Introducere.
Niciodată nu m-am gândit că de la o viaţă normală, poate trece cineva aşa repede la o viaţă greu de imaginat, în care fiecare zi este îngrozitoare. Nu i-aş fi dorit niciunei persoane să aibă o viaţă ca a mea, fără îndoială, una GROAZNICĂ. De ce mie? De ce eu? Acum îmi doresc să nu mă fi născut, astfel n-am mai fi suferit atât, fără vină. E greu. Neimaginat de greu...
Era iarnă. Una din cele mai friguroase ierni de până acum, însă nu e chiar aşa de rău. Îmi găsesc maşina plină de zăpadă parcat între un SUV imens şi o rablă 1900. Reuşesc să ies din parcare cu câteva zgârieturi încasate de la rabla pe care am lasat-o cu bara din spate pe jumătate întreagă. Gonesc cu 87 km/h pe străzile pustii şi, ajung acasă. Deschid uşa apartamentului. Din bucătărie iese un abur dens, mirosind a peşte şi legume. Las sacoşa sprijinită de perete, scot ziarele pe care abia le luasem, şi mă duc în cameră. Rotesc cheia în încuietoarea uşii şi aud un declic. Mă arunc în pat, acesta gemând puternic sub greutatea mea. Răsfoiesc foile ziarului una după alta, încercând să caut ceva interesant. Găsesc un anuţ pe care scria: '' Căutăm chiriaş! Apartament cu 3 camere doar la 299 lei pe lună! '' Adevărul este că într-adevăr avem nevoie de un apartament nou în care să mă mut. Întind mâna către noptiera din stânga patului şi apuc telefonul. Formez numărul de telefon din dreptul anunţului şi apelez.
O voce groasă, a unui bărbat, îmi răspunde:
- Alo !
- Bună ziua, vă sun în legătură cu...
- Lissa, ai venit? aud dintr-o dată vocea mamei strigând.
Acopăr difuzorul telefonului cu mâna şi îi răspund.
- Da mămă, vin imediat. Da, vă sunt în legătură cu anunţul din ziar.
- Oh, da, apartamentul acela. Puteţi veni oricând să îl vedeţi.
- Chiar şi acum?
- Chiar şi acum.
- Bine, mulţumesc, o să vin acum. La revedere.
Închid telefonul, las ziarul pe pat, iau jacheta din cuier şi mă grăbesc să plec:
- Mamă, plec.
- Okay, să vii repede.
- MAMĂ !
- Bine, bine.
Ies închizând uşa în urma mea şi cobor repede scările. Gerul de afară îmi înţepa borajii. Urc în maşină, mă asigur, apăs pedala de acceleaţie şi pornesc la drum. Ajung la adresa dată în 30 de minute. Cobor din maşină în acelaşi timp în ce analizam blocul mare şi cenuşiu care era drept în faţa mea. Mă îndrept către uşă, unde mă aştepta un bărbat înalt, puţin înaintat în vârstă, cu părul de culoare închisă adunat sub o şapcă.
- Bună ziua, dumneavoastră sunteţi domnul cu apartamentul?
- Da, eu sunt. Milo Milovici, încântat.
- Lissa Smith, încântată să vă cunosc. Acum putea vedea apartamentul?
- Da, bineînţeles. Urmaţi-mă.
Intrăm în holul blocului, o încăpere primitoare, cu câteva ghivece de flori ici şi colo. Urcăm cu liftul până la etajul 6 al blocului, după care intram în holul îngust cu iz puternic de mâncare. Traversăm holul şi ajungem în faţa unei uşi.
- Acesta este apartamentul 666, spune încântat Milo, care deschuie uşa.
Păşesc sfioasă înauntru, Milo fiind în urma mea. O briză de aer rece îmi biciuieşte faţa, dar nu îi dau atenţie, crezând că este fereastra deschisă. La capătul holului tapetat de uşi se deschide o căpere imensă, o sufragerie imensă în mijlocul căreia sunt aşezate două fotolii, o sofa şi o măsuţă bătută în pietre sclipitoare. Mă aşez pe fotoliu, simţind iarăşi briza aceea rece. Ferestrele sunt închise. Mi se pare ciudat şi mă uit către Milo şi figura lui absentă şi îmi dau seama că el nu simte nimic. Să fie ceva cu mine?...
- Deci, cum vi se pare?
- Este superb. Nu o să mai bat atâta drum.
- Lucraţi în apropiere?
- Nu, sunt în primul an de facultate şi merg foarte mult drum cu maşina.
Stă câteva secunde, după care tresare:
- Deci?
- Da, accept.
- Minunat. Aici aveţi actele. Şi mi le arată scoţând din servieta pe care o purta cu el, după care continuă:
- Semnaţi aici şi aici, spuse el aratându-mi el cu degetul două locuri pe actul de proprietate şi dându-mi un pix.
Milo îmi urează o bună zi şi pleacă. Mă arunc în noul meu pat şi mă fac comodă. Dintr-o dată observ că-mi sună telefonul. Este mama, îi răspund şi îi spun că tocmai am găsit un apartament în care pot locui, unul aproape de facultate. Apartamentul 666. Se bucură pentru mine şi mă felicită după care îmi spune că va trebui să vin să-mi iau lucrurile.
*A doua zi.*
Vin abosită de la facultate. Liftul este stricat, aşa că urc scările. 6 etaje - mai bine mă sinucideam. Ajung într-un sfârşit, care îmi pare o veşnicie, în faţa apartamentului. O doamnă elegant îmbrăcată, iese de pe uşa de alături.
- Bună ziua. Mă salută doama cu haina groasă de blană.
— Bună ziua. Îi răspund eu sfioasă, neştiind ce să îi spun necunoscutei.
— Ai facut o alegere proastă! Îmi spune ea cu tupeu. Dacă nu ştiai fetiţo, aici a locuit o femeie sadică şi urâtă de toţi, care s-a spânzurat. Nimeni din toţi cei care s-au mutat aici nu au rezistat mai mult de 6 zile, zise femeia după care a început să coboare scările. Practic, voia să mă avertizeze în legătură cu ceva rău. Tot nu înţelegeam ce aveau cu toţi cu cifra 6. Am intrat în apartament, îmi arunc cărţile pe masa din sufragerie şi mă duc să mănânc.
Seara îşi făcu prezentă apariţia.
Am tras draperiile dormitorului şi am încercat să dorm. Nu puteam. Mă uit la ceas: 23:06. Simteam că se va întampla ceva rău. Ştiam că ceva nu e în regulă cu mine. Stăteam întinsă pe spate în patul rece. Mi-am întins mâna şovăind printre cearceaful rece în căutarea telefonului. Formez numărul unei colege de la şcoală şi vorbesc cu ea până când aceasta cade pradă somnului. Şi eu tot nu pot să dorm. Pe la 23:50, ies din cameră şi mă îndrept spre bucătărie. Îmi fac o cafea tare şi aromată, pe care încep să o savurez, uitându-mă la un film de groază.
Exact când suspansul era mai mare, aud un ciocănit la uşă. Dau volumul televizorului mai încet şi ascult mai atentă. Bate din nou. Şi din nou. De 6 ori, din ce în ce mai tare...
Ies din dormitor şi mă îndrept către uşă. Privesc ceasul de pe peretele holului: 00:06. Cine ar veni în vizită la ora asta?
Privesc prin vizor şi vad o femeie scundă, tânără, cu o faţă albă, palidă şi cu ochii roşii de oboseală. Îi deschid, deşi mi se pare ciudat, şi încerc să o întreb: ...
