Love of forgotten times

Chapter 10 " Casa de piatra! "

-         Aaaaa!

-         N-am ce-ti face, rezista!

-         Dar durerea este atat de crancena, simt cum se rupe!

-         Oteea, nu te mai plange! Daca nu iti strang corsetul cum trebuie, rochia de mireasa nu se va aseza frumos, spuse Tabitha tragand de siretul corsetului cat putea de tare.

-         Iti face placere, nu?

-         Ei bine, m-as putea obisnui cu asta, este amuzant, raspunse Tabitha tragand chiar si mai tare, apoi imbracand-o pe Oteea cu rochia de mireasa.

-         Hei! Nu sunteti nici acum gata? Intreba Ferra care tocmai intrase pe usa.

-         Suntem gata! Ii replica Tabitha.

-         Nu pot sa respir! Tipa Oteea sprijinindu-se de masuta din camera, aproape cazand in genunchi.

-         Oooo! Arati bine, o complimenta Ferra. Talia ta e chiar mai mica decat imi aminteam, dar ai fata cam rosie, de fapt foarte rosie.

-         C-Crezi?

-         Poate ca am exagerat un pic, recunoscu Tabitha.

-         Doar un pic? Ma simt de parca fiecare oscior din corpul meu a fost frant in bucatele si lasat apoi sa sangereze ca o hemoragie interna care nu se va opri pana in momentul in care imi voi da duhul.

-         Da...voi mai slabi putin stransoarea, spuse Tabitha inainte sa se auda batai in usa.

-         Intra! Striga Ferra.

-         Am venit sa iau mireasa.

-         Alex! Inca nu-mi vine sa cred ca esti print! Chiar ne-ai pacalit.

-         Imi pare rau pentru asta Ferra!

-         Neah, nu-i nimic! Dar Oteea nu te va ierta prea usor! Susoti Ferra.

-         Deci esti gata?

-         Da! Spuse Tabitha.

-         Stai! Corsetul meu!

-         Daca poti sa mergi  e de ajuns...presupun.

-         Dar Tabitha!!!

-         Fara dar, acum sa mergem! Te asteapta Majestatea sa.

-         Nici nu-mi aminti. Nu-mi vine sa cred ca ma casatoresc la varsta asta si cu acel idiot, mandru, plin de el!

-         Dar, te-ai sarutat cu " acel idiot, mandru, plin de el " si ti-a placut, ii sopti Ferra la ureche.

-         Eram....beata.

-         Nici macar tu nu crezi asta acum sa mergem! Nu-ti lasa regele sa astepte!

                              Oteea scoase un marait scurt si ii lua bratul lui Alexander care o conduse pana la altar alaturi de domnisoarele sale de onoare. Rochia de mireasa era alba, de sub sani pornind insa o culoare visinie, poalele fiind de asemenea albe. La gat purta un colier de diamante, iar pe umeri un sal care se asorta cu rochia. Parul ei era incretit si prins usor la spate.

                               Cei patru ajunsera la usile catedralei care se deschisera, astfel intrand in acelasi timp in care vechea orga incepu sa cante o melodie. " Parca este un mars funebru, nu ca ar fi o diferenta in cazul meu. Moartea nu poate fi mai rea decat asta. Numai cand ma gandesc la ce fac ma apuca toti fiorii. Aaaa! Uite-l! Arata asa satisfacut ca zambetul ala triumfator si mandru pe care nu il suport. Ce n-as da sa i-l smulg de pe buze! " se gandea Oteea pana ce ajunse in dreptul lui Edward, apoi ingenunchiara amandoi. Preotul isi tinuse predica timp de trei ore, timp in care Oteea se straduia sa suprime durerea provocata de corset.