Am simțit cum trupul meu se izbește de pământul înghețat, învelit în milioane de fulgi de zăpadă, fiind acoperită mai apoi de râsete isterice. Strângându-mi ochii, așteptam să se termine acest episod în care lovituri de pumni si de picioare se avântau spre oasele ce mă țineau întreagă încă și bulgări de zăpadă izbindu-se de obrajii mei crăpați de vânt. Am simțit cum sunt acoperită de zăpadă în adâncitura din pamant ce se întindea pe marginea drumului, ca mai apoi să observ cum totul se oprește iar cei ce mă înconjurau cu câteva secunde în urma încep să se îndepărteze râzând și făcând omătul să scârțâie sub încălțămintea groasă de iarna.
- Omoară-te!
A fost ultimul glas pe care l-am mai auzit, iar grupul a dispărut în ninsoarea deasă.
M-am ridicat greoi din mormanul de zăpadă căutându-l cu privirea pe Elijah, care la câțiva pași distanță se afla într-o situație similară. Nu-mi simțeam o mare parte din corp iar firele de păr îmi atârnau înghețate în jurul feței creând un tablou sumbru împreună cu buzele mele ce aveau acum o nuanță de mov. Am înercat zadarnic să curăț zăpada ticsită în părul și hainele mele, cautand mai apoi caiete si carti imprastiate prin zapada ciufulita de pasi. Cerneala imprastiata deja de umezeala peste randurile caieteor mele, m-au facut sa le scutur zadarnic disperata, indesandu-le mai apoi in rucsac. Arunc o ultima privire in urma spre locul in care fuseram imprastiate si eu si lucrurile mele si abia simtindu-mi trupul reusesc sa continui drumul spre casa impreuna cu fratele meu.
Iarnă. Totul întunecat și rece. Elijah și Benjamin împreună cu mine, începuserăm școala împreună cu ceilalți copii în localitatea în care creșteam acum alături de bunici. Este simplu de dedus faptul ca ceilalti tineri de varsta noastra nu erau cele mai primitoare caractere cand venea vorba de persoane noi intre ei, acesta fiind modul in care s-au adaptat cu prezenta noastra de-a lungul timpului.
Crescând totusi, mi-am dezvoltat o pasiune pentru şcoală, şi după terminarea grădiniţei, nu dură mult şi reuşisem sa primesc complimentul suprem oferit de învăţătorul nostru, ce spunea adeseori că sunt elevul cel mai silitor. Învăţasem să scriu cu mult înaintea colegilor mei, citeam toate lecturile din manual înca de la începutul anului, la primirea cărţilor şi niciodată nu îndrăzneam să păşesc în sala de clasă fără lecţiile învăţate, având sentimentul că îmi dezamăgesc profesorul ,care în mulţimea de copii era singura persoană ce mă privea apreciativ şi înţelegea comportamentul celorlalţi faţă de mine şi de cei doi fraţi ai mei, ca fiind unul dur şi răutăcios datorită geloziei. Din această cauză îmi culegeam laurii din gura acestuia numai în faţa bunicii mele sau în cadrul altor adulţi, lucru pe care nu l-am putut percepe niciodata ca fiind drept, deoarece mintea necoapta a unui copil isi doreste aparare atunci cand este ranit,iar in cadrul invatamantului, ajunsesem sa imi privesc profesorul ca pe un scut personal, intr-o lume in care a fi inteligent parea cheia evadarii mele dintr-o cusca a discriminarii, a violentei si a agresiunii verbale. Laurii meritelor mele, le percepeam ca fiind scutul fata de ceilalti, dar intarziau de multe ori sa apara, totusi intelegand mult prea putin, am realizat aceste lucruri multi ani mai tarziu, in acele momente simtind aceste sentimente doar ca pe dorinta inexplicabila de a primi ceea ce meritam, de a fi aparata , sentimentele pe care le simteam dar nu le intelegeam natura in nici un fel fiind de nedreptate, greutate, dorinta.
Sunt anumite episoade din acest inceput al vietii mele, care bazate pe ceea ce memoria mi-a inmagazinat nu pot pastra un sir al intamplarilor, pentru a povesti ceva concret, ca o istorie sau ca prezentarea unui film, ca un moment legat de urmatorul, deoarece o minte atat de tanara, pana intr-o anumita perioada pastreaza doar bucati de timp, amintiri, intamplari concepute ca fiecare in parte, si nu un intreg ce ar putea reprezenta copilaria. Copilaria insa, este formata dintr-un amalgam de momente marcante, carora le intelegem greutatea abia ca o urmare a maturizarii, ceea ce inseamna peste mult timp si toate aceste momente, impreuna, sunt totusi clasificate ca insemnand copilaria.
Asadar, mi-ar fi imposibil sa prezint felul in care petreceam o zi obisnuita din viata mea, insa imi sunt lucide sentimentele ce mi-au marcat fiecare bucata de timp, care dintr-un moment pana intr-un anumit altul, au reprezentat episoadele copilariei, ce au format temeliile acestui caracter pe care il detin.
Prieteni nu am avut niciodata, nu in acea perioada. Cunosteam foarte multe persoane, mai apropiate sau nu de varsta, dar atat sufleteste cat si fizic, singurele persoane de care am avut ocazia sa ma apropii au fost cei din familia mea, asadar am dezvoltat un sentiment de prietenie inspre a cunoaste, a invata si a afla lucruri noi. Crescand, am dezvoltat o personalitate curioasa cu privire la orice detaliu al mintii sau a celor ce ma inconjurau si ofereau ocazia spre a da frau liber imaginatiei. Prima prietena de acest gen si cea mai la indemana fiind scoala, am devenit in scurt timp o minte ascutita in tot ceea ce priveste studiul, scrisul , cititul si intr-o pozitie mai speciala, muzica.
Eram oaspeti de onoare la toate serbarile sfarsiturilor de an,de sarbatori si la orele de muzica, atat eu cat si fratii mei,iar calificativele mele personale, cel putin, nescazand niciodata sub perfectiune. Speram din tot sufletul de copil neinteles, ca aceste lucruri imi vor oferi intr-un final aprecierea celor din jur, sau macar un motiv pentru a inceta violenta, ceea ce, spre disperarea mea, in tot amalgamul de minte frageda si neintelegere, nu s-a intamplat. Cu timpul lucrurile s-au inrautatit,masura violentei amplificandu-se impreuna cu puterea de înțelegere și creșterea mea.
Tarziu, incepand sa inteleg cele mai simple si uzuale lucruri, multe prea devreme totusi, am ajuns la realizarea ca silinta si inteligenta, in nici un caz, niciodata nu vor creea apreciere.
