-Nu am voie să ies de aici? am întrebat, dar acesta deja dispăruse din peisaj.
Este în exterior, oare la piatră?E o șansă foarte mică să se fi dus acolo. Trebuie să gândesc din perspectiva ei. Sam a pomenit de iubitul ei. A zis că el a plecat și că i-a zis celui mai bun prieten. Asta e! JP! Sophie s-a dus la JP.
Prima chestie găsită, bifat. O nouă întrebare pentru detectiv Amma: Unde se află JP?
~La conac, Amma.~
-Opa, mai nou ne ajutăm? am întrebat-o în șoaptă.
~Mă plictisesc. Vreau să mă distrez puțin~
-În fine, mersi, i-am răspuns.
A doua întrebare, bifat. Altceva... Aa, da: Nu știu unde e conacul, dar trebuie să fug să caut.
Am luat-o din loc și am ajuns la gard. Am sărit peste el și am luat-o pe drumul obișnuit. Crenguțele îmi biciuiau fața și picioarele mă dureau tare, dar trebuia să caut. Am trecut să verific pe la piatră, dar când am dat să plec am văzut ceva: Era o țintă de metal de la pantofii ei. A fost aici. Poate abea a plecat, dar nu mă puteam risca să o strig, nu sunt prima care o caută.
-La naiba! am zis.
Mă împiedicasem de o afurisită de rădăcină ieșită a unui copac. Pantalonii mi s-au rupt în genunchi și eram murdară de pământ, dar nu mă înteresa. Genunchii mei sângerau abundent și mă julisem în palme. Dar Sophie e mai importantă. O fi un motiv pentru care nu avea voie să iasă singură. O fi fost un motiv pentru care nici eu nu puteam ieși.
Am luat-o pe drumul pe unde merg de obicei Roger și restul. După cinci minute de fugit, drumul se bifurca în două cărări ce duceau în direcții total diferite. Stânga... Dreapta... Hmm... E complicat.
~Hai la stânga!~
Dreapta să fie! Doar nu credea că o să o ascult. Am rupt-o la fugă pe cărarea din stânga si m-am oprit la un pârâu. M-am așezat și mi-am tras suflul pe o piatră. Dintr-o dată, am auzit niște pași și m-am pitit pe partea cealaltă a pietrei.
-Le-a fugit progenitura de fată, zise o voce groasă și puternică.
-Numai bine. Lăsați căminul, căutați fata. Dacă o capturăm ne vor preda persoana cu colierul.
-Și dacă nu o vor face, zise o altă persoană.
-O torturăm până vor veni!
Cățelușii lui Diablo dispărură, pașii lor fiind din ce în ce mai îndepărtați. Acum na decizie grea. Să o caut oe Sophie, riscând să fiu eu prinsă în locul ei, deoarece nu știu zona așa ca ea, sau să fug acum acasă și să o las să fie prinsă. Cu siguranță obțiunea că ar fi ajuns la JP nu e validă, deoarece ea a zis că nu știe unde stă.
Oameni. Să ajut un om. O persoană normală, de care mă folosesc să culeg informații.
Sophie nu e așa. Ea e rea, dar o prezență plăcută. E încăpățânată, dar amuzantă. E tânără și frumoasă. Are toată viața înainte, iar eu nu contez. Nu îmi pasă ce voi găsi ascuns în nicăieri. Trebuia să o caut pe Sophie.
-Ce mama naibii cauți aici? întrebă Sam, care mă privea de deasupra pietrei.
Am fost așa prinsă în gândurile mele încât nu l-am auzit când a venit.
-Am venit să mă bronzez, am zis sarcastică. Ce crezi tu ca fac? O caut pe Sophie.
-După o piatră? Stai aici de ceva timp.
-Nu e treaba ta, Sam.
Nu voiam să îi spun despre Cățelușii lui Diablo și despre planul lor, atâta timp cât nici el nu îmi inspirau încredere.
M-am ridicat să plec și am împietrit. Erau alți șapte băieți acolo, fără Roger. Toți se uitau încruntați la mine. Look-ul lor era aproximativ identic și doar câțiva aveau piercing-uri.
-Deci asta-i Amma, Sam? îmtrebă un băiat cu brațele musculoase dezgolite și pline de tatuaje.
-Mda... i-a răspuns Sam.
-Ne ascunzi ceva, a zis tatuatul.
-Nu...am dat să zic.
-Amma, nu mă minți. Oi arăta eu așa, dar pe mine nu mă minte nimeni. Stai aici până vorbești și văd că ești la fel de grăbită ca și noi. Să nu ne îngreunăm munca.
Toți tăceau si se uitau la mine.
-Cățelușii lui Diablo au trecut pe aici. Defapt, trei dintre ei. Au zis că dacă o găsesc pe Sophie vă vor obliga să îi dați persoana cu colierul, iar dacă nu, o vor tortura până o veți face.
-Cățelușii lui Diablo? mă luă unul în râs. De unde ai auzit asta?
-Sophie le zice așa, i-am răspuns eu și Sam la unison.
-Am o idee de unde ar fi, am continuat.
Privirile s-au concentrat și mai mult asupra mea, iar liniștea era foarte apăsătoare.
-Ăm... Cred că s-a dus la JP să întrebe de iubitul ei sau ceva gen...
Toți băieții au izbucnit în râs. Râdeau de mine... O să...
-Băieți, gata! a zis Sam.
Acesta se uita îngrijorat la mine. Știa ce gândesc. El îmi știe boala mai bine ca oricare dintre ei.
-De ce tocmai JP? întrebă Sam. Si noi știm informații, iar ea nici nu știe unde locuiește Jp.
-Exact. Sophie a zis că toți îi ascundeți ceva. JP e singurul care îi era ca un frate. Astea au fost cuvinteld ei: "ca un frate".
