Niciodată Îndeajuns

☠☠☠

☠☠☠

- Lasă-mă să văd dacă am înţeles bine, zice, începând să meargă în faţa mea, în timp ce eu stau pe marginea aceleaşi fântânii în care m-a împins în acea primă zi, plimbându-mi degetele prin apa călduţă. Tu nu eşti umană, spune, aruncându-mi o privire care îmi dă de înţeles că nu prea mă crede.

- Am fost umană. Acum sunt un Elf, şoptesc, încercând să nu mă uit la el.

Pot simţi rejecţia venind şi nu vreau să o văd. Nu vreau să văd dragostea lui transformându-se în altceva. Am riscat. Am ales să cred în cuvintele sale de dragoste, să las iubirea lui să planteze o sămânţă înăuntrul inimii mele. O sămânţă de speranţă că poate el chiar este alesul, cel care poate şi mă va face să iubesc din nou. Dar ca aceasta să crească şi să prospere, sinceritatea este o necesitate, aşa că i-am spus adevărul, sperând împotriva tuturor realităţilor că el se va dovedi a fi cel potrivit.

- Şi dacă mă vei săruta... începe, întorcându-se să mă privească.

- Tu îţi vei sacrifica umanitatea ta pentru a fi cu mine pe picior de egalitate. Tu vei muri şi eu voi rămâne lângă tine până când te vei trezi, îi explic din nou.

- Tu vei aştepta cât? O sută de ani, două sute? întreabă Nicholas, sceptic.

- Oricât de mult este nevoie. Eu voi fi acolo când îţi vei deschide ochii, îi promit şi Nicholas se uită la mine ciudat, citind ceva în forţa cu care rostesc cuvintele acestea.

- Cineva te-a rănit, afirmă Nicholas şi văd realizarea înflorind pe chipul său.

- Asta este pe lângă subiect. Dacă vei alege să mă săruţi, eu îţi voi, poate, povesti întreaga poveste, cândva.

Nicholas îngenunchează în faţa mea şi îşi pune mâinile pe obrajii mei, întorcându-mi capul ca să mă uit la el.

- Te iubesc. De ce nu poţi crede asta? Voi face orice ca să fiu cu tine, îmi spune, dar el nu ştie întregul adevăr.

Adevărul pe care nu mă pot face să îl dezvălui.

Mă uit în ochii lui albaştrii, oferindu-i un zâmbet.

- Sper că mă vei iubi la fel cum mă iubeşti în acest moment. Dar...

- Dar ce? Ce te opreşte din a-mi oferi ceea ce îmi doresc? Vreau să fiu cu tine, afirmă şi în această clipă mă văd pe mine în el. Văd aceeaşi pasiune şi aceeaşi dragoste.

Şi, în sfârşit, înţeleg de ce Velethuil şi ceilalţi au ales să nu fie acolo când cei iubiţi îşi deschid ochii. Este dezamăgirea că iubirea care a fost, a murit împreună cu umanitatea. Eu nu mi-am sacrificat numai umanitatea când am ales să îl sărut pe Velethuil, eu am sacrificat şi dragostea noastră, de asemenea.

- Dragostea ta pentru mine va muri împreună cu tine, spun, lacrimile adunându-se în colţurile ochilor mei.

Mă ridic, din senin, încercând să plec, dar Nicholas se ridică o dată cu mine şi mă apucă de încheietură, împiedicându-mă din a mă îndepărta. Desigur, eu sunt mult mai puternică decât el şi pot să mă eliberez, dar acţiunea sa este simbolică, îngheţându-mă.

- Oferă-mi o şansă. Încrede-te în mine. Încrede-te în dragostea noastră, şopteşte, degetele sale strângându-se mai mult în jurul încheieturii mele.

Oftez, întorcându-mă să mă uit la Nicholas.

O ultimă privire înainte ca transformarea să îl cuprindă şi să îl schimbe în cineva nou.