainte a toate cele întâmplate, puține, dar întâmplate și într-un fel dureroase. Nu puteam să înaintez ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat (adevărul fiind că nu puteam nega faptul că sufeream), precum a făcut Harry, de la incidentul de săptămâna trecută nici nu s-a mai sinchisit să mă mai caute, era de știut, am fost doar o altă țintă în ochii lui, iar eu i-am jucat o parte din joc, dar totuși sunt mândră că am fost suficient de deșteaptă la momentul potrivit încât mi-am dat seama și m-am retras, umilită și îndurerată, dar mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat forța necesară pentru a mă retrage din plasa lui. Corectez partea de mai sus, nu am mai avut parte de un somn bun de o săptămână și eram conștientă de faptul că persoana sa nu îmi dădea pace să dorm, dar trebuia să-i interzic inimii mele să îi mai permită unui astfel de străin să își facă loc în viața mea.

-Amelia, trezirea! se auzi vocea somnoroasă a mamei răsunând de după ușă în timp ce ciocănea răsunător. La auzul acelor cuvinte m-am trezit la realitate și mi-am amintit de această minunată zi în care se presupune că ar trebui să înceapă școala, deși nu mă simțeam deloc pregătită să îmi încep noul an în starea asta, "Îngerașul Cartierului Manhattan" nu putea să își facă apariția într-o clădire ce ține de învățământ după atât de multe zile în care în loc sa stea acasă și să studieze pentru a da lovitura la toate materiile și în clasa a 12-a, a hoinărit aproape peste tot cu un maniac obsedat de fete pe urmele ei. 

Revenind, nici nu conștientizasem de faptul că era deja 8 dimineața având în vedere că draperiile ferestrei mascau zorile dimineții. Mai era fix o oră până la festivitatea de început de an. Ceea ce mă nedumerea pe mine în momentul de față era de ce mama se trezise pentru prima dată deodată cu mine, având bunăvoința de a mă trezi ea, nu ceasul.

-Amelia, trezește-te odată! Trebuie să vorbim, a răsunat din nou vocea mamei ca un răspuns pentru nedumerirea mea, asta era, vroia să discute cu mine, și după tonul folosit știam că trebuia să fie ceva serios.

Deși se presupunea că trebuia să fiu fresh având în vedere faptul că sunt trează de mult timp, nu mă simțeam deloc așa, astfel încât atunci când m-am ridicat în capul oaselor o greutate îmi apăsa tot corpul, de la umeri în jos. Mă simțeam atât de neputincioasă, moleșită într-un oarecare fel. Poate era vina vremii ploioase de afară sau începutul școlii... sau toată această durere sufletească acumulată în orele de nesomn. Aș vrea să fie primele două variante, dar realist gândind, eram conștientă că toate dovezile duceau spre a treia.

Cu greu coborând scările până la parter, am văzut-o pe mama așteptându-mă pe canapeaua din living și făcându-mi semn să mă așez lângă ea, ceea ce tocmai am făcut.

-Pregătită pentru noul și ultimul an de liceu? a întrebat ea entuziasmată.

-Ce bună urare de bună dimineața, am spus eu ironic, ei bine, să știi că întrebarea asta mi-a făcut toată ziua.

-Ultimul an de liceu în rândul adolescenților ultimelor generații a fost oficial declarat că este de asemenea cel mai distractiv, a afirmat ea adoptând postura de doamnă superioară, deci ar trebui să te bucure, a adăugat.