Camilla

Capitolul 1

  – Camiiii!

   Strigătul asurzitor al Auguatinei se aude puternic prin pereții casei. Sar automat din pat si, cu părul în 7 direcții, ies pe ușă și gonesc spre camera micuței. În cele 2 luni de cand am început sa lucrez pentru doamna Sancho, am învățat perfect fiecare hol, cameră si scară. Și cum am descoperit totul atat de bine, ma pot trezi din somn foarte usor si sa merg cu ochii închiși in camera Augustinei. Ceea ce, de altfel, se întâmpla destul de des. Poate chiar in fiecare zi. Pășesc peste pragul ușii si o găsesc pe micuța Tina întinsă in pat pe spate, cu palmele incrucisate pe piept. Privea spre tavan cu o expresie pierduta pe fata, chiar ingrijorata. Imediat cum am văzut-o asa, m-am dus lângă pat si m-am așezat lângă ea. Deja ma îngrijoram. Niciodată nu a mai reacționat asa. 

– Tina, scumpo, ce s-a intâmplat?

     Ii mângâi fața frumoasa si alba. Încerc sa o fac sa ma privească, iar ea oftează prelung. Cand intr-un final ma privește in ochi, si-i mărește si face o expresie de cățel plouat.

– Mi-e foame.

    CE?! O vad cum ridica din umeri si se așază din nou, cu mâinile încrucișate la piept, oftează si mai zgomotos si privește prelung in tavan. Nu-mi vine sa cred! Adica a strigăt în toată casa suficient cand sa trezească întreg cartierul, a executat o scena de agonie intensa si a facut privirea de "Ma gândesc la nemurirea sufletului", doar pentru ca ii era foame? Ma întind in pat lângă ea, ma pun in aceeași poziție ca ea si oftez. Ochii deja mi se inchid. Patul asta e atat de moale si parfumat, încât te incita sa dormi toată ziua.

– Si mie.

   Si imediat izbucnim in ras amandoua. Cred ca asta e ritualul nostru in fiecare dimineața. Tina are obiceiul de a se crede o actriță desăvârșită. De dimineața pana seara dansează, canta, pictează si vorbește prin casa, de parca ar fi intr-o piesă de teatru sau un film. Își creează propriile scenarii pe care ma obliga sa le urmez si eu. Este un copil cu o minte plină de imaginație. Ma ridic din pat având grija sa nu alunec pe covorașul roz de lângă acesta. E atat de moale, dar atat de alunecos.

– Hai, prințesă, ridica-te si sa mergem la bucătărie. Sunt sigura ca Marina face un tort cu ciocolată chiar in momentul asta.

   Auzindu-ma, își întoarce capul instantaneu spre mine. Zâmbește cu toți dinții si își arunca brațele in aer.

– Tort cu ciocolata! O iubesc pe Marina cand face deserturi atat de bune!

– Bine spus deserturi, pentru că vei primi o felie abia după ce mănânci la prânz. E prea devreme acum pentru atâta ciocolată și știi si tu că mama ta ți-a interzis să mănânci dulciuri până după ora 2 după-amiază.

Își dă ochii peste cap dezumflându-i-se tot entuziasmul.

– Mama, mama, mama! Mereu mama! Numai ea este de vina ca nu ma pot distra niciodată. Imi interzice tot ce imi place si ce e amuzant! Ar trebui sa se mai ducă într-o vacanță cu italianul acela, Sergio.

Ma uit nedumerita la ea. Daca nu ar fi fiica Mariei Sancho si daca nu ar avea 9 ani, as putea sa jur ca lucrează pentru FBI. Micuța Tina stie tot felul de lucruri despre tot ce mișca in casa ei, mai ales cu cine se întâlnește mama ei. In urma cu cateva saptamani, la usa familiei Sancho s-a prezentat un domn destul de bătrân, dar incredibil de arătos pentru varsta respectivului, pe nume Sergio Anatello. Prima data am crezut ca este vreun bunic indepărtat al Tinei, insa am descoperit puțin mai târziu ca de fapt, era un acționar la firma doamnei Maria. Ai crede ca asociații unei corporații nu sunt chiar asa de intimi, incat sa se viziteze acasă, strigandu-se pe numele mic. Mai ales ca prin aceste locuri, este o lipsa majora de respect faptul ca nu se afirma in public o relație si ca este trăita in taină.