-Hai să nu mai zăbovim! zise cel mai scund dintre băieți. În fiecare clipă gașca lui Diablo se apropie mai mult de ea!
-Amma, tu vi cu mine la cămin, acum! Voi, ceilalți, ascultați la mine. 3 în stânga, 4 în dreapta. Eu o să mă duc după acasă la JP, a ordonat ca un colonel Sam.
Am tăcut doar ca să pot riposta mai încolo, când rămâneam singură cu Sam.
Băieții au luat-o la fugă, așa cum le-a fost cerut, iar Sam m-a apucat de braț și m-a tras după el. Era extrem de furios și de stresat si nu scotea nici un cuvânt.
Când am ajuns aproape de piatră, mi-am început planul.
-Sam, stai. Pot să te ajut. Sophie e prietena mea. Pot să...
Acesta m-a scuturat și m-a întrerupt brusc.
-Fi atentă, Amma! zise furios. Dacă ne-am purtat frumos cu tine și nu te-am omorât pe loc, înseamnă că ne e milă de tine. Să nu...
-Ia ascultă tu, Sam! l-am acoperit eu, furioasă. Voi nu mă omorâți pentru că încă mai sperați că am colierul. Ei bine, nu îl am! Dacă nu mă lași să îmi caut prietena, omoară-mă acum!
-Nu-ți merge cu mine, Amma. Nu-ți merge, a zis el încet și m-a apucat iar de braț.
Era prea forțos să mă pot zbate, iar dacă printr-o minune reușeam să scap, era mult prea rapid ca să fug. Am cedat și m-am lăsat consusă până în camera mea.
-Dă-mi cheile! a zis Sam.
-Poftim? am întrebat șocată.
-Taci dracului din gură și dă cheile alea! Dacă-ți pasă așa mult de Sophie, stai încuiată aici și promit că mâine vin să te eliberez!
Am tăcut și i-am dat cheile. Perfect! Eu puteam sări pe geam. Puteam să îl urmăresc până la casa lui JP și să o caut pe Sophie!
Mi-am luat repede ruxacul și am pus în el o sticla cu apă, pixul și o lanternă. Niște șervețele... Altceva? Aveam nevoie de o armă. Am deschis valiza și mi-am luat cuțitul. Mi-a servit cu onoare în 2015, deci o va face și acum. L-am îndesat în bocanc (este un cuțit mic, special de apărare). Mi-am pus ruxacul în spate și am așteptat.
Sam a sărit gardul și am sărit și eu pe geam. Am luat-o ușor la fugă și am sărit așa cum m-a învățat Sophie. Ușor și grațios ca o felină. Îl vedeam pe Sam în depărtare, dar cu siguranță îl voi pierde prin pădure. Lanterna nu mă putea ajuta, deoarece Sam m-ar fi observat. Nici prea aproape de el nu puteam să fiu, pentru că este foarte ager.
"Opa, spectacol", "Hai că începe", "Crește așa rapid", "Instinct". Vocile îmi șopteau asta așa de liniștitor, încât parcă îmi mai dispărea frica. O dată în viață contribuie folositor la ceva!
Am mers până după piatră în întuneric, atentă la absolut orice era în jur, dar întunericul acoperi absolut tot. Nu mai vedeam nimic, nici pe Sam. Cu siguranță nu voi ști dacă la separarea drumului a luat-o la stânga sau la dreapta.
Acum totul depindea de mine. Eu trebuia să ghicesc drumul corect și să fiu atentă la orice e în jur.
Vocile au început să cânte în cor, iar eu m-am lăsat purtată de instinct.
"E liniște și stă cu tine
În întuneric
E rece și dansează
În frig
Durerea e eternă,
Pacea inexistentă
Și totul e ascuns în
Întuneeeric...
Și monștrii fug
Și noaptea fuge
El urlă foartea apăsat,
Ea suspină greu."
S-au oprit vocile o dată cu mine. Am auzit ceva. Faza e că nu aici. La vreo 2 km distanță. Este imposibilz dar în acest moment nh există imposibilitate. La doi km în stânga se află ceva, cineva. Este o șansă foarte mică să fie Sophie, iar indiferent de cine o fi, eu sunt pregătită.
În timp ce fugeam am auzit țipete. Erau vocile, extrem de panicate. Imaginea se încețoșa și tot ce îmi amintesc este că nu m-am oprit din alergat. Iar după, negru. Am stat puțin să procesez dacă era întunericul nopții sau celălalt, dar mi-am amintit că ochii mei se obișnuisera foarte bine acolo. Întunericul ăsta era extrem de intens.
Stăteam acolo și mă uitam în jur. Fară voci, fără ea. Vreau să mă trezesc. Cine știe ce fac sau ce pățesc fix în momentul ăsta. Dar nu mă trezeam. Aici era foarte liniște și începeam să mă agit extrem de mult.
Am zărit o siluetă neagră și înaltă în stânga mea. Mă ucidea din priviri, simțeam asta.
~Te va găsi, Amma...~
M-am trezit foarte brusc. Stăteam undeva, pitită. Un corp era fix în fața mea și curgea sânge din el. Atunci am realizat că țineam cuțitul în mână. L-am înjunghiat. Nu înțeleg. Nu eram conștientă, și fizic e cu mult mai puternic decât mine. Defapt, era. Am ciulit bine urechile ca să aflu dacă stăteam pitită dintr-un motiv anume și am observat că dacă aș fi avut vreo cauză, acum totul era în regulă. M-am apropiat de victima mea și l-am percheziționat. Era un Cățeluș de-al lui Diablo. Ținea în mână un pistol și în buzunare avea gloanțe. I-am furat și ceasul, care arăta ora 1:13. O să fie o noapte lungă.
