Trisţea ei ca timpul,
parcă nu mai trece...
Sau trece ca sicriul,
coborât în pântece...
Tristeţea ei, oceanul
de sentiment albastru...
Unde se naşte chinul...
şi moare orice astru...
Tristeţea ei profundã,
adoarme lângă mine...
Mă arde, mă inundă...
şi vine iar în sine...
Tristeţea ei, otravă
ce tacit o adoarme...
O poartă ca o navã...
Ce nu mai are arme...
Tristeţea ei, si ea...
o singură fiinţă...
Mireasa cu chemarea...
şi ultima dorinţă...
YOU ARE READING
Periplu prin tenebru
PoesiaImaginează-ţi cum ar fi să asişti la înmormântarea propriei tale lumi, lume făurită din lumină, iubire si fericire. Imaginează-ţi cum ar fi ca atunci când iţi iei adio de la ea, aruncând trandafiri peste cosciugul din lemn negru, pămantul să se de...
