Do you believe in Destiny? (1D Fan Fiction)

Capitolul 4

Diana POV

    Toată duminica am lenevit cu băieții în living urmărind filme și ascultând muzică. Au cântat și ei cinci melodii, cum ar fi "Story of my life", "Little things", "Summer love", "Better than words" și "Counting Stars" a celor de la One Republic.  A fost o zi ciudată deoarece Zayn nu mi-a adresat niciun cuvânt. Doar și-a cântat părțile din melodii și atât. M-a evitat pur și simplu. Oare și-o mai aminti ce s-a întâmplat aseară? Și dacă își amintește, de ce nu vorbește cu mine? Adică până la urmă el a făcut primul pas. Știu că nu trebuia să o iau la fugă după ce ne-am sărutat, dar nu știam cum să reacționez. 

Mai târziu, am sunat-o pe Roxy spunându-i să vină până aici deoarece am o surpriză pentru ea.

- Mâine la amiază voi fi acolo. 

- Te aștept!

A insistat să îi spun despre ce e vorba, dar nu vreau să stric momentul când îi voi vedea reacția atunci când va fi față în față cu Niall. Hi hi! Seara m-am dus la baie să fac un duș, m-am schimbat și am coborât să dorm pe canapea. Zayn a stat tot timpul ăsta cu băieții în camera de oaspeți. Mi-am dat seama că mă evită. Oare îi pare rău de ceea ce s-a întâmplat? Sau pur și simplu încearcă să-și amintească câte ceva de aseară? Vreau să spun că nu era atât de beat încât sa-i cauzeze "pierderi de memorie". Trebuia să vorbesc cât mai curând cu el. 

Azi dimineață m-am trezit în patul meu. Ce naiba? Cred ca am o vagă bănuială cine m-a adus aici. Mi-am făcut rutina de dimineață și am coborât, unde l-am găsit pe Zayn dormind pe canapea. Era atât de frumos! Arăta atât de liniștit, un înger căzut din cer, fix în casa mea, așa că nu am îndrăznit să-l trezesc. Am mers la bucătărie, unde am pregătit micul dejun în cea mai mare liniște posibilă. Între timp s-a trezit și domnul Malik, venind spre mine.

- Bună dimineața și ție! Spun văzându-l cum trece pe lângă mine, luându-și un pahar cu apă, pur și simplu ignorându-mă.

- Neața!

- Zayn, putem vorbi?

- Despre?

- Despre ce s-a întâmplat alaltăseară.

- Las-o baltă!

- Nu vreau să o las baltă! Vreau să știu de ce m-ai evitat toată ziua ieri.

- Nu te-am evitat.

- Oh, nu, deloc. Zic eu cu sarcasm.

- Uite, a fost doar un sărut nesemnificativ.

Am făcut ochii mari la el. Deci își amintește. Asta crede el despre sărut? Că a fost unul nesemnificativ? Normal, probabil că sărută fete în fiecare zi doar de distracție. 

- Dar toate cuvintele alea frumoase pe care mi le spuneai? Și alea erau fără semnificație? Mi le-ai spus ca să cad în plasa ta și să te sărut? Să fiu încă una din fetele alea prostuțe? Deja începusem să mă enervez și numai gândeam limpede.

- Poftim? Asta crezi tu despre mine?

- Asta mă faci să cred.

- Nu mă cunoști deloc! Spuse blând, dezaprobând din cap, după care urcă scările. 
Am rămas ca o proastă în bucătărie și mai confuză decât eram până acum. Mă port ca un copil răzgâiat, asta e clar. Parcă aș avea cincisprezece ani, nu douăzeci. Până la urmă de ce naiba fac atâta tam-tam din asta? Nu e ca și cum ne vom îndrăgosti și vom trăi fericiți până la adânci bătrâneți după un sărut "nesemnificativ".

 În zece minute eram așezați la masă, mâncând în liniște. Prea liniște. Probabil și băieții au simțit tensiunea dintre mine și Zayn, neîndrăznind să facă vreo gafă, fiindu-le frică să nu răbufnesc. Cred!