Memoria unei inimi

XXXIII - Trecutul surghiunit de forța dragostei

„Ce-ți folosește să-ți amintești suferințele din trecut și să fii nefericit fiindcă ai fost?" - Seneca

***

A fost suficientă o scurtă mișcare a capului ca Ioan să se trezească de durerea simțită la gât și spate, provocată de poziția incomodă în care a dormit în acel fotoliu. Își masă ceafa cu mâna, din dorința de a diminua durerea și a deschis ochii. A fost surprins să vadă patul gol, ceea ce l-a făcut să devină îngrijorat și să se trezească de tot, întrebându-se cum de nu a auzit când Ioana s-a dat jos din pat și unde ar putea fi. S-a liniștit abia când a auzit apa la duș curgând, realizând că ea este în baie. Se apropie de ușă, dorind să o întrebe dacă totul este în regulă, dar primi răspunsul înainte să apuce să pună acea întrebare, ceea ce a făcut ca liniștea lui să se risipească numaidecât. Pe lângă zgomotul produs de apa de la duș, auzi cu claritate și unele suspine de plâns înfundat și nu a avut nevoie de prea multe eforturi ca să-și dea seama care este sursa și motivele acelor suspine. Simți cum inima îi este secerată de durere și de frustrare, știind că nu deține nicio putere cu care să alunge suferința din inima femeii pe care el o adoră și să stăvilească acele lacrimi amare din cei mai gingași și catifelați ochii pe care i-a văzut el vreodată. În prima clipă a vrut să intre și să-i ofere măcar consolarea lui, să o strângă în brațele sale și să-i promită că totul va trece, dar chibzui mai bine și s-a răzgândit. Crezu de cuviință că poate ar fi mai bine să îi ofere acele clipe de singurătate și să o lase să-și descarce lacrimile ce-i ardeau sufletul. De asemenea, s-a gândit și la faptul că, în mod cert, Ioana nu s-ar simți prea comod ca el să intre peste ea și să o vadă în acea stare. Astfel că, nemaisuportând să o audă plângând, a strâns puternic din dinți și s-a abținut cu greu să nu urle de disperare și să nu lovească cu pumnii săi tot ce ar fi întâlnit în cale. S-a schimbat iute în echipamentul de înot, doar ca să iasă din acea cameră cât mai repede cu putință și să-și elibereze toată furia din el în apă, înotând.

După o oră a revenit la etaj și realizând că Ioana încă nu ieșise din dormitorul lor, a folosit baia din altă cameră din aceeași dorință de a nu o tulbura cu prezența lui. Și-a făcut un duș rapid și s-a îmbrăcat cu o ținută lejeră, compusă dintr-un tricou verde închis, ce i se mula perfect pe brațele groase, umerii lați și trapezul spatelui și o pereche de blugi. Apoi a coborât în sufrageria casei, unde o văzu pe Ioana alături de doamna Olga, care părea că-i oferă acesteia unele cuvinte de alinare și încurajare, asemenea unei mame. Ioana arăta ceva mai liniștită, o asculta cu interes pe doamna Olga și era evident că primea încurajările ei cu o vădită recunoștință. Pentru a nu întrerupe acea conversație dintre cele două, Ioan se așeză pe cel mai îndepărtat fotoliu și așteptă cu răbdare, timp în care nu se putu abține să nu o privească pe Ioana cu ochii încărcați de dragoste. Văzându-le pe cele două discutând deschis și cu un sentiment de afecțiune reciprocă, el a început să spere că toată acea iubire de care era înconjurată în casă, venită din partea tuturor, ar putea constitui un alt factor benefic în recuperarea ei.

Nu s-a scurs niciun minut de când el luase loc pe acel fotoliu, că Ioana și-a întors privirea către direcția sa, l-a privit fix cu o strălucire aparte în ochii ei catifelați, iar Ioan i-a zâmbit ușor și i-a susținut privirea. Dar nu a avut parte prea mult de acel contact vizual, care îi mângâie sufletul, deoarece Ioana, doar după câteva secunde, și-a lăsat rușinată capul în jos și nu și-a mai îndreptat privirea către el nici măcar când doamna Olga s-a retras în bucătărie, iar ea a rămas singură.

- Bună dimineață! o salută Ioan, cu o voce caldă, venind lângă ea și încercând să-și alunge senzația de straniu pe care o avea din cauza că nu o putea săruta sau îmbrățișa, așa cum se obișnuise să o facă în fiecare dimineață.