Furtună în ring

capitolul unu

Din perspectiva lui Temperance...

Acum mâinile îmi sunt îndesate de-a binelea în buzunarele hanoracului gri, care e puțin cam prea larg pentru statura mea. Vântul rece îmi săgetează fața înroșită din cauza temperaturii neobișnuit de scăzute, răsfățându-mi în același timp firele de păr de culoarea cafelei neîndulcite, rebele, care abia așteaptă să se răsfire agitate, făcându-mă să par ca și cum un câmp electrostatic m-ar urma îndeaproape la fiecare pas. Îmi salt ghiozdanul pe umăr în care bietele mele cărți stau înghesuite de mai bine de o săptămână. Având în vedere că mai este doar o lună până la absolvire, iar pentru mine cursurile sunt mult mai lejere în perioada asta, îmi permit aroganța de a nu mă sinchisi să îmi mai fac ghiozdanul. Rebeliune în adevăratul sens al cuvântului! Îmi deblochez cu o mișcare stângace telefonul iar imaginea fundal de pe ecranul principal cu mine și fratele meu mă face să schițez un mic zâmbet complet involuntar. Arunc o privire în treacăt la ceas, acesta indicându-mi ora cincisprezece și douăzeci de minute. Mă străduiesc câteva clipe să desfac firul căștilor care e, ca de fiecare dată, frustrant de încâlcit. Mi le așez în urechi, pornind melodia Alinei Baraz - Show me. Mi se pare de-a dreptul liniștitoare, cu toate că sunt deja surprinzător de calmă. Liniștea dinaintea furtunii, huh? Și, că vine vorba de furtună, îmi înalț privirea spre cer, realizând că norii cenușii amenință să toarne cu găleata, deja câțiva stropi mărunți aterizând violent pe pielea mea, luată pe nepregătite, ritmul acestora devenind din ce în ce mai agresiv și alert.

Așadar, constrânsă de circumstanțe, îmi pun gluga peste cap, șovăind cu părere de rău, căci îmi place ploaia. Însă, Erick, fratele meu super protector, sunt convinsă că n-ar fi mulțumit deloc să mă vadă udă leoarcă în pragul ușii, ca mai apoi să mă îmbolnăvesc și să fie nevoit să aibe grijă de mine și să reunțe preț de câteva seri la antrenamentele sale regulate sau, și mai rău, la meciurile de box ce ne aduc singura sursă de venit. Și pentru ce? Doar pentru că sora sa încăpățânată și imatură a avut proasta idee de a-și face de cap prin ploaie. La naiba, nu vreau să-i creez probleme! Poate e exagerat faptul că mă gândesc atât de mult la consecințe și știu că par paranoică, însă e greu să nu fiu așa când fac tot posibilul încercând să nu fiu o povară pentru unica persoană care știu că se dedică trup și suflet mie. Unica persoană care știu că nu mă va abandona indiferent de cât de complicată devine situația. E un sentiment foarte plăcut să știi că te poți baza întradevăr pe cineva care îți oferă siguranță necondiționată la orice pas. Totodată, acest sentiment plăcut aduce cu sine și consecințe. Una dintre acestea fiind faptul că, deși știu că Erick va fi întotdeauna lângă mine, nu îmi pot permite să-l dezamăgesc. Nu aș fi capabilă să suport asta.

Mă trezesc grăbind pasul, deci. E aproape începutul verii și ca o ironie, dimineață am urmărit cu mare interes prognoza meteo.
La naiba, Tempe'! Ce a fost în capul tău?! mă mustră vocea din capul meu.
Bineînțeles, nimic! Altfel, te-ai fi sinchisit măcar să îți iei amărâta de umbrelă. continuă ea, nerenunțând la sctrictețea de rigoare

Stăpânită de un impuls involuntar, aleg să mă refugiez în primul local din calea mea. Nici măcar nu am de gând să citesc numele său căci mă interesează mult prea puțin, dat fiind faptul că am de gând să mă adăpostesc aici de ploaia neiertătoare doar până aceasta se va calma.

Intru, zgribulită și înfrigurată, conștientă de prestația mea mai mult decât jalnică și încercând să-i ignor pe cei care încep să vocifereze sesizându-mi prezența, aruncându-și priviri cu subînțeles, ba chiar înghiontindu-se amuzați. Sunt demnă de milă...

Înaintez nepăsătoare, fiind întâmpinată de obscuritatea pub-ului și căldura acestuia și imediat izbită de izul de alcool, fum și transpirație tipic locurilor de acest gen. Mă așez la o masă retrasă, încercând pe cât de mult posibil să fiu ferită de privirile caraghioase ale celor din jur. Există șanse uriașe ca Erick să-și iasă din minți dacă află că sunt aici de una singură, așa că decid să strecor o simplă minciună nevinovată, menită să-l ferească de o îngrijorare nejustificată și să-mi dovedească mie că nu depind întru totul de el, făcând un mic pas, dar sigur, spre independența mea, acum că doar câteva luni mă despart de vârsta la care se consideră că trebuie să fiu tratată ca un adult, răspunzând pe deplin pentru faptele mele, mărețul 18.