Dormeam adanc si visam livezi inflorite cu cerul acela albastru,un albastru pur. Eram in talpile goale si purtam o rochie alba pana la genunchi ,iar pe cap aveam o coronita din flori de trandafir.Alergam printre meri si ma opream din cand in cand sa culeg cate unul ,apoi muscam invingatoare din el.Mi-era dor de caldura care imi mangaia bratele dezgolite,de razele soarelui care imi straluceau prin parul ravasit si de vantul care ma racorea din cand in cand. Incepusem sa alerg si ma impiedicasem intr-o maracina,iar genunchiul incepuse sa imi sangereze usor,am ramas interzisa,iar o voce cunoscuta striga la urechea mea : ,,Ninge!"
-Poftim? Cum sa ninga? am spus eu in timp ce strangeam patura la piept. Doar este vara,vara nu ninge niciodata.
Apoi o mână micuță care obisnuieste sa ma trezeasca in fiecare dimineata, m-a tras de cot pana m-am prabusit pe covor.
-Ninge! Ninge! Yuhuuu. era tot ce auzeam in jur.
Dupa ce m-am mai dezmeticit,m-am apropiat de fereastra si am privit afara. Intr-adevar,ningea,ningea superb. Avem o senzatie destul de ciudata. Era vesela si putin melancolica. Imi doream vara,iubeam vara,dar si iarna imi facea bine. Imi doream sa ninga cu fericire peste sufletul meu,iar fulgii care se topesc sa imi spele greselile,iar vantul sa vina si sa mi le ia,apoi sa le duca departe cu el. Fiecare speranta a mea atarna de un fulg de zapada,fiecare durere se izbea de asfalt,apoi ingheta. Imi doream sa stau in fata semineului si sa citesc,apoi sa beau ceai verde,sa mananc briose.
-Putem sa impodobim bradul? ma intreba cu sfiala.
-Nu,inca nu se poate.
-Anul asta va veni Mos Craciun la mine? continua cu intrebarile
-Sigur ca da,toti copiii cuminti primesc cadouri.
-Eu sunt cuminte? vocea ii deveni brusc serioasa.
-Da,vezi tu,noi oamenii atunci cand ne nastem primim o floare. Eu o numesc "Floarea vietii". Ea va fi mereu inflorita si frumos mirositoare daca vei fi bun cu oamenii,vei ierta si vei iubi,dar daca nu vei face asta ea se va ofili si va muri,iar alta nu o sa mai ai.
-O sa am grija de ea,promit.
-Sunt sigura ca asa vei face.i-am raspuns eu.
-Pot sa te intreb ceva?se repezi el.
-Sigur.
-Ce ai patit la genunchi?
Mi-am lasat privirea in jos si imi urmaream cicatricea imensa pe care o aveam,apoi i-am raspuns:
-Asta? Asta e o amintire.
CITEȘTI
Mi-am lăsat tineretea printre randuri
RandomO carte puțin diferită de restul,ceva scris din suflet,ceva ce toti am simtit sau trait macar o data in viata. Un colt in care sa va regasiti toti.
