South-East Vibe

9 : Carnival

   Continuară așa o vreme. Se întâlneau pe ascuns în studio, apoi el o ducea acasă. Relația lor profesională rămase la fel, ca între o stylist noona și idol, cu toate că și acolo se simțea o amumită apropiere în tachinările lor zilnice permanente. Sentimentele pentru el nu avansaseră, parcă împietriseră, și sperau să rămână așa. Deși simțea cum zidul de indiferență construit de ea este în pericol de prăbușire.

"Sunt jos. Coboară zece minute"

   Citi mesajul și lăsă telefonul înapoi pe masă. Ce făcea în fața blocului ei la ora asta? Își privi tatăl și o privi și pe Yuna. Cina de familie era ceva de la care voia să scape, iar cum avea scuza perfectă. 

   Simţea, totuşi, că cele zece minute sunt doar o scuză. Mereu zece minute se transformau într-o oră sau două.

   –Ies cu fetele, nu ştiu când mă întorc.

   Lăsă beţişoarele lângă farfurie, deja sătulă de kimchi şi orez fiert mereu puse ca side dish. Tatăl său o privi plictisit, apoi îşi dădu ochii peste cap şi reveni la mâncarea din farfuria sa.

   –Distracție plăcută! îi ură Yuna zâmbind.

   May aprobă și se ridică de la masă, apoi se încălță. Încuie uşa în urma sa. Cheia şi telefonul le băgă în buzunar, apoi își puse gluga în cap pentru a își acoperi părul ud. Își închise fermoarul şi își băgă mâinile în buzunar. Coborî scrile în cea mai mare viteză, apoi încetini pentru a nu părea că se grăbi pentru el.

   Făcu câţiva paşi în afara blocului, apoi se uită prin jur — maşini parcate, mai puţine decât în timpul zilei. Ieşi pe trotuar şi continuă să îl caute cu privirea. Nu îl vedea. Dar acum că se gândea, nici măcar nu ştia ce maşină avea el, sau dacă era cu maşina măcar. Probabil era cu maşina, totuşi, nu avea cum să vină pe jos doar pentru zece minute.

   Telefonul începu să îi vibreze lung în buzunar, semn că cineva o suna, aşa că răspunse fără ca măcar să se uite, convinsă că era el.

   –BMW negru, trei maşini distanţă de tine. Sunt înăuntru.

   Aprobă, închise apelul şi îşi băgă telefonul în buzunar. Căută din nou maşina cu privirea, apoi rămase asupra singurei maşini cu motorul pornit. Nu îşi dădea seama dacă era sau nu un BMW, însă nu risca prea multe dacă greşea maşina. Merse într-acolo, iar geamul de la locul pasagerului se lăsă în jos când ea se opri în faţa lui. Îl vedea pe Yoongi stând la volan. Acesta îi făcu semn să intre, iar ea se conformă.

   –Deci? începu. De ce m-ai chemat?

   –Vreau să merg undeva şi n-am chef să merg singur. Promit că te aduc acasă până dimineaţă. 

   May îşi mării ochii. Ce se întâmplase, totuşi, cu cele zece minute? Ştia că erau doar o scuză, dar nu se aştepta să meargă undeva până dimineaţă. Ce avea de gând cu ea? El porni maşina şi o luă din loc. 

   –Pune-ţi centura, te rog.

   –Ai zis doar zece minute! 

   El o privi cu coada ochiului şi se strâmbă. De ce nu voia să înţeleagă că el voia să meargă undeva cu ea? 

   –Pune-ţi centura, apoi întrebi ce vrei.

   May oftă şi se aşeză bine pe scaun, apoi îşi puse centura. O strânse puţin, apoi se lărgi din nou — o măsurase. El o privi cu coada ochiului şi îi zâmbi scurt.