O carte fără nume

 Am scos din nou foaia împăturită din buzunarul hainei mele şi am citit pentru a doua oară numele scris cu cerneală neagră: Arya Graves. Numele ei mi se părea ironic, dată fiind situaţia.

Mi-am ridicat privirea spre clădirea înalta din faţa mea, apoi am înaintat, împăturind din nou foaia şi îndesând-o în buzunarul hainei negre.

Am deschis uşa cu grijă, astfel încât femeia bătrână care citea la intrare să nu observe, apoi am pornit printre rafturile de cărţi în linişte. În capătul imensului labirint de cărţi se afla un fotoliu micuţ, iar lângă fotoliu, o fată.

Stătea îngrămădită în colţ, cu o carte mare în braţe,fiind preocupată într-atât încât nu îmi observase prezenţa. M-am aşezat pe fotoliul de lângă ea şi mi-am scos din haină o carte micuţă, pe care am deschis-o. Deşi nu o citeam cu adevărat, mai dădeam pagina din când în când,pentru a nu părea mai suspicios decât eram deja, îmbrăcat în haina mea neagră şi lungă, cu gluga imensă care îmi acoperea faţa inuman de albă.

La scurt timp după ce am dat prima pagină, Arya a făcut la fel. M-am uitat discret spre ea şi i-am surprins un mic zâmbet. Când am făcut-o din nou, s-a sincronizat perfect cu mine. Am ridicat involuntar din umeri, continuând să mă uit la paginile goale ale cărţii mele,gândindu-mă cum să iniţiez o conversaţie.

Înainte să pun din nou mâna pe colţul foii, am auzit un foşnet bine cunoscut şi m-am întors să privesc cum fata de lângă mine întoarce pagină cărţii ei.

-Am câştigat, a spus în şoaptă, neluându-şi ochii de la cartea ei.
Am privit-o confuz câteva momente. Arya a închis cartea cu grijă şi şi-a ridicat privirea către mine. Avea ochi albaştri ,de gheaţă, dar zâmbetul ei era destul să topească orice inimă. Din păcate eu nu am aşa ceva, deci m-am uitat fix în ochii ei,ridicând o sprânceană.

-Ce anume ai câştigat?

Vocea mea sunase mult mai rece decât mi-aş fi dorit, dar aşa se întâmplă dacă nu vorbeşti săptămâni la rând. Ea nu părea să bage de seamă.

-Am terminat pagina înaintea ta, a spus lărgindu-şi zâmbetul inocent.

Mi-am coborât privirea spre cartea ei masivă. Coperta era goală. O carte fără titlu.

M-am reîntors la cartea mea cu pagini goale. Liniştea a durat doar câteva clipe.

-Despre ce este cartea? m-a întrebat.

-Moarte, am spus, neluându-mi ochii de la pagini.

-Înţeleg, a făcut ridicându-se uşor ca să poată vedea paginile cărţii mele. Eu am închis-o dintr-o mişcare a mâinii şi am ascuns-o în mâneca hainei mele. Privirea ei mirată s-a oprit atunci asupra mea. Mi-a examinat faţa inuman de albă ,umbrită de gluga hainei,apoi ochii negri, lipsiţi de viaţă.

-Despre ce este cartea ta? am întrebat-o, întorcându-mi faţa în altă parte.

-Nu ştiu încă, a mărturisit cu un zâmbet mărunt.

Am privit din nou cartea din mâna ei.

-De ce ai citi o carte fără nume?

-Pentru că face totul mai misterios, mi-a răspuns,închizându-şi cartea cu coperţi goale.

-Şi de unde ştii că îţi va plăcea?

-Nu trebuie să ştii. Uneori trebuie doar să descoperi.

Mi-am luat puţin timp să meditez asupra replicii ei, fiind trezit din gândurile mele de vocea fetei.

-Cât timp mai am? a întrebat, zâmbetul ei pierind uşor.