Jurnalul unui ninja dintr-a şasea

Pentru copiii mei...

O,viaţă de ninja! Ştiu la ce vă gândiţi : e o viaţă grozavă,plină de secrete,mişcări ninja demenţiale şi alergări din vârf de copac în vârf de copac. Ei bine,aveţi dreptate. N-o să vă mint,este o viaţă absolut fantastică.
Dar n-a fost întodeauna aşa.
S-ar putea să vă surprindă ce vă spu ,dar lumea crede adesea că ninja sunt personajele negative. Incredibil,nu? Nici eu n-aveam habar până să ajung unul. Deşi,recapitulând în minte evenimentele,ar fi trebuit să-mi dau seama mai devreme. Nu se spune că privind în urmă vezi lucrurile mai bine ?
Aşa cã iată pevestea mea...jurnalul meu...ăăă,cronica. Mi s-a părut că trebuie s-o scriu ca s-o citească şi alţii şi să afle şi ei ce s-a petrecut la şcoala Buchanan. Trebuie să studiezi istoria şi să înveţi din ea,altfel sigur o să se repete. Şi ăsta e un lucru pe care nu-l pot permite.
Numele meu este Chase Cooper şi am 11 ani.
Sunt genu de puşti căruia îi plac benzile desenate şi care se uită cu taică-său la filme horror vechi . Dacă m-ai vedea mergând pe stradă,ai face tot posibilul să nu intri în mine,dar asta numai pentru că sunt cam sfrijit. Văd o groază de articole pe net despre cum să pierzi kg şi să scapi de grăsimea în plus şi rămân mască,fiindcă eu nu pot să mă îngraş nici dacă mă baţi. Am început să fac exerciţii cu tata când vine acasă de la muncă,dar e greu să ţin pasul cu el.
Vă spun toate astea ca să înţelegeţi că,dacă m-aţi vedea,nici nu v-ar trece prin minte că sunt un ninja periculos.
Nu sunt cel mai simpatizat tip fin şcoală,cu siguranţă. N-am avut niciodată o prietenă şi n-am făcut niciun sport în afara orei de sport. De fapt,mint - într-a treia am făcut parte din echipa de fotbal,dar după ce m-am ales cu o apărătoare de tibie în figură şi cu nasu spart,am renunţat.
Deci sunt sfrijit şi şters. Ce-aş mai putea să adaug la aceste două trăsături ca să obţin o viaţă de-a dreptul jalnică? Începutul şcolii. Dar nu oricum! E de un milion de ori mai rău,pentru că sunt şi puştiul cel nou în şcoala cu pricina.
Părinţii mei au hotărât să se mute în partea opusă a oraşului în timpul verii,ca să stăm într-o casă ceva mai mare. Adicã pe bune? Cât de egoişti pot să fie? E o casă mai mare,dar pentru mine e curată moattr socială! Un alt cartier înseamnă o turmă întreagã de colegi noi,pe care nu-i cunosc.
De fapt,nici asta nu e cu totul adevărat. O ştiu pe Zoe. E de o seamă cu mine,dar nu prea se pune,fiindcă e vară-mea.
Din fericire,făceam împreună ora de sport. A fost surprinsă să mă vadă în prima zi. Ţin bine minte ziua aia - era o luni,prima oară când i-am văzut pe luptătorii ninja de la Buchanan.
-Chase? m-a întrebat Zoe.
Purta pantaloni scurţi de sport şi un maiou cu mascota şcolii.
-Salut,Zoe,i-am răspuns.
-Tu erai! Ce faci aici? m-a întrebat,surprinsă să mă vadă.
Mă duc la şcoală,prostuţo. Asta aş fi vrut să-i spun,dar m-am hotărât să n-o fac.
-Ai mei s-au mutat în partea asta a oraşului,aşa că acum merg la şcoală aici.
-Ce tare! a spus Zoe,râzând. Vărul meu e la aceeaşi şcoală cu mine! Ce-o să ne mai distrăm!
I-am privit părul mătăsos şi pielea perfectă. Arăta întru-câtva ca unul dintre modelele de pe copertele rivistelor glossy. Da,sigur n-o să vrea să rămână în compania unuia ca mine,dar i-am acordat prezumaţia de nevinovăţie.
-Da,o să fie grozav,am spus,oftând.
