Regina Mordorului

Capitolul 8

Intram intr-o camera plina cu schelete. E mormantul lui Balin. Din greseala, Pippin a daramat o armura, facand multa galagie.
- Data viitoare, arunca-te tu si scuteste-ne de prostia ta!tipă Gandalf  la el.
Dintr-o data, se aude un sunet sinistru venind dinspre fantana in care a cazut armura. Toata mina se anima cu glasul orcilor si goblinilor. Aripile mi se transforma in fier extrem de ascutit, capabil sa taie 20 de copaci dintr-o lovitura.
- Au un trol de pestera.
-Oh, grozav!
Legolas le arunca lui Aragorn si lui Boromir arme ca sa baricadeze usile. Toata lumea îsi scoate armele. Orcii intra in forta, dar au fost luati pe nepregatite de Legolas si Aragorn, care trag cu sageti. Eu ma transform  intr-un ciclon de fier, tăind totul in cale.  Toti ramanem inmarmuriti de trol, care intra in camera. 
-Oh, nu, nu din nou!
O durere groaznica apare in burta. Trolul deja si-a reperat tinta. Eu.
-Ajutor!
Dar o persoana la care nu ma asteptam sa apara a intrat in camera. Thandruil. Ma apuca de mana si ma  trage pe cerbul lui, amandoi disparand imediat intr-un nor de praf. Ma duce la palatul lui.
- De unde ai stiut unde sunt?
- Din scrisorile lui Legolas.
Eu incep sa lesin.
- Te rog, rezista  Marylon, rezista.
Dar eu nu il mai aud decat in ceata.

Perspectiva lui Thandruil

O vad cum lesina incet. Dar ce are? Ce i-au facut orcii aia?
Ajungem repede la palat. O port in brate pana in dormitorul meu.
Intre timp strig catre soldati:
- Unul dintre voi sa cheme un doctor! Restul, intariti paza la granita de Nord!
O pun pe pat si ii dau jos armura. Abdomenul e plin de sange.
- Am venit majestate!ma anunta doctorul.
Eu merg in sala tronului, ingrijorat pana peste cap. Dupa mult timp vine vraciul.
- Am facut ce am putut, Majestate, dar a fost ranita cu un pumnal Marinko, facut din sangele lui Goliat. Se pare ca pumnalul fusese blestemat. Acesta se numeste URĂ.
Nu stim cine vrea sa o omoare, dar singurul lucrul care poate sa o vindece este un sarut din dragoste reciproca.
- Atunci, nu este decat o singura solutie. Trimite-ti soldati dupa Legolas, cred ca acum se afla in Lothrien.

O zi mai tarziu...

- Da, tata!
- Cred ca ai auzit ce a patit Marylon.
- Da, dar de ce crezi ca te pot ajuta?
- Nu se poate vindeca decat dintr-un sarut din dragoste reciproca.
- Ce?
- Crezi ca nu am observat, Legolas? Cum te uiti la ea? Cum se uita ea la tine? E clar ca va placeti unul pe altul.
Legolas a ramas fara cuvinte.
- Eu... Eu... cred ca merita sa incerc. Dar sunt sigur ca ea ma vede decat ca un prieten.
-Eu cred ca nu,fiule.Deci orice ai face...nu o rani.
   Dadu din cap ascultator si parasi sala tronului,ramanand singur si de data aceasta.Ma plimbam aievea,dand ocol tronului,apoi pasind din nou spre spre camera ei.Dar ma intorceam de fiecare data.Nu aveam puterea sa o vad acolo,mica si neajutorata,plina de sange si ranita din cap pana in picioare.Numai cand i-am vazut
abdomenul insangearat m-au napadit un alai de sentimente.
Stiam ca fiul meu e mai bun pentru ea.Era de o seama cu fata ce imi ocupa gandurile de ani intregi.Eram cu cinsprezece ani mai mare ca ea,i-as putea fi chiar tata.Iar,cum am zis,Legolas este perfect pentru ea.Este tanar,mai iubitor decat mine si probabil o putea pune pe primul loc.Eu,oricat de dificila ar fi situatia, nu pot sa pun pe primul loc decat regatul.
- Tata!
- Da, Legolas.
- Nu a mers.
Raman inmarmurit. Nu a mers. Asta inseamna ca o sa moara. Nu pot. Nu pot. Nu imi pasa de regat. Trebuie sa incerc. Grabesc pasul spre camera ei.

Perspectiva Marylon

Aud pasi pe hol, dar parca sunt la asa o distanta... Simt ca fuge viata din mine... Sunt asa slabita... Pasii se apropie de patul meu. Mi-a venit timpul? Se pune langa mine, ajungand sa ii simt respiratia... Si... Ii simt buzele. Focul parca imi cuprinde aripile si rana din abdomen mi se inchide. Deschid ochii si in fata mea vad doi ochii albastri.
- Ti-ai...deschis ochii...te-ai vindecat...dar cum? Nu ma mai iubesti de atatia ani...
- Thandruil? Eu... Eu.
- Shh, nu trebuie sa spui nimic
-Dar stii ca mama nu e de acord.
- Nu imi pasa, zise el si ma saruta pe frunte. Hai sa mancam ceva.
Ma imbrac cu o rochie alba, lasandu-mi parul pe spate. Nici nu am observat cat a crescut. Aripile erau normale acum, penele avand varfuri aurii. Ajung in sala de mese peste putin timp. Tharndruil sta in capul mesei, si langa el...Legolas. Nu e de bine.
- Buna.
- Buna.
Ma asez in drepta lui Thrandruil. Ma uit in ochii lui si vad pentru prima data ca rade si cu ochii.
- Dintr-o data nu imi mai e foame.
- Legolas...
Prea tarziu. Iesi trantind usa dupa el.
- Ma oboseste baiatul asta.
- E tanar, ca si mine de altfel.
- Da, dar tu nu esti asa vulcanica.
Ma uit sracastic la el.
- Bine, poate ca esti dar in cele mai multe cazuri te comporti ca o regina.
- Te rog nu imi mai spune regina. Nu suport cuvantul asta.
- De ce?
- Stii doar ca tata e Lordul Intunericului.
- Mda, adevarat si asta. Chiar si asa, esti printesa Ardei.
Ma uit in gol. Arda. De cand nu am mai auzit de locul asta. Casa mea. Inca imi amintesc de primele mele lectii de zbor si de controlare a puterilor.
- Marylon, esti in regula?ma trezeste Thrandruil din visare.
- Cum? Ah, da, doar ca...pur si simplu cand aud de casa mea ma gandesc la cate amintiri am avut frumoase dar si urate *tuse*fratimio*tuse*.
Thandruil imi zambeste smechereste.
- Ce iti mai veni acuma?
- Cursa?
- Tu si cursele tale! Realizezi ca acum o sa te intrec.
- Mai vedem.
Mergem aproape de granita de Est, acolo fiind o campie intinsa.
- Eu nu cred ca ma poti intrece cu Marhilo.
Marhilo e calul lui, unul dintre cei mai vechi inorogi de pe pamantul de mijloc. Imi incord aripile tasnind in aer. Ce bine e.
- Marylon, mai incet! Esti pre rapida!
- E o cursa, melcule, asta e si ideea.
Dupa doua ore de cursa continua ne asezam pe iarba, admirand peisajul in amurg. Imi apropii buzele de ale lui. Nu mai vreau sa plece de langa mine.

Deeeeeeci! Am facut un nou capitol! Sper ca va place!