Miraculous: Tu și eu

Cap. 4 -Magia Parisului

   Buburuza povestitor

   Mă odihnesc alături de Motan Noir în vârful Turnului Eiffel, privind luna plină ce străluceşte peste oraş. Eu şi motănelul stăm pe marginea unei piese dreptunghiulare din metal la o distanță considerabilă de două palme, fiind aşezați cu picioarele în gol. Deodată, el se apropie din ce în ce mai mult de mine, lipindu-şi umărul de al meu până îşi aşază un braț după ceafa mea.

Buburuza:- Ce faci, motan lipicios?

Motan Noir:- Mă bucur de această lună splendidă alături de domnița mea frumoasă, înțeleaptă şi pe scurt, perfectă!

Buburuza:- Bine... visează în continuare singur, eu plec acasă.

   În următoarea secundă mă ridic, pregătindu-mi yoyo-ul pentru a mă deplasa spre casă. Dar motănelul mă apucă strâns de brațul liber.

Motan Noir:- Nu, te rog, mai stai! Îmi place să privesc luna şi stelele, admirând oraşul alături de tine!

   Privirea lui tristă mă face să mă aşez la loc alături de el, apoape de pieptul lui, de unde îi aud încet bătăile inimii.

Buburuza:- Bine, voi mai sta puțin de dragul tău.

    Îmi aşez capul pe pieptul său, stând confortabil deoarece mă cam lua somnul. Mâna lui îmi mângâia uşor spatele, liniştindu-mă, iar bărbia lui stătea lipită de părul meu pe care îl "adulmeca". După secunde lungi în care am uitat chiar de tot, mă cuprinde într-o îmbrățişare pe la spate, oferindu-mi căldură. Eu încerc să îl resping, dar el mă ține strâns, aşa că renunț şi mă las în voia lui.
   Avea dreptate, Parisul este aşa romantic noaptea... Oraşul este luminat de farul etern şi sclipitor de pe cerul senin, negru şi plin de stele care strălucesc. Lumini slabe se văd de după clădiri, iar liniştea este pe deplin stăpână în întunericul nopții. Doar respiirațiile noastre se mai aud din când în când.
   Admir peisajul alături de motănelul meu simpatic, dar insistent, care tot timpul mă curtează şi încearcă să mă impresioneze cu apelativele pe care mi le adresează, alintându-mă.

   Motan Noir povestitor

   Admir peisajul magnific alături de prințesa mea pe care am convins-o să stea cu mine în această seară magică. Îi privesc pielea albă şi catifelată, find roşie puțin în obraji de la aerul răcoros care ne înconjoară. Părul ei este de un albastru închis către negru şi e prins mereu în două codițe, iar buzele ei îi sunt de un roz palid. Sunt atât de nerăbdător să le simt presate de ale mele! Oare s-ar simți la fel ca şi sărutul lui Marinette? Presupun că ar fi de zece ori mai bine, deoarece eu sunt atât de îndrăgostit de Buburuza!
   Îşi întoarce privirea senină spre mine, privire care are o scânteie specifică, în ochii ei albaştrii-azurii stălucind lumina stelelor. Apoi, mânat de curiozitate şi nemaiputând să îmi stăpânesc sentimentele, mă apropii de urechea ei dreaptă, şi îi şoptesc cele mai sincere cuvinte pe care le poți spune cuiva. Acele cuvinte pe care nu poți să le înțelegi numai atunci când sunt cu adevărat sincere.

   Marinette povestitor

   Simt cum, după câteva momente, respirația fierbinte a motănelului se loveşte de pielea mea sensibilă de după ureche, gâdilându-mă, până când buzele lui mi se lipesc de ureche cu întenția de a-mi mărturisi ceva. Îl simt cum inspiră profund, apoi dă drumul aerului în urechea mea, făcându-mă să mă cutremur uşor şi să închid ochii.

Motan Noir:- Te iubesc...

   Şi în acel moment deschid surprinsă ochii, neştiind cum să îi răspund sau să reacționez, fiind oarecum împietrită deoarece nu am mai auzit aceste cuvinte venind din partea altcuiva care nu este Alya, Manon sau nu face parte din familia mea. Îmi mai spune încă o dată aceleaşi cuvinte, mai hotărât de data aceasta, iar vocea lui puțin răguşită e cu adevărat atrăgătoare.