Doar cugetul naiv mă-npinge în eroare,
Ofer bolnăvicios emoții,rămân fără culoare.
Mă seacă,amorțesc și gândul îmi e rece,
Sufletul îmi tresare,mă tot gândesc că trece.
Dar eu nu simt,eu doar mimez iubirea
Chiar daca-n rațiune învinge tot afectul.
În preajma ta,eu niciodata nu mă pierd cu firea,
Paradoxal,eu simt dar nu permit efectul.
Văd o lumină ștearsă-n jur,devin tot mai confuză
Nu vreau sa mi amăgesc privirea cu duplicitate.
Sunt plină de franchețe,aș vrea să îti fiu muză,
Însă în timp voința mea devine mai difuză.
Și mă gândesc profund la amintiri,
Nu vreau mereu sa construiesc momente,
Așa că viața-i plină de-amagiri,
Dar nu regret ce-a fost,ci sper să se repete.
