The Nameless BOOK Of DEAD

Cap. IX

Zâmbetul vrăjitoarei dispăru la fel de repede precum masca regelui. Trăia încă un coşmar? Era doar o glumă stupidă?

-"Cum adică o sa vă încânt pe veci, maiestate?! Eu plec..", spuse vrăjitoarea cu ochii scânteind şi vocea tremurândă, ".. Eu plec acasă.. Mă întorc in lumea mea..."

-"Oh, drăguţă.. Îmi pare sincer rău! Dar nu pleci nicăieri..."

-"Poftim?! De ce?! Aţi spus că dacă vă încântă ce auziţi, ne lăsaţi să plecăm!"

-"Şi uite portalul, singura cale de întoarcere spre Lumea De Deasupra. Singura problemă, e că tu nu vei putea călători prin el, dar, desigur că prietena ta de aici, va pleca fără probleme.."

Vrăjitoarea căzu în genunchi, cu şiroaie de lacrimi curgându-i pe faţă. Fata îl privi furioasă. Era nedrept ce făcea. Privirile li se întâlniră. Cuvintele- atât de lipsite de putere şi inocente când stau aranjate pe paginile unui dicţionar, dar cât de puternice pentru bine şi rău devin în mâinile cuiva care ştie cum să le combine. Să prindă în lanţuri pe cineva cu ajutorul unor măşti şi a unor simple cuvinte. Tot ce putea vedea era o masă întunecată, un chip cu multe "feţe" şi un zâmbet larg. Atunci a fost momentul când a realizat ce se întâmplase. Totul era din vina ei. Dacă nu şi-ar fi ignorat sentimentele şi doar dacă nu ar fi fost atât de preocupată de locul din visul ei, nimic nu s-ar fi întâmplat. Ar fi oprit-o. Nu ar fi lăsat-o să mănânce.

-"Tată.. Ce se întâmplă?"

-"Oh, nimic special. Doar, am "achiziţionat" ceva nou..", spuse regele. Vrăjitoarea îşi ridică privirea. Printre lacrimi, ochii ei scânteiau de furie.

-"Asta crezi tu că sunt? Un obiect?!"

Regele se îndreptă spre ea şi gentil îi duse mâna la obraz.

-"Nu, drăguţă. Desigur că nu. Eşti un cadou. Un cadou pentru Regina."

Vrăjitoarea îl privi preţ de câteva secunde. Numai era sub influenţa sa. Frica dispăruse. Acei ochi întunecaţi şi înfricoşători nu o mai speriau. Se ridică în picioare şi îşi indreptă privirea spre el.

-"Nu sunt un obiect! Nu sunt sub controlul tău! Şi am să plec fie că vrei sau nu!", strigă vrăjitoarea. Se îndreptă spre portal fără să privească înapoi. Regele se încruntă şi zâmbetul îi dispăru. Îşi ridică mâna şi vrăjitoarea se oprise. Se întoarse robotic spre el şi ochii îi lăcrimau. Fata se uită la ea neştiind ce să facă. Regele se uită fix în ochii vrăjitoarei în timp ce aceasta îşi ducea încet mâinile la gât.

-"Acum faci parte din lumea mea!", strigă acesta."Tot ce se află în lumea asta e al meu! Distrug ce vreau, iau ce vreau, fac ce vreau.. Ai înţeles?"

-"Tată, opreşte-te!"

-"Tată, opreşte-te te rog!", spuse băiatul, punându-i mâna pe umăr. Regele aruncă o privire în spate, lăsându-şi apoi mâna jos. Vrăjitoarea căzu jos, tuşind şi plângând, ţinându-se strâns de gât.

-"Eşti bine?", întrebă fata. Vrăjitoarea dădu din cap.

-"Mnu.. Nu sunt.", spuse aceasta printre lacrimi.

Fata îşi ridică privirea spre bărbat.

