The Nameless BOOK Of DEAD

Cap. VII

Totul arăta precum în visul ei. Trei râuri înconjurau Palatul din părţi diferite, grădina era imensă şi plină de pietre albe de diferite mărimi. Lanuri întregi de flori albe de asfodel umpleau pământul negru al grădinei. Bănci din piatră, erau aşezate în faţa unor pomi cu fructe albe şi frunze gri, alături de nişte mese rotunde, pe care stăteau făcând cu ochiul, fructe din pomii gri. Drumul cu placaje de oase, devenise strâmt şi şerpuit. Ducea direct spre o poartă vopsită jumătate negru şi jumătate alb. Era uşa Palatului. Fata privea uimită în jur. Acesta era locul pe care dorea cu disperare să îl vadă încă de când ajunse in Lumea De Dedesupt. Privea fascinată. Dorea să vadă mai mult. Şi mai mult. Era atrasă de locul acela. Simţea lucruri pe care nu le mai simţise până atunci. Şi atunci realiză că sentimentul în privinţa Emiliei era mai puternic ca niciodată. Dar era prea vrăjită de locul acela şi nu dorea să plece. Au trecut prin multe. Ce s-ar fi putut întâmpla acum? Se întoarse şi o privi pe vrăjitoare. Aceasta privea locul, dar nu îl vedea cu atât de multă fascinaţie precum fata. Era ciudat şi nu o prea încânta.

-"Am să merg să mă mai uit pe aici, cât mai pot. Visez de mult la locul acesta, şi vreau să mă mai bucur de el doar încă puţin înainte să plecăm.", spuse fata.

-"Eşti ciudată. Te aştept aici, deci grăbeşte-te!", strigă vrăjitoarea.

Fata plecă fericită, scanând entuziast grădina. Vrăjitoarea se aşeză pe o bancă. Privi fructele din farfuria ce era aşezată pe masa din faţa ei. Realiză că îi era foame. Nu ştia de cît timp era acolo, iar ea numai mâncase nimic toată ziua.

-"Dacă îţi este foame.. Te poţi servi.", spuse o voce răguşită. Vrăjitoarea tresări şi se întoarse rapid. În faţa ei stătea un bărbat cu tenul măsliniu, părul lung şi barbă neagră. Arăta înfricoşător. Ochii săi negri erau ţintuiţi asupra ei. Ar fi vrut să fugă dar nu avea unde iar piciorele ei refuzau să se mişte. Vocea o părăsise iar curajul i se scurse. Mai bine spus, îi fusese furat. Simpla prezenţă a bărbatului, punea asupra ei o tensiune inimaginabilă. O tensiune ce o înspăimânta. Ce îi provoca o neputinţă ce o îngrozea. După câteva minute de linişte profundă, reuşi să îşi găsească cuvintele.

-"Ci...Cine eşti?", spuse vrăjitoarea încet. Bărbatul schiţă un zâmbet malefic, duse un picior în spate, se aplecă uşor şi luă mâna fetei.

-"Eu sunt Jaquen. Regele lumii spiritelor!", spuse acesta pe un ton amuzat. Îi sărută mâna fetei şi apoi o lăsă să cadă fără vlagă. "Foarte încântat de cunoştinţă, Emilia DeRavine." Vrăjitoarea rămăsese parcă fără viaţă. De unde ştia cine e?

-"Am auzit că tu şi prietena ta, doriţi să vă ofer o cale de scăpare din minunata, colorata şi "foarte greu de creat"-a lume a mea?", spuse acesta încrezător. Ceva din tonul său părea să spună că nu avea de gând să le ofere ajutorul lui. Dar de unde ştia până şi asta? Dar de fapt, ce mai conta? Oricum, scena arăta total diferit în capul ei. Acesta luase un fruct cu o formă ciudată din farfuria la care se uită mai devreme şi îl întinse spre ea.

-"Ei bine? Ce mai aştepţi? Îţi era foame parcă, nu?", spuse acesta râzând.

-"Unde este companiera ta? Aa.. Stai.. Se plimbă pe undeva pe lângă fântâna dorinţelor pierdute.. Pare fascinată de locul ăsta.. Mă întreb de ce?", spuse acesta. Continuă să o privească cu un zâmbet şiret.

-"Nu vorbeşti prea mult, nu?", spuse acesta dintr-o dată mult mai încet. "Ceea ce e ciudat. Păreai să vorbeşti foarte mult atunci când unul dintre nefiriciţii mei şi pentru totdeauna supuşi din Oraşul Oaselor, te însoţea spre Palat. Care era numele lui..? Hmm.. Nu mă obosesc deobicei să le reţin numele... Aa.. Sketton, nu?"

Vrăjitoarea se încruntă. Ştia prea multe. Ştia tot. Plănuia ceva mai mult ,ca sigur. Se afla într-o altă lume, unde spiritele ajungeau pentru a fi judecate apoi fie absorbite de ceva numit Void, care îi trimitea într-un alt loc, fie rămâneau aici, ca şi rezidenţi în Oraşul Oaselor, fie ar fi găsit o ancoră şi ar fi rămas blocaţi in Turnul Celor Pierduţi, până ar fi găsit o cale de scăpare. Scheletele vorbesc. Pământul e negru, cerul mişcător e în nuanţe de gri şi mai este şi un râu alb ciudat. Ca Regele să ştie absolut orice datorită unei forţe necunoscute nu era complet exclus. Dar rege sau nu, nimeni nu avea dreptul să îi vorbească aşa.

