I fight for you[Zayn Malik -Fan Fiction]

Capitolul 11

Au inceput sa tipe la mine, sa ma intrebe de unde si de cand il cunosc. Ochii mei au inceput sa lacrimeze cand auzem ce spune despre el, voiam sa il apar, el nu era ca ceilalti.

-Isi va bate joc de tine, deja o face ! A spus tatal meu nervos. Nu spun ca nu ai voie sa ai un prieten insa e prea de tot, are 21 de ani, baietii din ziua de azi nu mai sunt ca pe vremuri.

-Stati ! Am reusit sa spun. Nu voiam sa ii mai aud, nu voiam sa ma cert cu ei dar trebuia sa il apar. Niciodata, dar niciodata sa nu il comparati pe Zayn cu un oarecare, nu e asa, nu vrea sa-mi faca rau, il cunosc de dinainte sa inceapa scoala, ne-am mai certat dar a avut grija de mine. M-a ascultat si m-a inteles. Atunci cand voi ati fost ocupati cu serviciul el a stat si a vorbit cu mine. M-a facut sa zambesc. Nu il puteti compara cu nimeni, nu ati fost in locul meu sa il cunoasteti. Nici macar nu l-ati vazut si deja spuneti lucruri care nici nu sunt adevarate despre el. Puteti sa va suparati pe mine, dar asta e adevarul.

-Nu vrem sa il cunoastem, ne imaginam deja cum e. A spus mama mea nervoasa dar retrasa, stand pe fotoliu.

-Incetati sa va mai comportati asa, si voi ati fost indragostiti, si voi ati gresit asa cum si eu gresesc, dar nu acum, acum e bine, il stiu bine, stiu cum e.

-Maria ! A tipat tatal meu la mine facanu-ma sa imi inchis ochii si sa las lacrimile sa imi curga pe obraji. M-am intors cu fata la el insa nu voiam sa il privesc. Am simtit cum ametesc si nu mai imi puteam deschide ochii. Ceva puternic ma tragea in sus. Stateam pe ceva moale dar nu imi putea da seama ce e. Nu puteam vorbi, nu puteam privi in jur. Nu ma puteam misca. Nu mai simteam nimic. Asta era ultima mea zi aici sau doar ma simtea rau? Mama mea ma putea face bine? De ce gandesc acum? Oare visez? Am simiti cum ceva imi atinge fata. Erau niste maini, niste maini uriase pe langa mine, as fi vrut sa fie el insa nu era. Nu cunosteam mirosul. Oare acum eram in alta lume?

-Cred ca va fi bine. A spus o voce groasa de barbat. Am incercat sa-mi deschis ochii insa ceva ii tinea inchisi. Voiam sa ma misc dar nu puteam. De ce nu puteam face nimic? Buzele mele erau inclestate. Ce se intampla cu mine?

Am reusit sa imi deschid ochii, nu eram intr-o camera cunoscuta, nu stiam unde ma aflu. Eram pe un pat alb . Am murit deja? Am reusit sa ma uit in jur insa nu era nimeni. Am auzit niste pasi apasati cum se aproprie de mine. Am ramas nemiscata insa cu ochii deschisi.

-Se pare ca esti bine. A spus aceasi voce groasa. Am incercat sa vad cine e. Era un barbat necunoscut, brunet intr-un halat alb. Am incercat sa vorbesc dar nu aveam destula putere in voce.

-U-unde sunt? Am spus eu. Am tusit putin pentru a-mi "repara" vocea.

-Se pare ca si vorbesti! E un inceput bun! A spus el incantat. Te afli intr-un spital. Nu intreba cum ai ajuns aici, iti spun imediat.- A spus el zambind. De ce era asa de fericit?- Ai lesinat, ai lesinat rau, si se pare ca dupa 2 zile te-ai trezit.

-Doua zile ? Am spus eu vrand sa tip insa vocea mea s-a spart. Ochii mei se marisera. Zayn ? Zayn stia ?

-Parintii tai s-au speriat. Acum s-au dus la servici, nu au vrut sa plece dar eu le-am spus, daca vrei ii pot suna.

-Nu... Nu vreau sa ii suni. Unde imi e telefonul?

-Chiar aici. spuse el indreptandu-se spre un sertar. Sa stii ca a sunat cat timp ai "dormit" dar parintii tai nu au vrut sa raspunda.

Clar! Era el, nu stia niimic despre mine, poate ca m-a cautat. Poate ca m-a asteptat in fata blocului pentru a vorbi cu mine iar eu nu am venit. Poate era Olivia care nici ea nu avea idee unde ma aflu. Am simit ceva rece in mana, era telefonul meu. Cand l-am deschis am vazut sute de apeluri si mesaje de la el si Olivia. L-am sunat.