La margine de drum

Rece

Aud cum linistea apasatoare isi spune  cuvantul. Apartamentul asta e ca o camera de tortura, simtindu-te ca un surd care aude. Imi puteam auzi bataile inimii cu usurinta, insa era negru totul. Asa se intampla de cativa ani. De la accident...lumea mea a devenit izolata, intr-un glob de sticla aburit, rece ca un cub de gheata. Nu sunt o femeie foarte puternica, oricie ma doboara usor, asa sunt eu. Povestea mea nu e una cu un sfarsit frumos, eu chiar exist si dupa cum stiti, lumea reala nu e un loc foarte fermecator.

-Ora 23:45, Berlin, Germania-

Capul ma doare ingrozitor si caut calmantele pe o masa ingrozitor de mare, mainile imi umbla nebunesc printre pixuri, hartii si alte tampenii din casa asta. Gasesc totusi tubul lung si ingust cu pastilele oribile si imi indes una in fundul gurii, incercand sa o inghit. La dracu' cu toata viata asta si cu familia mea inexistenta. Nu am pe nimeni, nimeni! Sunt ca un drac printre ingeri. M-am saturat de viata asta!
Imi apuc paltonul din cuier si incerc sa gasesc clanta. Deschid usa larg si simt cum aerul rece imi ravaseste parul si imi deranjeaza nasul.
Era decembrie, tarziu in noapte. Obisnuiam sa merg pe strazi, noaptea, sperand ca ceva se va intampla. Ceva care sa-mi schimbe viata. Eram o fire foarte visatoare, dar totusi realista. Stiam ca aveam sa imi duc capat zilelor in ritmul acela lesinator.
Aud masinile trecand incet, una..doua..trei, apoi s-au oprit. Din nou aceea liniste sumbra ma apasa.
Ma sting incet, incet. Chiar nu pot sa fac nimic in privinta vietii mele. Voi fi tot timpul un monstru tacut, ce nu va putea iesi la lumina zilei. Oamenii trec pe langa mine, ii simt, dar susoterile de dupa ma nelinistesc. Stiu cum arat...a fost primul lucru pe care l-am vazut inainte sa orbesc. Da, asa este. Sunt o oarba nefolositoare, lipsita de noroc care isi duce veacul intr-un cartier depravat de la periferia Berlinului.
Ce-i drept, nu am fost mereu asa. Am avut o familie frumoasa. Un sot iubitor, un baiat minunat, o casa plina de amintiri placute...dar toate astea au incetat sa mai fie un Univers magic cand am aflat ca sotul meu, Sam, e traficant de droguri si cel mai rau era ca le si consuma.
Era o zi placuta de iunie, acum sapte ani, eram alaturi de baiatul meu care pe atunci avea doar zece ani. Ne uitam impreuna la televizor cand un om da buzna in casa, impingandu-l cu brutalitate pe Sam intr-un perete. In momentul ala adrenalina din mine a inceput sa creasca, sangele imi pompa prin vene, iar inima mi se lovea cu putere de coaste. Am incercat sa il salvez din mainile brutei, dar nu am reusit. Barbatul m-a apucat de mana si m-a impins in bucatarie unde a varsat niste vodka de pe masa si i-a dat foc. Simteam cum fumul imi ravasea fiecare parte din corp, eram ametita, dar cand Cloud, iubitul meu fiu a scos un tipat din tot sufletul, m-am ridicat ametita si m-am uitat prin gaura cheii. Sam il batea, era atat de coplesitor sa iti vezi neputincios propriul copil cum sufera si sa nu poti face nimic. Flacarile m-au imghitit, fata mea era distrusa, mainile, corpul...tot! Am reusit totusi sa sparg fereastra si sa sar...apoi, am mai putut sa-mi vad doar reflexia in geam, dupa totul a fost negru...
De sapte ani sunt in acest oras, inconjurata de medici, dar singura. Atat de singura incat uneori nici nu stiu de ce ma mai trezesc dimineata. Plang des, cu toate ca ochii mei sunt bolnavi. Nu ma pot abtine...vreau sa-mi caut sotul, chiar daca stiu ca mi-a facut viata un calvar, fiul...fiul meu scump...nici macar nu stiu daca traieste!

Strada e goala, pasii mei se aud cu ecou, din nou vantul incepe sa fluiere, ca un cantec ritmic. Fata imi arde, cred ca sunt rosie. Nu vreau sa mai sufar, dar fericirea nu e pentru mine. Maine ma intorc la Chicago pentru o noua operatie. As fi putut sa refuz, pentru ca totul ma leaga de acel oras, dar...cum sa pierd ocazia asta? Poate gresesc, dar ma risc. Ajung la stalpul unde era pozitionat un semafor, incep sa traversez, rapid. Ma miscam destul de bine pentru varsta mea. Abia acum am observat. Am schitat un zambet prostesc. Daca m-ar fi vazut cineva ar fi crezut ca sunt nebuna. Am inceput sa alerg pe alee, eram fericita, atat de fericita, dar nu stiam de ce. Poate pentru ca fiul meu ma face sa zambesc sau poate pentru ca nu sunt chiar asa batrana.

Imi recunosc aleea, scot cheia din buzunar si o indes in broasca. Totul era linistit, exact cum lasasem. Ma dezbrac, lasand hainele dezordonate prin casa. Incep sa urc pe scari, spre dormitor, cu gandul sa imi sun medicul pentru a reconfirma ora avionului.

-Buna seara! spun eu cu o voce usor obosita.
-Buna, Cassie! Si eu voiam sa te sun! Cum te simti? Esti nerabdatoare? imi raspunde el cu o voce foarte fericita.
-Sa zicem. Vreau sa ma intorc, vazand macar putin.
-Iti promit ca totul va fi bine de data aceasta! Chicago are unii dintre cei mai buni medici, plus ca si eu voi asista operatiei. Te rog, nu-ti pierde nadejdea.
-Voi fi bine. Multumesc pentru tot, Daniel!
-Cassie, de cand te-am cunoscut, viata mea a luat o intorsatura brusca. Tu faci parte din viata mea, esti responsabilitatea mea...esti...foarte importanta pentru mine!
-Stii...daca nu erai tu, eu poate nu mai eram acum. Iti datorez totul si chiar daca as vrea sa te rasplatesc, n-as putea.
-Mi-e de ajuns sa fii bine! Ne vedem maine la 6, in fata aeroportului. Noapte buna!
-Noapte buna, Daniel...

Sunt importanta pentru el...pentru prima data de mult timp cand cineva imi spune asta...