-"Da.. Mi s-a mai spus..", spuse vrăjitoarea mai sfios decât intenţiona. Se pare că era mai uşor să gândească vorbele şi să se imagineze curajoasă, decât chiar să o facă. Regele îşi îndoi buzele intr-un zâmbet sinistru.

-"Ooo.. Ce glas mirific.. E păcat că nu îl foloseşti mereu. Uite cum facem.. Mănâncă ceva, iar eu te voi conduce apoi la preafrumoasa, mirifica şi, în ultimul mileniu, foarte obositoarea mea soţie, Regina. Am auzit că ai fost binecuvântată de către Ghenos, cu un glas excepţional de frumos.. Deci, permite-mi să i-l fac cadou Reginei. Tot acest timp nesfarşit in Lumea Spiritelor, a făcut-o foarte indispusă şi plictisită. Iar desigur, în schimb, voi deschide un portal spre plictisitoarea voastră lume.", spuse regele, pe un extrem de linguşitor. Dar toate acele complimente.. Şi de la o creatură nemuritoare şi importantă precum acela. Ego-ul vrăjitoarei era ridicat şi mângâiat tandru. Dar până la urmă... Erau doar nişte amărâte de complimente, nu?

-"Să ştii că nu eşti primul care îmi oferă acest gen de complimente.. Au mai fost zeci înaintea ta.", spuse fata în timp ce se servi cu un fruct din farfurie. Avea un gust ciudat. Uşor amărui.. Dar apoi, deveni brusc dulce şi îmbietor. Un adevărat răsfăţ pentru papilele gustative.

-"Mmmm.. E.. E extrem de bun!", exclamă vrăjitoarea. "Ce sunt astea?". Regele îşi schimbă radical privirea şi tonul vocii. Părea acum mai înfricoşător ca niciodată. Era ca şi cum o mască i se strecură de pe faţă.

-"Maiestate..", spuse acesta.

-"Poftim?"

-"De acum te adresezi cu "maiestate", copilă. Acum să mergem.. Regina aşteaptă. O culegem imediat şi pe prietena ta.", spuse regele întorcându-se şi pornind spre poarta cu alb si negru. Vrăjitoarea rămase confuză. Ce a fost asta?

-"Aa.. Şi da.. Se numesc wahne. Normal au un gust amărui, dar după câteva secunde, crează iluzia gustului cel mai dorit de către subconştientul tău. Da.. Ce pot spune? O adevărată comoară."

"Într-adevăr...", gândi vrăjitoarea. Ce nu ar da să aibă aşa ceva la reşedinţa ei. Îl urmă îndeaproape şi intră în ceea ce părea a fi Palatul. O sală lungă apăru în faţa ei. Totul avea o nuanţă puternică de albastru închis. Schelete îmbrăcate în armuri negre erau aranjaţi paralel în faţa pereţilor sălii. Se aplecară în faţa regelui şi rămăseseră aşa până când acesta trecu de ei. La capătul sălii se aflau două rânduri de scări arcuite. Dedesupt era o uşă mai mare decât cea de la intrare, cu un sigiliu ciudat pe ea. Era un fel de carte cu un craniu pe ea şi inscripţii ciudate. Regele a urcat pe scara cea din stânga şi s-a întors spre un coridor întunecat, ce părea că duce într-o altă sală. Arăta precum o cameră stilată a unor oameni extrem de bogaţi, din lumea normală. Un foc albastru uriaş ardea într-un şemineu. O femeie cu tenul închis la culoare, părul lung, cârlionţat şi negru, stătea întinsă pe o canapea albastră. Ţinea în mână un pahar umplut cu ceva negru. Era împodobită cu tot felul de brăţări ciudate şi lanţuri. Îşi întoarse privirea spre rege şi buzele i se arcuiră, formând un zâmbet nemilos. Ochii ei erau violet şi pătrunzători. Mult mai pătrunzători decât ai regelui.

-"Ooo.. Jaqui.. Mi-ai adus un cadou!", spuse femeia, ridicându-se şi întreptându-se spre vrăjitoare. Privirea ei trecu direct prin ea. O privea precum un obiect. O jucărie. Zâmbi jucăuş şi se aşeză din nou jos, alături de rege.

-"Ce ştie să facă?", întrebă aceasta.

-"O să vezi. Te asigur că o să îţi placă.", spuse regele zâmbind. Flutură din mână şi în cameră apăru un fum negru. Vrăjitoarea fu uimită să vadă că acolo, apăru un pian.

-"Acum.. Unde e cealaltă?", întrebă regele. "Hmm.. A ajuns la intrare.. Perfect.."

Salve minna! Ce parere ati avut despre capitol, despre Jaquen si Regina, si cum credeti ca se va termina toata treaba asta? O.o Lasati-mi parerile si sugestiile in comm-uri! Multumesc anicipat! ^_^

~Catherine~