E o zi mohorata. Pana si norii s-au adunat sa-si ia ramas bun de la Perrie si Anne. Plang impreuna cu mine. Ploaia marunta si deasa umezeste cavoul. Nu-mi trebuie umbrela,pelerina,nimic. Stau in genunchi in fata mormantului si plang. Fata mea e uda. Imi infig mainile in par si trag cu cruzime de el. Urlu cat de tare pot si continui sa plang. In fata ochilor imi apare continuu imaginea lor in balta de sange. Ma aplec sa imbratisez cavoul, gandindu-ma ca le imbratisez pe ele. Simt o mana calda pe umar. Este sora mea, Doniya. Se vede pe ea ca a plans, insa e cu mult mai puternica decat mine si inecarca sa nu-si arate suferinta.
-Hai acasa, Zayn! spuse ea ajutandu-ma sa ma ridic.-Dar vreau sa stau cu ele! am spus eu pe un ton milog. Nu vreau sa le las singure.
-Deja aberezi! Haide,o sa racesti.
M-a luat de mana si m-a silit sa vin cu ea. Ma uitam intruna in urma,poate-poate vor iesi de acolo spunandu-mi ca e o gluma. Insa nu s-a intamplat. Ma ciupesc de brate,poate traiesc un cosmar, insa e realitatea. Doniya imi dadu o palma si ma ruga sa incetez. M-a amenintat ca daca nu incetez ma trimite la psiholog. S-ar putea sa am nevoie de unul.
~~~~~*~~~~~~
Acasa, Doniya se aseza langa mine pe pat si-mi usca parul. Se uita responsabila la mine si o clipa nu ma scapase din vedere. Imi dadu un pupic pe obraz, apoi ducandu-se sa-mi aduca un pahar cu lapte. Am dat drumul la televizor si la stirile de la ora 3, la care nu prea obisnuiesc sa ma uit, au anuntat ca individul a fost prins. In secunda doi imi suna telefonul. Ce dragut din partea politiei locale ca mai intai au anuntat presa si apoi pe mine. Cand i-am vazut fata nemernicului, am zis ca arunc cu ceva in televizor. Am pus mana pe vaza de pe noptiera si am vrut sa o arunc in imaginea cu chipul celui ce mi-a ruinat viata, insa am fost oprit de Doniya. Lacrimile au incetat sa curga cand m-a strans tare in brate calmandu-ma.
Vorbind cu ofiterul ce investiga cazul, am aflat ca asa-zisului Bill Thomas, criminalul, o sa i se puna sentinta saptamana viitoare , cand va trebui sa ma prezint si eu la caz. Pana atunci, va ramane in arest preventiv. Am rasuflat usurat si m-am rugat lui Dumnezeu, cu toate ca nu sunt crestin, ca nemernicul sa fie inchis pe viata, sau cel putin pe o perioada lunga.
M-am facut comod in fotoliul meu special din camera de relaxare si m-am uitat la o poza cu mine si fetele mele. Doamne,ce o sa-mi mai lipseasca ochii albastrii ca marea si blanzi ai lui Perrie, zambetul lui Anne si pur si simplu prezenta lor in casa. Totul pare atat de sadic fara ele. Casa e pustie. Nu se mai aud rasete, tipete, maimutareli. Vremurile acelea nu se vor mai intoarce. Doniya statea in pragul usii si se uita milos la mine. Veni si se puse in genunchi in fata mea. Mi-a luat mainile intre ale ei si se uita adanc in ochii mei.
-Trebuie sa treci peste, Zayn! Trebuie sa fii puternic,exact ca atunci cand mama a murit.
-Da,dar atunci mama a murit de la o boala, nu ucisa cu sange rece de un nebun! am strigat eu.
-Da,stiu asta... insa trebuie sa-ti eliberezi sufletul si sa le lasi sa plece.
Am strans-o tare in brate si i-am soptit :
-O sa incerc. Insa ca sa ma impac cu mine, trebuie sa le razbun.
-Cum asa? intreba ea confuza.
-Doua variante : puscarie pe viata sau moarte in chinuri.
-Prefer prima varianta...e mai normala.
I-am zambit si m-am abtinut cu greu sa nu rad la raspunsul ei. Ma asteptam sa comenteze si sa-mi spuna ca nu e bine ceea ce vreau sa fac, insa stiu sigur ca si ea isi doreste acelasi lucru ca si mine. Ne-am ridicat amandoi si am coborat sa mancam. Asta seara Doniya a gatit pui cu orez. Cand am vazut farfuria pe masa, am inceput sa plang.
-De ce plangi? ma intreba ea ingrijorata.
-Perrie imi facea mereu pui cu orez si era mancarea favorita a lui Anne.
Mi-a luat farfuria din fata si a aruncat-o la gunoi. Mi-a pregatit repede un sandwich si mi l-a dat. Parca mai bun e sandwichul decat puiul plin de amintiri. Dupa masa, am umplut cada si am facut o baie fierbinte pentru a ma calma. Ziua de azi a fost una stresanta si plina de lacrimi. Dupa baie, m-am culcat luand in brate perna lui Perrie imbracata in una din rochitele lui Anne. Dupa cateva ore de somn, m-am trezit si am inceput sa plang. Nu m-am mai putut opri decat in zorii zilei.
