Viața Seusei, ucenica din scriptoriu

Prolog

        Stăteam în genunchi cu capul său în poala mea. Cum s-a putut ajunge la una ca asta? Cu ochii întredeschiși și însângerat, asta nu putea să îmi dea decât ideea unui sfâșietor rămas bun. Încerca din răsputeri să își oprească suspinele. Durerea, puteam să jur, era una sfâșietoare. Apoi, realitatea mi-a dat o palma... Eu îl iubeam, da, îl iubeam, așa cum un samurai își iubește sabia. Eu eram luna, iar el era Terra. Eram albina care fura polenul mult preaiubit al florii. Eu eram preoteasa, iar el preotul. Asta mă făcea să mă gândesc la faptul că mi-a luat atât de mult timp să realizez asta... Eu îl iubesc, iar el e pe moarte...

        Realizând asta am început să plâng. Încet, încet lacrimile s-au transformat în râuri ale obrajilor mei. Îmi venea să urlu, voiam să îl aud, voiam ca el să îmi vorbească. Faptul că am realizat prea târziu asta, mă făcea să vreau să îmi fac orice fel de rău, doar pentru a-mi aminti de el. Cu o încercare de a-și deschide ochii larg, acesta spuse:

-Nu plânge... lăsând un suspin de durere să-i scape printre buzele sale catifelate.

-D-dar... spun începând să plâng mai tare. Îl iau în brațele mele, îmbrățișându-l.

-Acum că eu nu o să mai fiu.. Am de gând să îți spun secretul meu, pe lângă celelalte.. rosti, luându-mi o șuviță de păr în mână. Nu vreau să mai țin vreun secret de tine... Te iubesc! spune asta cu un zâmbet pe buzele sale prețioase. Cum poate să fie așa fericit? El nu știe că e pe moarte? El e cea mai importantă persoană din viața mea și sunt foarte sigură că știe asta... Fără el o să înnebunesc...

-T-tu nu o să m-mori. spun plângând și mai tare, strângându-l în brațe.

-Iubirea este peste tot.. Doar bucură-te de ceea ce îți oferă Dumnezeul de acum. Știu că va fi greu... Dar te iubesc și vreau ca tu să fii în viață. Acum va fi bine, El chiar există acum.. spune înapoindu-mi îmbrățișarea și închizându-și ochii ușor, atunci am rostit:

-Te iubesc și nu o să te uit niciodată. Te vreau mai mult decât orice în viață... Te rog.. Nu mă părăsi, totul va fi bine acum, rămâi cu mine. Așa cum ai spus și tu, El există acum deci ai un motiv pentru care să rămâi cu mine. Deci te rog.. Nu o să te uit niciodată pentru că tu o să continui să trăiești... l-am strâns în brațe, lăsându-i un sărut pe frunte și continuând să plâng. El se lăsă ușor în brațele mele, părul căzându-mi în ochi.. Odată cu căderea lui din brațele mele pe pământ, am simțit că firul meu cu realitatea va dispărea. Singurul lucru care l-am mai auzit au fost ultimele lui cuvinte, ca mai apoi să cad la pământ în întunericul veșnic al Infernului. 'Mulțumesc'