Un nou început

Capitolul 15

Ne fiind curioasa de surpriza Amandei, m-am dat ușor jos din pat ducându mă la baie unde mi am făcut un dus. M-am îmbrăcat sport , deoarece azi urma sa ies pe stadion și sa alerg , nu mai făcusem de mult asta. Mi-am prins parul într-o coada și m-am machiat cu culori deschise și simple, după care am auzit-o iar pe Amanda:

   - Hai Sofia odată. Ce tot faci?
   - Imediat. Spun eu tare.

În timp ce coboram ușor scările încercând sa îmi desfac căștile, o aud iar pe Amanda țipând la mine :
  
   - Închide ochii și ramai acolo,  vin eu sa te iau .

La scurt timp , simt mana Amandei care mă prinde de mana dreapta si mă trage pe scări:
   - Ușor Amanda, voi cădea.
   - Dacă ești bleaga și te împiedici de picioarele tale logic ca vei cădea, spune bruneta râzând. La 3 deschizi ochii. 1..2...3... deschide!

În momentul în care am deschis ochii, în fata mea și-a făcut apariția Alexandra. Prietena mea din România. Ea era mai înaltă decât mine cu vreo 20 de cm.. Era blonda iar ochii ei erau verzi.. Dar un verde închis la culoare. Nu o mai văzusem de mult ,ținând cont ca nu mai fusesem în România.

   - Doamne,  ce cauți aici? Spun eu cu lacrimi in ochi.
   - Iarta-ma ca vin azi..Dar avionul a avut întârzieri. Trebuia sa ajung ieri,  de ziua ta dar am ajuns azi.. Scuza-ma,  spune blonda vizibil rusinata.
   - Ești nebuna. Ma bucur enorm sa te văd. Credeam ca ai uitat de mine.
   - Cum as putea uita de tine,  doar ești cea mai buna prietena a mea.
   - Eu mă duc la mama, sa văd ce mai face. Va las sa povestiți. Nu faceți prea multe lucruri fără mine! Spune Amanda entuziasmata.
   - OK, ai grija de tine Ama. Spun eu.
După plecarea Amandei , blonda a început sa se uite prin toate colturile casei, luând seama la tot ce era pe lângă ea. În "drumul" ei spre a descoperi ceva nou cred în casa mea a dat de o veche fotografie cu noi doua, cam de când aveam 10 ani.
   - Doamne, încă mai ai poza asta, spune ea cu lacrimi în ochi.
Era ușor vizibil ca îi era și ei dor de zilele în care stăteam amândouă pe băncuța de la poarta părinților ei și ne jucam "de-a magazinul" spunând ca eu sunt vânzătoarea iar ea era clienta mea fidela , iar banii ne erau frunzele de dafin..
   - Normal, nu as putea sa pierd sau sa arunc aceasta poza. Ar însemna să arunc o parte din copilăria mea, zic eu punând mana pe umărul Alexandrei.
   - Încâ îmi aduc aminte când ai venit prima oară la mine , în clasa a 1a,  și m-ai întrebat cum mă cheamă,  iar mai apoi m-ai întrebat dacă vreau sa fim prietene. Din ziua aceea am fost nedespărțite.
O lacrima s-a prelins ușor pe obrazul meu, aducându mi aminte de tot ce am petrecut alături de Alexandra timp de 12 ani..
   - Gata Sofia, acum povestește-mi! Cum e aici? Îți place?
   - Da, e frumos. Acum ca am și motor.
   - Mă bucur ca ți-ai împlinit visul din copilărie. Mai ții minte cum făceai când trecea câte un băiat cu motocicleta pe lângă tine?  Începeai sa faci ca nebuna și sa imi zici ca acel băiat era iubitul tău, spune blonda amuzata.
   - Daa,  Doamne. Încă nu îmi vine sa cred ca am ajuns sa am și eu propriul motor și sa nu mai stau sa privesc ceilalți bikeri dorindu-mi sa am și eu.
  - A da.. Am uitat sa îți zic ceva. Ceva foarte important..
  - Spune,  hai.
  - O mai știi pe figuranta cartierului?  Pe Sara?
  - Normal, doar eu mă certam zilnic cu ea.
  - Da, pana ai facut-o sa plângă la câte i-ai zis și nu a mai ieșit din casa când ieșeai tu.. Spune Alexandra râzând.
   - Nu a fost chiar atât de rău.  Dar hai. Zi mi ce e cu ea!
  - Acum câteva luni a avut un accident,  nu foarte grav , iar când și-a revenit și a venit la liceu, primul care a venit la ea întrebând-o ce mai face a fost băiatul de care ti-a plăcut mereu, Vlad. De atunci sunt împreună.
   - Ah.. ma bucur pentru ei. Oricum , nu mai am nicio treaba cu el.
  - Dacă tu spui..
  - Tu ce ai mai făcut? Cum mai ești? 
   - Mbine,  as avea sa îți zic ceva și despre mine..
   - De rau?! Spun eu îngrijorată.
   - Depinde cum o iei..