Volumul III- Gemenii Hateway *Frăția*

Prolog

--------------------------------------------

Volumul I+II- Prima noapte

Volumul III - GEMENII Hateway

----------------------------------------

Edward

Avionul ateriza în sfârșit, după o întârziere de aproape doua ore. Inima îmi bătea cu putere, căutând cu privirea prin mulțimea de oameni grăbiți.
Am simțit mana mamei cum se așează ușor peste a mea. Chipul ei era inundat de un zâmbet înțelegător.
-Dacă te agiți atât nu îi vei face sa apară mai repede, Ed.
Am oftat, continuându-mi "aruncatul" cu privirea.
I-am zărit într-un sfârșit capul inconfundabilei mele surori, urmata îndeaproape de tata, ce vorbea la telefon.
-Cred ca i-am văzut..., spuse ea și mă apuca de mână.
-Mama... te rog... Am 17 ani. Pot merge și singur.
Își dădu ochii peste cap, trăgându-ma cu forța după ea.
Mama era o femeie înaltă și subțire, cu par lung și brunet. În ciuda vârstei sale de 34 de ani, îți era aproape imposibil sa o deosebești de o adolescenta de vârsta mea.

-Luke! Aici, tontule! Pentru numele lui Dumnezeu, întoarce-ti capul ăla!

Oh, și limbajul... Limbajul era ultimul lucru ce îi putea vreodată trăda adevărata vârsta.
Împinse la o parte cu forța câteva persoane, făcându-si loc în fata de tot, lângă gardul ce delimitează linia de așteptare.
-Lucas Hateway!
-Mama... ne faci de ras...
Se încrunta spre mine, apoi spre tipul din stânga ei, care ne privea mirat.
-Ce?!
Barbatul ridică din umeri, înainte sa-si întoarcă grăbit capul.

I-am urmărit pe cei doi cum se apropie din ce în mai mult de noi, ignorând țipetele dubioasei mele mame.
Maya ne văzu în sfârșit și zâmbi. Ii trase una tatei peste umăr, luându-l de mână pana aproape de locul unde stăteam noi.
Particularitatea pe care eu o consideram perfecta era aceea ca în familia noastră ne tratam unii pe alții ca de la egal la egal. Nu existau părinți și copii, existau numai copii.

-Katey, iubito!
Urma o scena siropoasa de îmbrățișări, săruturi și declarații de dragoste. Mi-am dat ochii peste cap, întorcandu-ma la elful brunet din fata mea.
-Ce faci, creatura?
-Nu mai fii nesimțit și Ia-ma în brațe! comanda, înainte sa sară de gatul meu ca o maimuță turbata.
Am mimat scena unei sufocari, dând-o la o parte.
-Ha. Ha. Ha. Tot același idiot ai rămas.
-Oamenii nu se schimba, surioara.
-Mda... Poate totuși încerci, având în vedere ca mă vei vedea pe termen nelimitat acum.
Rânji cu toți dinții, aruncându-mi ghiozdanul negru în brațe.
-Nu pot sa cred... Treci aici!
Mi-am ridicat o sprânceană, făcând un pas spre ea.
-Când ai crescut atât de înalt..?
Am zâmbit, sprijinindu-mi cotul în creștetul capului sau. Pur și simplu ura glumele despre înălțimea ei de elf.
-As vrea sa te întreb tu când ai descresut atât, dar as fi nesimțit.
-Și din nou: Ha.ha.ha. Încearcă sa arăți și tu putina bucurie. Tata si-a găsit în sfârșit un loc de munca aici. Nu va trebui sa mai plecam niciodată.

N.A: M-am întors cum am promis cu viață gemenilor. :3 Deci... ce părere aveți? ^.^ ♡ Promite?