Când ai apărut...

Capitolul III

NU POT SĂ CREDDD. Tocmai mi-am aflat nota de la examen și, doamne, am media necesară să intru la liceul la care vreau. Doamne, sunt așa fericită, mă gândesc la liceul ăsta de la începutul anului și mereu mă temeam că n-o să intru, dar uite că am intratt. O să fie super, deci chiar o să fie super chiar dacă Dave n-o să fie alături de mine. Dacă am reușit să intru la liceul ăsta, o să reușesc și să trec peste și o s-o fac cu ajutorul noilor mei prieteni. Deci, deci abia aștept.

Seara când mă bucuram cu prietena mea care a intrat la același liceu și cu care o să fiu și colegă de cameră și cu care sper să fiu și în aceeași clasă, deja cer prea multe, dar este o mică posibilitate, am realizat că de azi pur și simplu încep o viață nouă.

Oameni noi, casă nouă, școală nouă, totul nou. Poate că sunt prea multe lucruri noi dintr-o dată, dar sinceră să fiu pentru mine cu cât sunt mai mult lucruri noi în viața mea cu atât mai bine.

Aveam câteva săptămâni bune de când nici măcar nu mai apucam să mă gândesc la Dave. Mă trezeam dimineța și mergeam la Victoria sau Magda și râdeam până când una dintre noi adormea.

Era mult mai bine acum, vara. Ieșeam în fiecare zi cu prietenii mei adică foștii mei colegi de clasă și totul era ok. Nimeni nu aducea vorba de Dave sau ceva care avea legătură cu el sau poate pur și simplu eu nu mai asociam anumite lucruri cu el.

Mă rog, ideea e că încep să-l uit sau poate deja l-am uitat. La început nu-mi doream să-l uit, doar să mă mint pe mine că am făcut-o, dar acum cred că chiar l-am uitat, chiar cred asta și e mai bine decât aș fi crezut vreodată.

Recunosc că poate ceva așa frumos nu merită să fie uitat, dar îmi făcea rău tot trecutul și nu puteam să-l las să-mi facă asta, nu meritam. Nu puteam să încep o viață nouă cu trecutul care încă mă face să plâng, chiar nu aș fi putut.

Îmi pare rău că l-am uitat pe el, dar altfel nu mi-aș fi putut reveni. Nu cred că el ar merita să-mi distrug viitorul apropiat, el merită multe lucruri, dar nu și asta, pur și simplu nu pot să fac asta pentru el. Probabil că nu m-aș mai putea ierta pe mine apoi, am distrus tot ceea ce putea fi frumos pentru trecutul meu dureros. Ce drăguț, am făcut și o rimă. Poate ar trebui să mă apuc de scris și poezii.

Mai era cineva care scria poezii, poezii pentru mine, Dave. Da, chiar era drăguț și minunat băiatul ăsta, dar nu e ca și cum eu l-am lăsat baltă, el a făcut-o și a făcut-o într-un mod foarte urât, cred că ăsta e cel mai urât mod prin care poți părăsi pe cineva. Părăsit poate e un cuvânt prea mare pentru tot ceea ce s-a întâmplat, dar totuși parcă e prea mic și nesemnificativ. Aveam sentimente profunde unul față de altul, dar nu eram împreună deci nu mă poate părăsi dacă nu suntem împreună. Atunci de ce a trebuit să aleagă? Eu eram doar amica lui, iar iubita lui putea trăi linișită cu asta, dar noi nu eram doar prieteni.

Dacă nu eram prieteni atunci ce eram? Prieteni cu beneficii? Nu, pentru că doar vorbeam. Ce eram noi? Eram 2 prieteni care se considerau amici sau lumea îi considera amici și dacă lumea îi considera amici de ce iubita lui ne-a crezut mai mult de atât, iubita lui nu e lumea, ba da, fiecare dintre noi este lumea. Deci da, 2 prieteni pe care lumea, în afară de iubita lui, îi considera amici, dar ei știau în adâncul sufletelor lor că nu sunt doar amici, chiar dacă și ei spuneau asta sau credeau asta.

Uneori și noi suntem lumea, partea exterioară a noastră este lumea. Crezi ce crede și lumea, dar în interiorul tău știi că nu e așa, te minți pe tine însuți. Dacă te minți chiar și pe tine, cum să nu-i minți și pe ceilalți din jurul tău?

Totul e așa complicat, de fapt nu e, noi complicăm totul sau poate doar avem impresia asta. Gândesc prea mult fără el. Înainte pur și simplu totul era trecător, nimic nu conta, doar tu și ceea ce îți doreai. Când îmi amintesc ce optimist gândeam, dar acum iar încep să complic tot.

De fapt nu, acum nimic nu e complicat, totul e ok acum, totul e aproape perfect. Oare așa e? Poate doar mă mint că totul e perfect... Iar gândesc prea mult.

Poate că el chiar făcea totul simplu, poate că și acum am nevoie de el și o să am, dar cred că pot trăi și așa. Cum ar spune alții să trăiesc în minciună, în propria mea minciună, dar cum minciuna are picioare scurte ce se va întâmpla mai târziu? O să înceapă iar iadul? TRĂIEȘTE PREZENTUL, JOLENE, TRĂIEȘTE PREZENTUL. Dar și viitorul va fi cândva prezent nu? Deci poate nu e nimic rău dacă mă gândesc puțin la el și încerc să evit câteva evenimente neplăcute.

DA, ÎN VIITOR, VIITORUL O SĂ FIE PREZENT, DAR ÎN PREZENT VIITORUL E DOAR VIITOR. Da, așa e, îmi pierd prezentul gândindu-mă la viitor și în viitor când viitorul o să fie prezent o să mă gândesc la viitor și tot așa până când o să realizez că prezentul înseamnă doar azi, dar va fi prea târziu când o să realizez asta. AȘA CĂ NU TE MAI GÂNDI LA VIITOR ȘI TRĂIEȘTE-TI DRACU ZIUA DE AZI.

Ziua de azi a fost super ca toate celelalte și totul abia începe. Peste o lună o să fie si Bucovina Rock Castle și o să fie cireașa de pe tort care o să facă vara de neuitat și perfectă. Cine s-ar fi gândit că după tot ce mi s-a întâmplat o să fiu așa fericită? Da, la un moment dat aș fi fost fericită, dar nimeni n-ar fi crezut că vara asta. Totul se datorează prietenilor oricum. Dacă n-aș fi avut prieteni oare cum ar fi fost? Nu, e imposibil, n-ar mai fi fost dacă nu aveam prieteni, eram moartă acum.

Deci mulțumesc prietenilor care îmi fac viața interesantă și plină de prostie esențială și benefică vieții, fără voi aș fi fost moartă acum, dar voi oricum asta vă doriți, dar e imposibill, n-o să scăpați niciodată de mine. Mhuahahahah.

La sfârșitul zilei de azi am primit un mesaj care suna cam așa

-Felicitări. Ai intrat la liceul unde ți-ai dorit mereu să intri.