Sânge înșelător

Capitolul 15

  

                     Haven

     Am luat o gura mare de aer, stapanindu-mi suspinele.

     Capul ma durea, iar corpul imi tremura.

    Mi-am strans mai tare bratele in jurul lui Chase, la randul lui el procedand la fel.

   — Te simti mai bine?

     Cuvintele lui m-au facut sa-mi ridic capul spre el, ochii nostri intersectandu-se.

    Un zambet slab mi-a aparut pe buze si am dat din cap neputand sa-mi i-au privirea de pe el.

     Vinovatia s-a instalat din nou in mine si mi-am simtit lacrimile gata sa navaleasca afara.

    — Nu. Nu din nou.

    A spus el alarmat luandu-mi fata in mainile sale.

  — Iubito, nu mai plange.

     Iubito...

    Mi-a spus din nou asa.

     Am vrut sa-i multumesc pentru tot, cand telefonul a inceput din nou sa-mi sune. Desi citeam in ochii lui ca nu vrea sa raspund m-am prefacut ca nu observ si am raspuns.

   — Da?

   — Hav! In sfarsit! Vocea ingrijorata a lui Jane s-a auzit mai tare ca deobicei.

    Am înghitit in sec dandu-mi seama ca i-am lasat pe toti sa munceasca.

   — S-a intalmplat ceva?

   —  I-a gandeste-te. A tunat ea nervoasa. Ne-ati lasat aici sa facem curat iar voi a-ti tulit-o.

    Mi-am intors privirea spre Chase fiind sigura ca a auzit toata conversatia mea si a lui Jane, dar el doar ranjea multumit si luandu-ma in brate a inceput sa-si miste nasul pe gatul meu, trezind in mine niste fluturasi.

   —  Ohh... imi pare rau...

    Am spus cu o voce ragusita incercand sa-l indepartez pe Chase .

   — Doar atat? Tsk... oricum, întoarceți-vă o dată si spunei lui Chase ca a venit sora lui aici cu o fata, cica il cauta de la pranz si nu-l gaseste.

  — Bine, am inteles.... venim imediat.

    Si spunand asta am inchis apelul.

   —  Ce voia? A intrebat el sarutandu-mi gatul.
  
   —  De parca nu ai auzit. Am spus cu un tremur in voce.

     Un geamat mi-a iesit involuntar cand mi-a mușcat pielea gâtului , dar aducandu-mi aminte de conversatia avuta acum cateva secunde l-am impins si prinzandu-l de mana l-am tras spre iesire.

   — Sa mergem. Am spus pe un ton hotarat.

   — Iar faci pe sefa. A spus el ofticat, dar nu a facut nimic ci s-a lasat tras de mine.

    Imediat ce am urcat in masina mi-am pus centura si am inceput sa privesc oriunde nu mai la el nu.

   — De ce imi eviti privirea? A intrebat el luandu-mi mana intr-a sa.

    Am ramas fara aer si pentru cateva secunde am privit intr-un punct invizibil de pe parbriz.

    Mana lui a inceput sa-mi mangaie încheietura, in locul in care mi se simtea pulsul.

    Mi-am intors cu greu capul spre el, dand de ochii lui migdaliti.

     — P... pentru că...