După ce ne-am intalnit

Prolog

Colegiul păruse dintotdeauna ceva de o importanţă capitală, o parte esenţială care descrie valoarea unei persoane şi care îi modelează viitorul. Trăim vremuri în care oamenii te întreabă ce facultate ai terminat înainte să-ţi cunoască numele de familie. De la o vârstă fragedă am fost învăţată, mai degrabă dresată, să mă pregatesc pentru formarea profesională. Se transformase în acea necesitate care îmi cerea pregătire fără încetare şi care devenise aproape obsesie. Fiecare materie ps care am ales-o, fiecare temă pe care o duceam la bun sfârşit din prima zi de liceu gravita în jurul intrării la facultate. Şi nu la orice facultate; mama îşi băgase în cap să intru la Washington Central University, aceeaşi şcoală la care mersese şi ea, dar pe care nu o terminase niciodată.
  Nu aveam idee că la colegiu voi găsi mult mai mult decât învăţătura. Nu aveam idee că a-mi alege cursurile opţionale în primul semestru va părea, câteva luni mai târziu, ceva de-a dreptul trivial. Eram naivă pe atunci şi, în multe feluri, încă mai sunt. Dar nu aveam de unde să ştiu ce mă aşteaptă. Întâlnirea cu a mea colegă de cameră a fost intensă şi ciudată de la bun început, iar aceea cu grupul ei de prieteni ţăcăniţi, şi mai şi. Erau atât de diferiţi de toată lumea pe care o cunoscusem înainte şi eram intimidată în prezenţa lor, nedumerită de lipsa de atenţie pe care o acordau naturii umane. Foarte repede m-am integrat în nebunia lor, bucurându-mă de ea...
  Acela a fost momentul în care el mi-a pătruns în suflet.
  De la prima noastră întâlnite, Hardin mi-a schimbat viaţa într-un fel în care niciuj curs de la nicio facultate şi niciun grup de lectură pentru tineret nu mi-ar fi putut-o schimba vreodată. Viaţa mea s-a transformat, iute, într-un film ca acelea pe care le vedeam în adolescenţă, iar replicile lor ridicole au devenit realitate. Aş fi făcut ceva diferit dacă aş fi ştiut ce va urma? Nu sunt sigură. Mi-ar plăcea să pot da un răspuns cinstit, dar nu sunt în stare. Uneori sunt recunoscătoare, atât sunt de absorbită de pasiunea momentului, încât judecata mi se întunecă şi nu îl văd decât pe el. În alte ocazii, mă gândesc la durerea pe care mi-a provocat-o, la faptul sfâşietor că m-am pierdut pe mine, aşa cum eram, la haosul acelor momente când simţeam că lumea mi se dă peste cap, şi răspunsul nu mai este, dintr-odată, atât de limpede ca la început.
  Dar sunt sigură că viaţa şi inima mea nu vor mai fi niciodată aceleaşi, nu după apariţia lui Hardin.