Poate pentru ceilalti, este doar un cuvant, insa pentru Olivia, incepe deja sa insemne mult. Pentru prima data, se simte protejata in bratele lui, incat nu ar mai vrea sa ii dea drumul. Isi vede reflexia in ochii lui de un albastru senin. El, o strange la pieptul lui, si ii priveste chipul luminat si fragil. Ii e frica sa isi coboare privirea catre buzele ei, cuprinzandu-l o teama nejustificata, ca nu ii va vedea zambetul sincer cum i se aseaza pe fata. Sfios, o desprinde cu greu, pe fata, de corpul lui, si ii spune ca nu va renunta usor la ea, ca nu vrea sa o vada vreodata varsand vreo lacrima, decat de fericire, apoi, o saruta usor pe frunte. Olivia, nestiind cum sa reactioneze, mai ca era sa planga, neputand sa isi controleze sentimentele. El, ii mangaie fata sfioasa, apoi o lipeste din nou de trupul lui. Dar, cum timpul zboara ca un porumbel, Olivia era nevoita sa plece...
