The Lotus Tattoo •în pauză•

2. Death By Nightfall

*16 octombrie*

Sunt trezită brusc de sunetul asurzitor al unui claxon de maşină. Clipesc neîncetat încercând să mă obişnuiesc cu lumina orbitoare din cameră. Frigul mă face să tremur şi încep să clănţăn din dinţi. Îmi dau imediat seama că am dormit mult prea mult, aşa că mă ridic parcă înţepenită din pat până ajung în living. Vocea piţigăiată a unei femei se aude din difuzoarele televizorului în timp ce aşez două ceşti din porţelan pe masă.

Îmi amintesc că Louis a trebuit să plece mai devreme la serviciu azi, aşa că torn cafea doar într-o singură ceaşcă, apoi sorb cu plăcere din acel lichid ce mă face să mă simt întotdeauna mai bine în fiecare dimineaţă. 

- Avem o ştire de ultimă oră. Se pare că un bărbat a fost găsit decedat acum câteva zeci de minute în faţa unui bar. Poliţia Londrei a fost deja mobilizată. 

Fac ochii mari întorcându-mă către ecranul lucios al plasmei, holbându-mă la interviurile luate de reporteri unor martori. Apuc telefonul şi o sun imediat pe Catherine. 

- Alo, Vera!, strigă ea în telefon.

- Cath, de ce nu am fost anunţată încă? Eu trebuia să fiu prima care ajungea acolo!

- Scuze, acum voiam să te sun, spune ea gâfâind, în fundal auzindu-se sunetele făcute de tocurile sale la atingerea podelei.

- Dă-mi adresa, spun eu pe un ton serios.

- Strada King, numărul 350. În cartierul Chelsea.

- Ajung cât de repede pot. 

*

Norii plumburii prevestesc o ploaie năprasnică. Ceva destul de obişnuit Londrei. Vântul tomnatic bate dinspre vest, stoluri gigantice de ciori traversând una câte una cerul pestriţ. Frunzele arămii are copacilor continuă să cadă la picioarele mele atunci când văd mulţimea adunată în faţa barului Bluebird. 

Catherine mă observă cu coada ochiului şi înştiinţează lumea de venirea mea. Se apropie de mine încruntată, parcă privind prin mine, încercând cu siguranţă să-şi dea seama de ceva. 

- Deci, ce avem?, o întreb eu curioasă.

- Bărbat în vârstă de 42 de ani, originar din Germania. Tocmai astăzi a sosit în Londra. Numele său este Karl Schulze, milionar. Se ocupă cu tăierea copacilor din pădurile din sudul ţării. 

- Interesant, spun eu ajungând lângă cadavru, lăsându-mă pe vine pentru a-l inspecta.

Ochii căprui îi are complet deschişi, gura de asemenea. Culoarea buzelor este violet. Plaga înjunghiată este destul de adâncă, suficient pentru a-i lua suflarea în câteva secunde. Poziţia corpului nu este una neobişnuită, acesta fiind culcat la pământ cu mâinile pe lângă el. 

- Vera!, o aud pe Cath strigându-mă. 

Îmi ridic capul văzând că se holbează la un tufiş. Îşi pune pe mâna dreaptă o mănuşă din plastic, scoţând dintre frunze un cuţit. Mă ridic şi ajung lângă ea, privind mai atent obiectul ce este de departe arma crimei. Un cuţit obişnuit de bucătărie, unul asemănător cu cel pe care îl folosesc la gătit. 

- Ia-l la secţie şi verifică-l de amprente, spun eu întorcându-mă către bărbatul mort. 

Este total neobişnuit. Atât de puţine indicii. O persoană aşa de influentă. Criminalul ştia ce făcea şi a făcut-o deliberat. 

Scutur din cap formând numărul de telefon al Juliei. 

- Alo, Julia?, spun eu îngrijorată.

- Da? Ai terminat investigarea?

- Da. Îl trimit la tine. Încearcă să aflii de ce are buzele violet.

- Sigur, spune ea înainte ca eu să închid telefonul.

Îmi întorc capul către barul închis din cauza întâmplărilor petrecute. Prin geamul plin de urme reuşesc să disting o persoană de partea cealaltă a acestuia. Intru în local, mirosul de alcool fiind destul de puternic încât să mă facă să strâmb din nas. 

Băiatul din spatele tejghelei se întoarce cu faţa la mine, expirând profund. Aşază câteva pahare curate în faţa sa, băgându-şi un colţ al cârpei cu care le ştergea de apă în buzunarul pantalonilor. 

- Nu-mi vine să cred că tocmai în faţa barului meu s-a putut întâmpla aşa ceva, spune el. 

- Tu deţii localul acesta?, îl întreb aşezându-mă pe un scaun înalt în faţa sa. 

- Da. L-am deschis acum trei ani.

- Ce părere ai despre ceea ce se întâmplă afară?

- Eu l-am găsit pe bărbat! Nici nu-mi vine să cred!, spune el scuturând din cap.

- Tu ai sunat la poliţie?

- Da. Nu ştiu ce altceva aş mai fi putut face, spune el încruntat.

- Bărbatul acela a fost aseară în bar?

- Da. A stat cu un bărbat la separeu. 

- Îţi aminteşti cum arată acel bărbat?, îl întreb curioasă, scoţându-mi din buzunarul paltonului un pix şi un carnet de notiţe. 

- Avea în jur de 40 de ani. Şi..avea nişte ochi albaştrii foarte reci..reci ca gheaţa. Ca un şarpe, spune el părând speriat. 

Îmi mijesc ochii la el, începând să scriu în carnet ceea ce am aflat. 

- Îţi mai aminteşti ceva de aseară?

- După ce şi-au terminat băuturile, au plecat. 

Dau din cap, dându-mi seama că bărbatul cu ochii albaştrii este suspectul principal în acest moment. Mă ridic de pe scaun cu ceva probleme, şi îi mulţumesc tânărului. 

Mă întorc cu spatele la el pentru a ieşi din local, când observ un plic lipit de partea din exterior a geamului uşii. Mă încrunt, ştiind că nu era niciun plic lipit pe uşa când am intrat. Mă grăbesc să văd ce se află înăuntrul lui. 

O altă scrisoare tipărită la maşina de scris. 

Dragă Vera,

Nu ai vrut să mă asculţi. Puteai preveni această crimă. Din păcate, ai crezut că sunt un puştan fără minte. Se pare că ai greşit. 

Acum..îţi spun că va urma o altă crimă. Ţi-am pregătit şi o ghicitoare! Ce zici?

Elefanţi, tigrii şi acrobaţi

Zgâiţi-vă de vă uitaţi

Sunt chiar aici în faţa voastră

Acolo unde-i roşu, la o fereastră.

Nu mă prea pricep eu la poezii, dar asta te va ajuta să ştii unde se va întâmpla următoarea crimă. Dacă te va ajuta! Mult noroc, drăguţo!

                                                                          Cu drag, oare cine?

Fac ochii mari, mototolind scrisoarea în pumn, fixând-o cu privirea pe Catherine, care vorbea cu alţi poliţişti. 

- Cath!, strig eu din toţi plămânii.

Se întoarce către mine şi ridică din sprâncene mirată, privind către pumnul meu încleştat.

- Ce s-a întâmplat?, întreabă ea confuză.

- Cine naiba a lipit scrisoarea asta pe uşă?

- Poftim? Ce scrisoare?, strigă ea venind spre mine, eu înmânându-i foaia de hârtie.

O citeşte şi îşi pune pe mâna la gură, şocată. Apoi face ochii mari, privindu-mă.

- E un criminal în serie, spune ea fără aer.