The Barrier Between Hearts (F.F - Nina Dobrev, Paul Wesley)

Capitolul 1

Totul se intampla foarte repede. Mama mea a murit acum o saptamana iar eu urmeaza sa ma mut in Seattle alaturi de tatal meu. Urasc lucrul asta. Si nu datorita prietenilor, pentru ca nu aveam asa ceva. Ci pur si simplu nu suport momentele cand viata mea ia o intorsatura brusca.

Mi-am facut bagajele si l-am vazut pe tata asteptandu-ma in fata casei in masina. Chiar nu sufar prea mult ca plec sincer nu prea imi pasa nici de casa asta nici de tata. Singura pe care am iubit-o vreodata a fost mama. Iar acum am pierdut-o si pe ea.

Am intrat repede in masina si m-am asezat in fata. Mi-am pus castile in urechi ca sa evit orice posibila discutie cu tatal meu despre moartea mamei sau despre colegiu. Deoarece maine acolo urma sa ma aflu.

Dupa 6 ore de mers cu masina, in care am dormit si am ascultat muzica, masina s-a oprit ceea ce mi-a dat de inteles ca am ajuns. Nu am mai fost de mult aici. Cum mama si tata erau divortati iar eu stateam numai la mama, locul asta nu imi transimte decat amintiri neplacute despre tata. Practic el nu inseamna nimic pentru mine. Ceea ce ma bucura e ca urmeaza sa merg la colegiu si voi scapa de el.

* * *

Ma uit cat este ceasul. Pff..8. La ora 9 trebuie sa fiu la scoala. Imi fac rapid un dus, ma spal pe dinti si ma imbrac. Aleg o pereche de blugi bleu cu talie inalta si un maiou rosu pe care agat emblema scolii.
I

es din dormitor cu rucsacul in spate si valiza cu toate hainele si restul lucrurilor tarand-o dupa mine.

- Esti emotionata? ma intreaba tata iar tot ce exprima fata lui este emotia pe care eu ar trebui sa o am dar nimic.

- Da, mint eu doar pentru a incheia discutia pe care incearca sa o poarte.

- O sa imi lipsesti.., spune el zambind.

- Si tu mie, mint eu iar.

El imi ia valiza si rucsacul si mi le pune in portbagaj. Ma intreaba daca vreau sa ma duca el acolo iar eu dau din cap negativ schitand un zambet in semn de multumire. Urc in masina cat timp el imi face cu mana si imi sopteste ca ma iubeste. Yakk. Iubirea nu exista. A existat candva. Pe vremea cand exista si mama. Dar acum sunt numai cuvinte aruncate aiurea. Dau drumul la radio si tot ce imi doresc este sa ajung mai repede, sa despachetez si sa dorm.

Cand am ajuns acolo, la intrare erau multi elevi imbracati in ceva rosu inclusiv eu deoarece asa te obliga in scoala asta de cacat. Mi-am scos lucrurile din masina si m-am indreptat spre intrarea in institut. Acolo o doamna in varsta, de asemenea cu sacou rosu inmana elevilor cate un cartonas cu numarul cladirii in care urma sa stea si numarul camerei. Eu sunt in cladirea trei, camera 54. Am pornit spre cladire cu bagajele dupa mine cand telefonul imi iese din buzunar si face contact cu asfaltul. O mana se apleaca sa il ridice inaintea mea.

- Este bine, spune vocea dandu-mi telefonul. Era un baiat care evident era un îngâmfat.

- Puteam sa il iau si singura, spun eu rece.

- Niste multumiri ar fi de ajuns, adauga el iar eu imi dau ochii peste cap trecand pe langa el.

Cand ajung la cladirea cu numarul 3 inscripționat pe ea imi fac drum înăuntru. Vad camera 54 si ma indrept spre ea. Cand intru, o fata mai inalta decat mine, cu un bust foarte generos statea pe unul dintre paturi.

- Buna, tu trebuie sa fi colega de camera! spune ea.

- Mda, adaug sec.

- Eu sunt Elena. Si tu esti....., spune tipa parca asteptand un raspuns.

- Nu e treaba ta, adaug eu.

- Auch, murmura ea. Cineva nu e prea entuziasmat de colegiu.

- Da, nu sunt. Acum ma poti lasa in pace sa imi vad de viata mea nasoala, spun eu.