Singuratate.
Prea straine,te aștept din nou cu inima sloi și cu ochii înlăcrimați căci sufletul meu e un adăpost în care vi dar pleci mereu. Uneori ai zice că nu mă deranjează plecările tale că știu că mereu te vei întoarce, că doar la mine găsești iubirea și căldura de care au nevoie bateriile tale să fie reîncărcate.
De fiecare data când pleci mă privești cu ochi orbi în întunericul sufletului meu parcă rugându-mă să te mai aștept încă o dată, să găsești din nou prea marita ușa, descuiată, fără lacăt, să poți intra ferm si calm ca întodeauna, ignorându-mă pe mine. Să mergi de-alungul holului imens, pictat in culori vi,până la ușa din flori de cireș a sanctuarului tau, sufletul meu.
Te privesc cum cuvintele dulci iți ies din lacaș exact la fel cum ies pe camp, fluturii primăvara.Sunetul vocii tale mă absoarbe complet, euforia acaparându-mă.
Și pe mine mă cuprinde o stare efemeră, de fericire, căci știu că te vei întoarce și vei avea din nou grijă de mine, chiar daca iubirea ta față de mine e absentă,ochii tăi abisali mă înnebunesc iar gândul meu nu mai e la iubirea ta, ci la tine cu totul. Te aștept din nou iubitule.
