De la mama am un dar

8 0 0
                                    

Nu am avut  educatia lumii.

Mostenirea mamei mele a fost iubirea si povestile magice.

Nu am avut in posesie nimic decat aceste doua atribute visarea si iubirea pe care o credeam sacra.

Si chiar si acum dupa ce ea s-a stins eu o pastrez undeva in adancul meu ca o mica sclipire.

Stiu cine sunt si cat de puternica pot fi dar deabia acum .

M-am intors din sacralitate ca sa evoluez prin iad asa se zice ca omul trece prin iad ca sa ajunga  catre Dumnezeu.Se numeste evolutie.

Intunericul si lumina coexista impreuna numai ca poti lua un pumn de lumina si doar o farama de intuneric sau mai bine deloc.

Sa ramana acolo doar ca un exemplu fara ca sa afecteze pe cineva.

Intelegerea  mea  s-a dezvoltat prin ani si mi-am dat seama ca ceva lipseste .Religia mea a fost crestina dar mai mult decat atat Religia mea a fost iubirea.

Asa cum m-am priceput eu in acel moment poate un pic prea obsesiv.Nu am avut limite si cu atat mai mult mi s-au pus limite.

Obosita si foarte slabita ca sa o mentin am omorat+o cu sapte sageti si nu eu ci mai mult cei care au observat-o.Sufletul meu deja stia cum sa moara  el tot murea putin cate putin inca de la inceput.Dar eu vreau sa iti spun ca atata timp cat exist partea mea magica v-a pastra cenusa iubirii  pana se v-a transforma inapoi in lumina.

Am vrut sa ma intorc atunci  inapoi acasa si am strigat cu putere la cei care pazesc portile de sus.

Ei nu m-au lasat sa vin si mi-au raspuns ca;

-Tu esti un  Suflet pereche,

-Fa tot ce poti mai bine si lucreaza pentru tine noi te veghem .Tu esti mai mult decat atat!

Respira de sapte ori.

Si atunci m-am gandit eu asa ca sa ma consolez Daca altcineva te-ar fi iubit mai mult decat mine erai acum cu ea!Oricum nu ma mai interesesaza fiecare isi creaza destinul sau.

Ma rog pentru vindecarea mea dar si pentru eliberarea lui  de mine.Am avut sapte mii de intrebari dar intre timp am aflat raspunsul.

Stiu de ce.

Si nici macar nu mai conteaza iubirea exista peste tot .

Nu trebuie sa imparti cu mine neeaparat ce ai tu, insa eu Da v-oi radia ceea ce a crescut in gradina mea peste tot.

Nimik mai mult decat iubirea ta,asa cum nu ai stiut sa o dai asa cum am dezvoltat-o eu cu mintea mea.

Este calda pufoasa stralucitoare ca un diamant iar uneori furtunoasa si plina de sclipori roz.


Nimic nu poate exista daca eu nu vreau nici macar povestea mea.

Ma explorez pe mine insami so ma reconectez cu Cine sunt eu dintotdeauna.Cu tine s au fara tine oricum exist.

Aleg bucuria si extazul divin.

Aleg o viata fantastica in care eu alaturi de oamenii din jurul meu suntem fericiti.

Aleg carisma si frumusete ,aleg eleganta si perfectiune.

Si nu am sa ma mai intorc inapoi nicioadata pentru nimeni si nimic am soarele si luna la un loc in inima mea adica am TOT!

Si nu am sa ma mai intorc inapoi nicioadata pentru nimeni si nimic am soarele si luna la un loc in inima mea adica am TOT!

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.


In mai multe bucatiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum