Am luat pistolul din mini teaca agăţată de cureaua jeansilor mei, însă când am ridicat pistolul, în spatele grăsanului a apărtut Vlad, cu un pistol înarmat. A tras în cei 3 tipi din spatele grăsanului, şi i-a omorât pe loc. Am respirat uşurată, însă când am văzut că grăsanul, înnebunit, s-a întors cu pistolul către mine, mi s-a tăiat orice mişcare, suflare, puls. Eram incapabilă să mă mişc, să măferesc, să mă apăr. Ideea că avea să mor în câteva fracţiuni de secundă a avut un impact gigantic asupra mea. Nu ştiam ce să fac.
- Tu... numai TU EŞTI DE VINĂ ! a zis apăsând pe trăgaci.
Într-o milisecundă, Vlad a sărit în faţa mea, glonţul străpungându-i coasta, direct în inimă. Am ţipat speriată, şi am început să plâng. La vederea acestei scene eroice, Ionuţ a luat ultimul pistol de pe pat, şi l-a împuşcat pe grăsan în picior. Nu vroia să-l omoare. Lidia, l-a împins afară, şi a sunat imediat după ajutor.
- Vlad.. nu.. VLAD !
- Sunt bine, ce ţipi ?
- Ce glumă bună.. Vlad, o singură rugăminte am: să nu mori, te rog ! am zis printre lacrimi.
- Ei, şi ce.. treaba mea e gata.
- Taci ! Te rog să taci..
- De ce să tac? Sunt ultimele mele cuvinte. Trebuie să profit .
Plângeam prea tare.
- Hei, ce atâta smiorcăială ? Ionuţ, calmeaz-o !
Ionuţ m-a luat în braţe.
- NU ! Nu mă lua de lângă el.
- Dacă vrei să stai, nu mai boci.
- Şi ce să fac?
- Nimic. Taci.
-...
- Oricum e numai vina mea că ai ajuns aici. Şi tu, şi Lidia, şi Ionuţ.
- Nu-i adevărat, frate. Ce mai contează cum am ajuns aici? a zis Ionuţ. Te scoatem de aici, şi nu moare nimeni, a zis ridicându-l.
A urlat de durere, iar eu mai aveam puţin şi leşinam. I-am luat mâinile şi ni le-am pus pe umeri, şi l-am dus afară, când ambulanţa şi poliţia tocmai ajunseră. Lidia a mers cu el până la spital, în maşina celor de la Smurd. Eram distrusă de emoţii şi gânduri şi regrete.. când plânsul mă răvăşea din nou, cineva m-a strâns puternic în braţe, sărutându-mă pe obraz.
- O să fie bine. - m-am întors -
- Sper..
- Nu mai plânge. Nu eşti deloc atentă şi te-ai uns toată de rimel ! Vai, vai !
- Hehe.. amuzant, Ionuţ..
- Gata, gata..
M-a privit chinut din cauza razelor de soare care-i orbeau ochii. Era 6 dimineaţa. Auzeam din pădure, cântecul păsărilor. Ar fi fost romantic dacă nu ne aflam în preajma conacului grăsanului. Da, şi cât despre grăsan, nu vom mai auzi de el pentru mult timp. Şi de ce nu, pentru toată viaţa căci, l-au închis bine.
Am mers apoi să ne schimbăm de hainele distruse de praf şi mizerie, şi eu, şi Ionuţ, apoi am mers la Vlad, la spital. Însă, ce avea să vedem acolo ..
