Am venit si cu capitolul opt, multumesc celor ce continua sa citeasca; eu cu Fiction apreciem enorm. :3
Capitolul opt
Focul din părul tău vântul nu-l poate stinge,
Adie în privirea-mi de patimă aprinsă
Flăcări de foc ard parcă în poarta ce-o deschide,
Sub gene, lunge gratii, dorinţă, aşteptare,
De patima-ţi aprinsă. ¹
Cred că trecuseră ceva ore bune de când stăteam cu Michelle în acea cameră de spital. Percepeam totul ca fiind un calvar în adevăratul sens al cuvântului. Timpul care a trecut şi care încă o mai face mă determină să fiu tot mai scârbit de împrejurimi şi sătul de decorul ăla. Ştiam că dacă o să mai stau mult voi leşina. Abia îmi mai simţeam piciorale şi mâinile, pe lângă faptul că oricum eram amorţit. Cu toate acestea însă, pentru Michlle aveam să fac orice, şi dacă nu am un motiv concret la momentul ăsta în legătură cu acţiunile mele, sunt sigur că voi avea timp şi să mă gândesc când toate se vor fi terminat.
Mama stătea pe coridoare şi din când în când mai trecea pe la mine.
- Sigur nu vrei să-ţi aduc ceva? Am luat haine de schimb de acasă şi ţi-am adus mâncare, îmi repeta obsesiv la interval de zeci de minute.
- Mamă, nu mă simt în stare să mănânc... am o greaţă cumplită. Dacă ai fi drăguţă, totuşi, să-mi laşi hainele undeva să mă pot schimba... Şi oricum! Michelle îşi va reveni complet curând şi plecăm.
- Da, îşi va reveni, îmi zise.
- Restul unde sunt?
- Acasă, nu te îngrijora.
După ce a stat câteva clipe şi s-a holbat în gol la acea cameră şi la mine, a plecat închizând uşa cât a putut de încet, după ea. Sunt sigur că e foarte abătută. Îi auzeam tocurile pe gresia rece de pe holurile spitalului. Sunetul acela mi se-ntipărea în minte pentru câteva secunde bune, şi abia reuşeam să mi-l scot din cap că revenea.
O să am să-i povestesc multe fetei, asta dacă va vrea să mă mai vadă după ce îşi va reveni complet. Dacă aveam de a face cu toate câte s-au întâmplat? Mă măcina gândul că superficialitatea mea de a nu răspunde la telefon ar fi putut să cauzeze asta. Tocmai de accea stăteam ca pe ghimpi lângă ea, aşteptând să se trezească ca să-mi poată da un răspuns care să mă liniştească. Asistentele m-au lăsat înauntru doar cu condiţia că nu voi încerca s-o deranjez prea tare şi că voi lăsa timpul să le rezolve pe toate. Însă vorbele femeilor nu mă încălzeau deloc, şi timpul pentru mine nu înseamnă nimic; ca un încăpăţânat am încercat de ceva vreme – şi încă o mai fac – de a supune această fiară. De fiecare dată când frânturi din evenimentele întâmplate îmi treceau prin filtrul minţii simţeam cum mă înmoi şi cum bătăile inimii mi le percepeam foarte clar şi înfricoşător de accentuate.
Din când în când liniştea era tulburată de câte o asistentă care intra sfios în cameră şi mă întreba dacă nu vreau ceva, amintindu-mi că trecuseră deja două zile şi că dacă nu aveam să mă scol de acolo şi să mă odihnesc, mă loveam de boală.
- Domnule... începu ea, devenind oarecum agitată, uitându-mi numele.
- Eric, nu-mi spune domn, nu merit aşa ceva.
- Eric! Da, îmi cer scuze că nu mi-am amintit numele dumnea... numele tău. Trebuie să mergi să te odihneşti, să mânânci şi să te speli. Stai aici de două zile, şi până la urmă fata se va face bine.
