Mi-am lăsat tineretea printre randuri

Te iubesc

Stateam intinsa in pat si imi puneam cap la cap evenimentele din ziua respectiva. Eram ostenita dupa disputa lunga pe care am avut-o cu ai mei,plansesem toata ziua. Si dupa ,eram in masina cu parintii mei si mergeam pe un drum de munte ingust. Iarna era cel mai mare dusman al meu in acel moment,iubesc iarna,adica,imi place sa beau ceai si sa ma uit cum ninge sau sa ma afund cu totul in zapada,dar urasc gheata,imi creeaza o nesiguranta imensa. Uitasem de grijile mele,demarand in continuare,apoi totul se intunecase.
"Mama,tata?" am strigat cat am putut de tare. "Sunteti aici?". "Sa ma ajute cineva,va rog". Masina iesise de pe carosabil si stateam cu capul in jos. M-am eliberat din centura si am cazut in cap,reusind sa ma lovesc suficient de tare incat sa pierd sange. Ii cautam cu privirea,iar ei nu erau acolo. M-am izbit in usa automobilului si am reusit sa ajung afara. Aveam hainele sfasiate,iar sangele continua sa curga. Ei nu erau. Insistam sa ii strig,dar nimeni nu imi raspundea. Mi-am lipit urechea de pamantul rece,apoi,un val de lumina m-a cuprins si m-a ridicat la cer. "Oare am murit?" m-am intrebat eu. Tineam ochii stransi si faceam miscari bruste si foarte nesigure,apoi am deschis ochii. Era camera mea venghe cu mici detalii albe,nimic nu se schimbase. Biblioteca mea prea iubita era acolo,scaunul de birou era putin stramb : "Poate ar trebui sa il duc la reparat" am gandit eu. Pe bune? Mai ai putin si reinventezi definitia paranormalului,iar tu te gandesti la scaunul tau de birou?-da,aceea a fost constiinta mea.
Am sarit din pat si am strigat-o pe mama prin casa,nu imi raspunse. "Daca...?" incepusem sa ma intreb. Nu,a fost doar un vis,asa ceva nu se poate.-constiinta mea pretioasa.
"Mama,mama,sa stii ca te iubesc" am strigat eu prin casa.
"Si eu" mi-a raspuns o voce blanda,pe care o aud in fiecare dimineata la micul dejun,cand ajung acasa si cand adorm.
Te iubesc.