Fosta iubită

IV. "Mă mai iubeşti ?"

Aveam de ales. Fie mă lăsam pradă dorinței fie îi arătam lui Helen ce fel de logodnic are. Dar nu puteam face asta dacă îi arătam că încă nu l-am uitat.

În timp ce mi-a eliberat mâinile eu m-am prefăcut entuziasmată de revederea noastră neaşteptată dar am căutat cu privirea telefonul. Păcat că îl lăsasem pe măsuța de lângă patul meu. Eram convinsă că dacă lucrurile o să evolueze mai mult eu aş putea să nu mă mai abțin.

Mi-am luat inima în dinți şi l-am împins. Am întâlnit privirea lui confuză cu o urmă de nelămurire. Niciunul nu a spus nimic ci doar ne-am privit preț de câteva secunde. Eu mi-am aranjat fusta iar el şi-a dus mâna în păr cuprins de remuşcare. Am simțit asta în felul în care se simțea stânjenit. El niciodată nu mi-a arătat vreo urmă de vină când mi-a furat toate economiile. Oare chiar se schimbase ? Sau totul era doar un teatru ieftin pentru a nu-i spune nimic lui Helen ?

- Nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine... Vocea îi tremura la fel şi mâinile. A înghițit în sec cautându-şi parcă cuvintele. Propun să uităm că s-a întâmplat asta.

Am deschis gura să-i spun ceva dar plecase mai repede decât venise aici lăsându-mă mai nedumerită ca niciodată. Am oftat prelung neştiind ce să fac. Era un hoț, un prefăcut, un arivist... Şi totuşi, era oare posibil să se fi schimbat ?

Ziua a trecut rapid. Nu am mai dat ochii cu Harry decât la cină. Helen se întorsese şi pregătise o masa copioasă. Doar ea e cea mai bună la toate. A terminat Facultatea de Drept cu cele mai mari note, este un avocat respectat şi în plus e cea mai bună în tot ce face. Ținându-l de mână pe Harry care întorcea furculița în paste, chiar părea împlinită. Şi pot să spun că am simțit un nod în stomac. Din cauză că-i vedeam aşa fericiți sau că ştiam ce se ascunde în spatele perfecțiunii lui Harry ? Am zâmbit strâmb gândindu-mă ca reuşise să o facă să-i cadă la picioare. Încă rămăneau multe întrebări în aer. Cum reuşise Harry, un amărât de şarlatan să i se bage pe sub piele familiei ei,care ştiam că era una sofisticată. Cum făcuse să pară că are o slujbă onorabilă când de fapt el se ocupă cu cursele de maşini ? Am privit scârbită cât de atent se purta cu ea. Cum îi mângâia mâna în timp îi zâmbea calm.

- Sunt bune ? Întrebarea lui Helen m-a scos ca din transă. Nu am ințeles-o dar am clătinat din cap afirmativ, zâmbindu-i.

- Ce s-a întâmplat, Hannah ? A spus totul pe tonul ei glumeț şi jucăuş. Aha, deci te gândeai la un băiat... Râsetul ei încălzea camera. Harry a devenit palid imediat la față. Dar acum nu mai era vorba despre el. Gândul îmi zburase la tipul misterios care mă condusese la casa ei. Cum l-o fi chemând ?

- Ce băiat, Helen ? Acem treburi mai importante... să pornim în căutarea rochiei de mireasă perfecte ! Am înălțat mâinile în aer mimând că-i iau măsurile. Helen a început sa râdă dar Harry s-a adâncit şi mai mult în tulburarea sa. Ochii i s-au aprins devenind un verde încețoşat, fața i s-a crispat iar toată viața a părut că-l părăseşte. Toată faza asta a durat mai puțin de cinci secunde după care a devenit acelaşi plictisit dintotdeauna.

După încă vreo jumătate de oră chinuitoare, Harry s-a prefăcut obosit şi s-a retras în camera lor.

- Probabil că eşti obosită, mi-a spus grăbita Helen. Du-te să te culci. Eram abandonată de prietena mea cea mai bună pentru un nemernic. Nu i-am spus nimic ci doar am ridicat colțurile buzelor mimând un surâs.

Am făcut un duş revigorant după care m-am pus pe pat. Am încercat să mă familiarizez cu noua mea cameră care mirosea a lavandă. Un miros care mi-a adus aminte de copilărie. Casa bunicilor, plăcintele bunicii, pipa bunicului... Dar ce amintiri dureroase pentru mine. Am oftat zgomotos întorcându-mă pe cealaltă parte.

Am încercat să-mi ocup mintea cu altceva. Da, bărbatul misterios... ochii ăia de un albastru nelămurit şi confuz, părul ăla negru ca visele mele cele mai întunecate...

***

Da, dimineță. O dimineața care mă găseşte cu o stare de amețeală. Ies din cameră frecându-mă la ochii şi mă îndrept spre baie. Mă lovesc însă de cineva.

- Scuze... Mă grăbesc să spun imediat şi-mi ridic ochii. Ah, tu erai, observ somnoroasă. Ceea ce mi-a făcut ca ochii să-mi iasă din orbite a fost abdomenul lui Harry. Am întors repede privirea şi l-am observat muşcându-şi buzele. M-am uitat rapid la mine şi am observat că halatul mi se desfăcuse dezvăluind mai mult decât aş fi vrut. M-am repezit să îl închid aruncându-i o privire plictisită.

- Când erai iubită mea nu erai aşa... S-a oprit măsurându-mă din cap până în picioare.

- Aşa cum... nu total şi complet obsedată de tine ? Am întrebat ridicându-mi sprâncenele. Îmi provoacă greață cu toate declarațiile astea. Încă nu înțelege că se căsătoreşte cu prietena mea ?

- Aşa... provocatoare... M-am rezemat de măsuța mică din hol şi am început să râd haotic. Încă nu înțelgeam de ce râdeam dar nu aveam o replică potrivită aşa că râsul era singura mea reacție. Nici nu a clipit. A continuat să mă privească confuz. Probabil se aştepta să-i amintesc de zgomotele de aseară. Nu o să-i cad eu aşa uşor în capacană. M-am oprit din râs şi l-am privit aşa cum o făceam în urmă cu cinci ani. Prosteşte şi copilăresc.

Şi-a apropiat capul încet de al meu şi am crezut că o să leşin când i-am simțit parfumul imprimat în memoria mea. Am crezut că o să mă sărute dar doar a stat aşa, pur şi simplu, privindu-mă în ochi.

- Mă mai iubeşti ? Ochii lui mă priveau cu pasiune şi o urmă de dorință incapabilă de nesesizat.

- Ce se întâmplă aici ? Ne-am întors automat capetele şi am observat-o pe Helen privindu-ne confuză.