Oraşul Păcatelor I.Închisoarea

Prefaţă

                           Prefaţă

M-am privit în oglindă şi am simţit cum o lacrimă cade pe obrazul meu plin de sânge.Am simţit cum mi se ia respiraţia, iar totul devine blurat.Am căzut în genunchi şi am început să plâng în hohote.În minte aveam numai imaginea ei pe pământul rece, cu ochii goi, fără viaţă, cu burtica ei mare, sângele prelingându-se pe faţa ei.Mă simţeam atât de vinovată.Simţeam cum rămân fără aer.Eu am tras-o în tot acest haos.Mă simt atât de vinovată.Francesca nu era moartă astăzi dacă nu ar fii vrut să mă salveze.Am simţit cum inima mi se frânge de durere,gândindu-mă la durerea pe care o simte Ryder.Un om şi un copil, ambii nevinovaţi, au murit astăzi din cauza mea.Eu am cauzat tot haosul ăsta şi nu mă voi ierta vreodată.M-am ridicat, simţind cum un val de durere mă loveşte.Am ţipat cât m-au ţinut plămânii.Eram nervoasă.Pe mine, pe acţiunile mele, pe faptul că din cauza mea...ea s-a dus şi nu o pot recupera vreodată.Felul în care m-a privit înainte să moară.Cu atâta dragoste, deşi îşi pierdea viaţa doar din cauza mea.Nu înţeleg cum putea să fie aşa înţelegătoare, chiar dacă din cauza mea murea.Viaţa ei a fost în mâinile mele, iar eu i-am luat-o. Simţeam cum viaţa se scurge din mine.Vederea îmi era blurata datorită lacrimilor.Totul se învârtea cu mine.Am suspinat, simţindu-mă de parcă cineva aruncase o stâncă pe trupul meu, iar eu mă sufocam.Era exact acelaşi sentiment.Deşi inima îmi bătea cu putere în piept, nu mă simţeam vie.Mă simţeam moartă pe dinăuntru.Nu puteam să trec peste asta.Francesca a murit în faţa mea.Aş fii putut să fac ceva.Să o salvez.Dar am stat şi am privit.O puteam salva.Dar am fost atât de stupidă şi nu am făcut-o.Am stat şi am privit.Am privit cum viaţa se scurgea din ea. 

  „I-am privit ochii căprui, în timp ce plângeam şi îi strângeam mâna.Mi-a strâns mâna, simţind cum este împăcată.Nu voiam să o pierd.Francesca îmi era ca o soră.Mă ataşasem de ea mult prea tare.

-Nu te las să mori.Te rog , Francesca, ţineţi ochii deschişi.Ryder şi Jason sunt pe drum..Te rog.am ţipat şi i-am strâns mâna din ce în ce mai tare.Sângera atât de tare în zona abdominală şi ştiam că o voi pierde şi pe ea şi pe micul Mason.Însă încercam să neg.Nu voiam să moară.Aveam nevoie de ea.Toţi aveam nevoie de ea. 

    -Callie, este în regulă.Nu vom reuşi.a spus şi mi-a strâns mâna, glasul ei devenind tot mai slab,iar strângerea ei de mână la fel.Am simţit o durere ascuţită în piept, amintindu-mi de câte ori mi-a spus mama că eu distrug oamenii din jurul meu.Şi a avut atâta dreptate..

  -Nu, trezeşte-te!Nu!am ţipat şi am început să plâng şi mai tare, punându-mi obrazul pe burtica ei plină de sânge.Am început să plâng, realitatea lovindu-mă.Chiar murise.Doar din vina mea."  

    Am simțit două brațe în jurul meu, însă nu mă puteam uita.Nu puteam privi pe nimeni în ochi.Simțeam cum totul se dărâmă cu mine.Inima îmi bătea cu putere în piept.

  -Callie...a început să vorbească Jason, însă eu am început să plâng din ce în ce mai tare.Îi strângeam tricoul în pumni, simțind cum vreau să mor.

  -Trebuia să fiu eu.Nu ea, Jason.Nu ea!am țipat şi am simțit cum Jason mă strânge din ce în ce mai tare în brațe.
Tot ce voiam să fac era să plâng.Să mă scufund în durere.Să fi fost eu în locul ei, dumnezeule.

  
  -Uită-te la mine.Tu nu ai nicio vină.a spus şi mi-a luat fața în mâinile  lui mari.Ochii lui căprui îmi înmuiau şi într-o astfel de situație inima.Am suspinat, iar el mi-a sărutat fruntea.

  -Du-te să faci un duş, în regulă?Îți voi pregăti ceva de mâncare.a spus şi mi-a zâmbit, încercând să mă consoleze.
A ieşit din cameră, iar eu am simțit cum totul se învârte cu mine.Mi-am dat jos hainele şi am intrat în duş.De fiecare dată când închideam ochii o vedeam pe Francesca, rănită, țipând la mine, spunând că e numai vina mea.

                Şi era adevărat.
 

                Este numai vina mea.