Venea usor spre mine ,se apropia din ce in ce mai tare. Ma cuprinse un fior..
-Nu, e imposibim, oare sa fie ea fata din vis? avea părul lăsat pe spate , ochii ii sclipeau ,erau ca doua stele, ce isi căutau cerul..cerul unde sa lumineze neîncetat, iar zâmbetul ei era precum soarele, te ardea daca stăteai in calea lui fara sa fii acoperit, acoperit cu cuvinte ce îi întrețin fericirea..Dar cuum? Oare sa fie un miraj,o iluzie?
Banca din parc era din ce in ce mai fierbinte toate ma trimiteau la ea la acea ființă ce nu o mai văzusem decat in vise.
M-am ridicat si am inceput sa imi îndrept pasii spre ea, ajunsi față in față, ea, mi-a facut semn sa nu vorbesc si a întins mana spre mine. O priveam in ochi si usor am ridicat mana , atingandu-o, parca un nor ma luat asupra lui. Am inceput sa mergem, inima imi bătea tare parca voia sa iasă din piept . Dar unde mergem? Nu stiam nimic ?
Mergând, am ajuns la o bifurcare a drumului..sa uitat la mine cu ochișorii ei mari si umezi si mi-a dat drumul la mana si a inceput sa se indeparteze. Atunci pământul a inceput sa se facă bucatele ,se strica, era ca un puzzle in mainile unui copil mic. Ea era departe..lacrimile începură sa curgă . Primul pas facut spre drumul opus m-a inmuiat , devenisem o legumă parca ceva nu mai era acolo unde trebuie. Dar de ce ? De ce a plecat?
M-am întors inapoi la acea banca acea banca ce adineauri arde iar acum era rece..copacii ,iarba, vântu toate parca imi simteau sufletul suspinand.
Încetul cu încetul am trecut peste, am încercat sa nu ma ma gândesc la acea ființă, desi imi era imposibil , noaptea se lasa si somnul mi se punea pe pleoapele umede. Incepeam sa visez , sa visez fata ce cu zambetul ei iti poate spune povesti fantastice , iti poate face inima sa danseze de bucurie. Iarăsi ea , ma simteam legat de ea de zâmbetul ei eram ca un prizonier ce era tinut in cele mai întunecate temnite .
Au trecut anii , scoala începuse sa nu mai fie cheia spre luminare a mintii..eram pasionat de sport . Asa ca intr-o zi am iesit afara era soare..eram cu băieții . Cand deodată am auzit o voce, o voce ce imi pronunțase numele, dar cine sa fie? Nu cunosteam acea voce ? Intorcandu-ma am vazut-o era ea , din nou ea . A venit la mine in pasi grăbiți si m-a luat in brate , nu puteam realiza , eram precum o statue. A ridicat fata spre mine si a inceput sa zâmbească, ea era, era fetița aceea ce imi cutreieră gândurile amestecanduse intre ele. M-a luat de mana si a inceput sa rada , eram parca vrăjit de vocea ei