-"Ajută-ne, te rog! Domul Sket ne-a spus că tu ne poţi ajuta, în cazul în care...", fata se opri şi se uită spre Rege. Băiatul înţelese. Se uită trist în ochii ei azurii şi îşi dori să îi fi evitat privirea. Atât de multe momente i se reamintiseră în momentul acela. Se uită în jos şi îşi închise ochii. "Uită", gândi acesta. Îşi deschise apoi ochii şi privi spre tatăl său.

-"De ce nu le laşi să plece?"

-"E legată acum de un pact de posesie. A mâncat wahne. Ştii regula.

Faţa sa se schimbă radical. Oftă adânc apoi se întoarse spre fată.

-"Îmi pare rău, dar nu pot fac nimic. Astea sunt legile în Lumea Spiritelor. Muritorii nu pot ajunge aici în mod normal, dar precum voi au mai fost şi înainte. Îi este interzis oricui ajunge aici, să mănânce sau să bea ceva din lumea noastră. Dacă o face, nu va mai putea pleca vreodată de aici."

Fata se pierdu. Ce putea face? Totul era pierdut pentru vrăjitoare. Probabil sub influenţa regelui, mâncase ceva. Dacă ea nu ar fi plecat... Doar dacă nu ar fi lăsat-o singură.. Nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat. Ar fi trebuit să stea acasă în seara aceea, precum în toate celelalte seri, cântând la cutia ei întunecată cu clape. Doar dacă nu s-ar fi amestecat cu ceilalţi, totul ar fi fost bine. Se uită spre vrăjitoare. Faţa ei era împânzită cu lacrimi.

-"Haide, copilă! Până nu mă răzgândesc!"

-"Nu pot pleca! Nu când ştiu că ea va rămâne!"

-"Prea bine atunci! Rămâneţi amândouă aici!"

-"Pleacă...", şopti vrăjitoarea.

-"Poftim?"

-"Nu poţi discuta cu el.. A fost greşeala mea! Tu trebuie să pleci!"

-"Nu.. Nu pot să.."

-"Pleacă! Nu o să pot ieşi de aici dacă amândouă suntem blocate! Găseşte o soluţie!"

Fata o privi direct în ochii pe vrăjitoare. Privi în ochii ei dorinţa şi motivarea de a-şi urmări scopul- nu, de a-şi îndeplini cu excelenţă scopul. Pentru libertatea sa. Pentru răscumpărarea unei greşeli.

-"Promit că am să găsesc o cale.", spuse fata. Vrăjitoarea îi zâmbi.

-"Strada nr. 23. Vila cea mare cu grădină din capătul străzii. Spune-le părinţilor mei că totul va fi bine."

Enma dădu din cap şi se îndreptă spre portal.

-"Pot să mă întorc?", spuse aceasta.

-"Poftim?", întrebă regele confuz.

-"Vreau să ma întorc aici. Să o vizitez. Pot să fac măcar asta?"

Regele îi zâmbi mişeleşte şi îi înmână o punguţă.

-"În ea se află un praf special. Îl folosim deobicei ca să comunicăm cu alte tărâmuri. Vei putea vorbi cu ea când vrei şi în felul acesta voi şti când să deschid portale."

Fata îl luă şi îl puse în buzunarul rochiei sale.

-"Pe curând...", îi spuse fata vrăjitoarei. Aceasta zâmbi şi îi făcu cu mâna. Totul deveni înceţoşat, după ce Enma păşi prin portal. Vocea vrăjitoarei îi răsună puternic în cap, apoi deodată se opri iar totul deveni negru.

Salve minna! Deci, in sfarsit am terminat de postat tot ce am reusit sa scriu... De acum sunt pe cont propriu.. :))) Sper ca pana acum v-a placut, de acum nu sunt sigura cand am sa mai postez dar sper sa ramaneti cu mine! Multumesc pt. tot! Va astept parerile si sugestiile in comm-uri, ca deobicei! :D 

~Catherine~