Iubește-mă, Phaselis!

          „Jenna a așezat ultimul lemn, înmânându-mi chibritele. Toți așteptau cu nerăbdare să aprind focul, pentru a putea începe să bea pe nesăturate. Toți așteptau, numai eu nu. Până la urmă, nu știam de ce am venit aici, pentru că nu eram „compatibilă" — cum mă bătea mama la cap — cu persoanele libertine, prea libertine din acest grup. Singura care îmi semăna câtuși de puțin era Jenna, o fată pe care am cunoscut-o acum ceva timp. Așa am ajuns să cunosc și gașca ei și așa am ajuns să... stau pe un butuc, cu un pahar de apă în mână, pe când ceilalți dansează, cântă și se învârt cu sticlele de bere pe lângă foc. Eram destul de sigură că cineva avea să cadă în foc până la urmă, dar nu voiam să fiu privită urât, așa că mi-am ținut gura.

          — Phase!

          Glasul lui Darryon mă striga din spatele meu, chemându-mă la el. Darryon, ei bine, era un băiat înalt, slab, având doar câțiva mușchi. Părul lui avea o culoare maronie spre blond, iar ochii îi erau albaștri. Tot ce știam despre el a fost că era în echipa de basket, deși după corpul lui aproape deloc lucrat nu puteam spune că practică vreun sport. M-am ridicat de pe buștean, părăsind paharul meu cu apă lângă foc și începând să pășesc rezervată spre el și grupul lui.

          — Uite cine a venit! a strigat Ayron, un alt basketbalist, ridicând sticla de bere aproape goală.

          Am strâns din buze și eram gata să mă întorc la apa, focul și bușteanul meu, dar când să fac primul pas, mâna lui Darryon s-a strâns în jurul cotului meu. Mi-am coborât privirea spre cot, trimițând săgeți spre mâna lui udă. Aia era bere pe mâna lui? Oribil.

          — Stai, Phaselis! Nu-l asculta. E prost.

          S-a întors spre mine, arătându-le spatele prietenilor lui. A încercat să-mi zâmbească, dar era atât de beat că pun pariu că habar nu avea cum să facă asta.

          — De ce m-ai chemat? m-am răstit ursuză.

          — Voiam să te distrezi și tu un pic. Ia, mi-a întins băutura lui, atingându-mi buzele cu gura sticlei.

          M-am dat ca arsă în spate și l-am privit urât. Mi-am șters rănită buzele, apoi am pornit cu pași apăsați și nervoși spre locul meu, un loc din care nu trebuia să plec. După câțiva pași, m-am întors spre Darryon, privindu-l.

          — Și, ca să știi, mă distrez! am mințit.

          Nu, nu mă distram. Dar nici nu voiam să-mi ocup timpul în modul în care ei o fac. Nu aveam de gând să beau peste măsură sau să o fac printre tufișuri cu unul mai mare. Jenna ar trebui să se simtă în totalitate. Deși e prietena mea, face niște lucruri nu tocmai bune.

           Am auzit foșnete și chiote, așa că m-am întors spre locul unde trebuia să fie grupul. Au rămas doar bagajele și un ultim adolescent care căuta disperat ceva prin geantă.

           — Ce se întâmplă? l-am întrebat.

           Tipul pe care nu l-am recunoscut în întuneric nu s-a sinchisit să se oprească din căutat.

            — Mergem să înotăm în lac. Tu stai aici. Ai grijă de foc, mi-a dictat el.

           Am pufnit atunci când am văzut că ceea ce căuta a fost o sticlă plină de lichid incolor. Cu siguranță nu era apă.

          — Da, puteți pleca. Eu voi sta aici, mi-am spus. Doar voi sta.

          Deveneam melancolică, iar mie nu-mi plăcea. Niciodată nu mi-a plăcut melancolia. Poate pentru că nu prea aveam parte de ea în viață sau pentru că pur și simplu nu-mi plăcea.