Sta neclintit de minute bune.A fost invatat sa nu planga deoarece iroseste pretiosul lichid,dar acum nimeni nu-l putea oprii.
Nici biciurile monstruozitatilor cu fete palide care te lovesc fara mila pana cand siroaie de sange ti se scurg pe sirea spinarii.Urletele tale de agonie fiindu-le muzica pentru urehi ,iar taraitul tau umil fiindu-le spectacolul zilnic.Nu,nu poate sa nu sufere, sa nu planga, sa nu regrete ca a stat ca o statuie si n-a facut nimic,putea sa infrunte matahalele alea...sau asta este doar o minciuna frumoasa care si-o repeta in continuu ,cu gandul ca poate intr-un final o s-o creada si el.
Se prabuseste intr-un colt intunecat al pivnitei.Isi pune mainile murdare , pline de rani , nemeritate, in parul scurt.Au inceput sa se scurga lacrimi amare, urmate de un sir de suspine, care iti provoaca mila.Dar el nu are nevoia de mila ta,mai ales a unui alb.
Instantaneu ochii ii sunt umbriti de ura. O ura care o simte cu toata fiinta lui. Sta o clipa.Se uita in gol.Parca vede ceva, dar oare ce?Isi aminteste de mama lui, scumpa lui mama,care incerca sa fie puternica pentru amandoi.Parca sta in fata lui, o lumina calda mangaindu.i fata.
Imagine cu ea care incerca sa-l protejeze de gardieni este inca vie.Se inselase cand ii trecu prin cap ca el trebuie sa fie cel luat de langa singura fiinta iubita care o mai avea langa el si sa fie torturat pana la ultima suflare.
Pote te intrebi, de ce atata durere?Din cauza unor cuvine nesabuite, pe care nesabuitol baiat, le.a spus fara prea multa gandire.
Lacrimi de furie ii curata obrazul brazdat de cicatrici.
Se uita nesigur la mainile sale negre. Ce este gresit sa fii diferit?Cu ce sunt albii superiori fata de ei?!De ce nu suntem toti egali?!Un zambet ii apare pe fata, in semn de resemnare.Doar in vise,dar totusi visele ne fac liberi si ne creeaza un orizont mai mare,
Dar tot ce vede el este o nesfarsire de nisip pe cand altii admira campii pline de verdeata si viata.Raul tau este plin de speranta si de fericire ,pe cand al sau este secat de mult... un singur firicel a ramas, odata cu amintirea mamei sale.
Pe nesimtite cade intr-un somn adanc,cu gandul jocului nedrept ce i l-a pregatit destinul.
Simte cat de secatuti de lacrimi ii sunt ochii , in timp ce mana ii este stransa puternic. Se ridica nedumerit, sustinandu-se cu ajutorul mainilor descoperind ceva ....moale ce-i alinta simturile. Incepe sa rada bucuros admirand intinderea de verdeata din fata ochilor sai. N-a avut niciodata privilegiul de a simti un lucru atat de matasos.In acel moment se simtea liber.
Era atat de emotionat incat nici nu a constientizat cand si-a eliberat mana din afectoasa stransoare. Intorcandu-si capul isi vede mama,urmarind emotionanta scena.
Copilul se arunca in bratele femeii,
-Gata dragul meu,zise mangaind baiatul pe cap,trebuie sa fii puternic!Moartea e o solutie doar pentru cei lasi,tu trebuie sa lupti pentru libertatea ta si sa-ti ajuti semenii care sunt in aceeeasi suferinta ca si tine.
Copilul aproba din cap.Mama sa il saruta pe ambii obraji ca mai apoi sa se ridice si sa plece, fiindca nu-si mai putea retine lacrimile.Si-a pierdut copilul a doua oara aruncandu-l in ghearele unei libertati insangerate.Asa a vrut soarta si ea nu poate face nimic.
O picatura rece de apaa il face sa tresara , dar din pacate nu este aceeasi lacrima a mamei sale.
Infrigurat datorita pamantului rece din pivnita, se ghemuieste cat de bine posibil si se gandeste la planul libertatii.