Antrenorul,domnul Cooper,era în partea din faţă a sălii de sport,luând prezenţa elevilor pe care îi ştia. Se ducea la cei pe care nu-i ştia,întrebăndu-i cum îi cheamă şi în ce clasă sunt. Într-un sfârşit,s-a apropiat de mine şi dw Zoe.
-Bună dimineaţa,Zoe! a spus domnul Cooper,făcând un semn în lista de prezenţă. Şi pe tine cum te cheamă? m-a întrebat el,îndreptându-şi privirea spre mine.
-El este Chase Cooper. E vărul meu,a răspuns Zoe în locul meu,cu un zámbet.
-Mă bucur că te avem aici,a zis domnul Cooper,făcând apoi un semn spre Zoe. E bine că ai o verişoară ca ea,e un copil bun. Nici n-a început bine şcoala şi e deja pe câteva liste de probe pentru diverse echipe. Ai face bine să-i urmezi exemplul.
-Sigur,am spus eu,zâmbind fals.
În vreme ce domul Cooper se îndepărtă,Zoe îşi reluă coversaţia cu mine:
-De ce nu mi-ai spus că o să vii aici?
-Noi doi nu prea vorbim şi nici n-a venit vorba de asta am spus eu,ridicând din umeri. Abia dacă ne vedem.
-Ne vedem în fiecare weekend,a zis Zoe,încreţindu-şi nasul. Familiile noastre îşi iau gustearea împreună duminica în parc!
-E puţin stânjenitor,am zis,ştiind că nu o pot contrazice.
-N-ai de ce să fii stânjenitor. Poate că e ciudat sã te muţi la o şcoală nouă,dar nu e ca şi cum ai putea să controlezi o situaţie ca asta.
Nu voiam să-i spun că mi-era teamă şi că eram stânjenit să fiu băiatul cel nou. Că nu prea mă pricep să-mi fac prieteni şi că soarta mea e să fiu puştiul care merge repede pe coridoare,ţinând strâns de bretelele ghiozdanului,cu privirea în podea,sperând să nu dea ochii cu vreun bătăuş. Aşa că nu i-am pomenit nimic din toate astea.
-Ai dreptate. Cred că sunt doar emoţiile din prima zi,ştii?
Ochii lui Zoe scãpărară. Habar nu avea cum e.
-Bine ai în club. Toţi aveam emoţii în prima zi. Tata spune că apa din piscină e cea mai rece când o atingi prima oară,aşa că cel mai bine să sari direct în ea.
Nu prea înţelegeam ce voia să zică vara mea.
-Ce cuvinte înţelepte,i-am răspuns.
Zoe şi-a întors privirea spre stânga şi a zărit un băiat stând de unul singur.
-El e Wyatt. N-a vorbit niciodată cu nimeni de pe aici. Este retras,întodeauna o fost aşa. Tocmai de-aia cred că nu are prieteni.
Wyatt era scund. Avea păr negru cărlionţat şi era atăt de palid la faţă,că ar fi stârnit invidia unui vampir. Arăta ca o păpuşă de porţelan.
-Dar a încercat cineva să-i fie prieten?
-Să ştii că da. Am încercat eu să vorbesc cu el anul trecut,dar n-a vrut în ruptul capului,a oftat Zoe. A fost un nesimţit.
-De ce în spui mie asta? am întrebat-o.
-Pentru că nu vreau să fii ca el,mi-a zis ea,aruncãndu-mi o privire.
I-am zâmbit căznit. Când m-am uitat din nou spre Wyatt,dispăruse.
-Ai strâns vreun ban pentru donaţiile din vânzările de alimente? m-a întrebat Zoe din senin.
-Pentru donaţiu? am întrebat eu. N-am auzit nimic despre asta.
-Au trimis broşuri acasă tuturos elevilor săptămâna trecută,a zis ea. De fapt,stai...tu de-abea te-ai mutat în noua casă,nu?
Am încuviinţat din cap.
-E probabil pe undeva pe la tine oe acasă. Ar trebui să strângem bani vânzând fructe sau aşa ceva. Eu am vândut deja vreo 10 cutii.
-Se dă vreun premiu? am întrebat,ştiind că la chestiile astea ţi se dădeau premii mişto : pistoale cu laser,elicoptere de jucărie şi altele.
-Pentru o singură persoană,nu,dar dacă toată şcoala adină peste 10 mii dr dolari,o să facem o excursie în ultima săptămână de şcoală.