*
Strânsoarea mâinii îi era caldă. Nu voiam să-l las să plece , nu din nou. Îmi ajunsese tot timpul în care doar focul din șemineu mă mai încălzea.Era mijlocul unei zile de iarnă, iar fulgii reci de zăpadă continuau să cadă din cer, așternându-se pe pământul rece.Mi-am îndreptat privirea către el, privindu-l în ochii negrii, care încă erau un mister.
-Când pleci din nou?l-am întrebat , ținându-l de mână tot mai strâns.
-Nu mai plec. Cred.Depine. De ce? Vrei să rămân? m-a întrebat, rânjind.Voiam să-l bat, să-l iau la pumni și palme până când moaca aia drăguță a lui devenea mov.Părul brunet îi cădea pe ochi, și de fiecare dată când îl vedeam așa simțeam nevoia de a-l întreba când se întoarce curentul.
-Nu...adică da...dar nu vreau să...adică..speram ca măcar Crăciunul ăsta să-l petrecem împreună..
S-a apropiat mai mult de mine, iar eu mă uitam la el cum se uita un șoarece la mine. Pentru că da, eu pot fi confundată majoritatea timpului cu un spiriduș scăpat din povești. Așa înaltă eram , în comparație cu el.M-a luat în brațe , apoi mi-a pus mâna pe cap,continuând să se uite de sus la mine.
-Prostuțo.Sigur că voi fi aici,nici eu nu vreau să plec.Știi că te iubesc.a spus, strângându-mă tot mai tare în brațe. Apoi, am simțit o durere inimaginabilă, atât sufletească, cât și fizică. Parcă...parcă fusesem înjunghiată de mii de ori în tot corpul, iar acele cuțite îmi trecuseră și prin inimă. Tot ce am auzit după aceea au fost gemetele lui îndurerate, și numele meu, abia rostit de ființa ce însemna totul pentru mine..
-----------
Miros enervant de mâncare fără pic de gust, patul incomfortabil, vocile slăbite ale persoanelor din jurul meu...apoi am deschis ochii, iar imaginea enervant de plictisitoare și bolnavă a confirmat faptul că eram într-un spital. Îmi e frică. De ce sunt într-un spital? Unde e el? Defapt, de ce nu e aici? M-am panicat atât de tare.Apoi am văzut un doctor , apropiindu-se. Nu venea aici, dar nu m-am putut abține.
-Unde e..?am spus, îndeajuns de tare încât să fiu auzită. S-a apropiat de mine.
-Oh, domnișoară, v-ați trez...a spus, apoi l-am întrerupt.
-Scutiți-mă, v-am întrebat ceva.
-Păi...accidentul a fost destul de grav. Îndeajuns de grav încât băiatul să intre în comă...dacă el nu era acolo, erați moartă acum.
