Magia e putere - Seria MAGII, vol. 2

Capitolul 1

Varã...mare...plajã şi soare. Era ca o iluzie trãitã în realitate. Am privit pe fereastrã, la marea care îşi legãna valurile în bãtaia sorelui plãcut de dimineaţã. Ȋn zare, câţiva pescãruşi dãdeau roatã pe deasupra valurilor. Ȋn copilãrie, am crezut cã niciodatã nu voi pleca din orãşelul meu drag, apoi, mai târziu, nu am îndrãznit sã sper cã mã voi întoarce. Şi totuşi, eram aici din nou, într-o casã stil cabanã construitã în prelungirea magazinul de antichitãţi, o casã mica, dar frumoasã, în care locuiam alãturi de tatãl meu.

Cu câteva luni în urmã, nici nu îl cunoşteam. Cu câteva luni în urmã, îl uram. Dar în mintea mea, e ca şi cum asta s-ar fi întâmplat într-o altã viaţã, atât de depãrtate simt acele amintiri. Am trecut prin multe, am pierdut mult, am câştigat mult. Presupun cã aşa e viaţa. Deşi vreau sã cred cã a mea e mai specialã, şi nu din cauzã cã aş fi vrãjitoare, sau pentru cã am putere dublã faţã de ceilalţi, purtând în mine şi puterile tatãlui meu ce i-au fost luate în urmã cu mulţi ani, ci pentru cã îmi place sã lupt pentru ce îmi doresc şi cu toate cã destinul nu este mereu favorabil şi lucrurile se întâmplã împotriva oricãrui efort al nostru, îmi place sã ştiu cã în aceastã mare spumoasã care este viaţa, oricât de mari şi agressive ar fi valurile ce mã poartã, eu am vâslele, arma mea împotriva destinului şi puterea de a lupta pânã la ultimul suflu.

Mi-am pus costumul de baie, o rochiţã scurtã de bumbac peste, am încãlţat şlapii şi am coborât în bucãtãrie. Tata stãtea la masã citind o carte veche, probabil studiind magia, aşa cum fãcea deseori. Ȋn faţa lui se afla o canã de cafea din care bãuse jumãtate şi nelipsitul pachet cu trabucuri cu aromã de cireşe, din care eu, Ema şi Damian mai furam câte unul uneori. Nu ştiam nici acum dacã îşi dãdea seama cã luam, dar bãnuiam cã da, dar fãcea pe neştiutorul, aşa cum fãcea cu alte lucruri, din dorinţa de a nu fi un tatã prea bãgãcios sau cicãlitor. Şi nu era. De fapt, era cel mai bun pãrinte din lume.

-'Neaţa, Ana! Cafea?

-Aş vrea, dar mã duc sã înot cu Ema, deja am întârziat. O beau când mã întorc.

-Nu uita cã disearã îmi ţii locul la magazin, spuse el în timp ce ieşeam pe uşã.

Nu uitasem. Lucram la magazinul tatãlui meu trei zile pe sãptãmânã, câte cinci ore. Fusese ideea mea, o modalitate de a-mi câştiga banii de buzunar şi de a completa ce cheltuisem din moştenirea mea pe drumurile repetate Bucureşti-Constanţa, în perioada în care locuiam cu Sabina. Ȋmi plãcea sã lucrez, sã analizez antichitãţile în timp ce le lustruiesc şi sã povestesc oricãrui client dispus sã mã asculte istoria fiecãruia. Nu aş fi suportat, de exemplu, sã lucrez într-un magazin cu haine. Acolo, clienţii sunt tot timpul nehotãrâţi, dar aici, cei care veneau cam ştiau ce vor şi lucrurile decurgeau de la sine.Dat fiind cã urma sã lucrez un an întreg, speram sã reuşesc sã strâng bani de facultate, pe care o amânasem un an, pe de o parte pentru cã nu ştiam exact ce vreau şi pe de altã parte pentru cã eram în urmã cu lecţiile de magie. Cu toate cã recuperasem enorm, Damian tot era de pãrere cã mai am multe de învãţat şi vroia sã mi le predea acum, când puterea mea este sporitã, pentru cã, spunea el, dupã ce îi voi da înapoi puterile tatãlui meu, îmi va fi mai greu. Nu ştiam cum voi face asta, dar studiam din greu sã aflu. Vroiam ca tatãl meu sã fie din nou vrãjitor cu puteri şi el îşi dorea asta, deşi nu o recunoştea. Vroiam sã îl vãd fãcând vrãji şi mai ales, sã mã înveţe tot ce ştie, sã fie el mentorul meu în locul lui Damian. Ȋn primul rând, pentru cã era tata, era mai matur, mã încuraja mai des şi avea mai multã rãbdare decât Damian, dar mai ales pentru cã dacã tata mi-ar fi fost mentor, nimic nu ar mai fi stat în calea relaţiei mele cu Damian...poate doar caracterul lui imposibil.

Ajunsã pe plajã, am gãsit-o pe Ema stând întinsã pe nisipi.

-'Neaţa, soare, spuse ea când mã vãzu.