-Alegerea îmi aparține mie, nu lor! am zis tare și clar.
~Așa te vreau!~
Și am sărit. După jumătate de oră de fugă m-am oprit după o piatră mare. Se auzi un glonț pe la vreo 10 metri de mine. Prea aproape, prea direct. Trebuia să cercetez. Am mers tiptil, dar m-am oprit după un copac, deoarece a început o conversație:
-Așa, Roger! Te-am prins la înghesuială? Netransformat, fără prieteni sau ajutoare. Singur singurel, ce păcat, zise o voce de băiat.
-Să tragem șefu? zise altă voce.
-Nu. O să mă distrez cu el. Prietenii lui vor veni să îl salveze. Desigur, dacă îmi zici acum cine are colierul îți voi curma timpul și suferința.
Roger a mârâit scurt, iar imediat după s-a auzit un glonț și un urlet. L-au împușcat! Am avut nevoie de toată puterea necesară să nu plâng, urlu sau fug. Nu am făcut niciuna din toate astea, ceea ce era în regulă.
-Acum sigur vor veni prietenii lui încoace. Luați-l!
Roger scâncea, ceea ce însemna că era în viață. M-am pregătit să sar la atac, dar fix atunci am dat ochii cu Sam. Era ascuns în spatele copacului de lângă mine, ochii săi portocalii aprins săgetându-mă. La copacul din cealaltă parte era Sophie, care se uita dezamăgită la mine cu ochii săi violeți.
Ochii mei erau galbeni fosforescent, știu. Am fost descoperită, știu. Probabil toată gașca era aici iar după ce se va termina o voi încurca, știu. Tot ce conta în acest moment era să îl salvăm pe Roger, care simțeam că era slăbit. Ei poate aveau un plan deja făcut, dar eu nu aveam. Sam încă se uita la mine. Nu își clintea privirea. Se uita parcă prin mine, înjunghiindu-mi direct sufletul. Eram împietrită. Se vede că el e regele junglei. Ordonă fără să vorbească și i te supui incontrolat.
~Amma, nu mai rezistă mult. Dă-i dracului și sari la luptă!~
Ușor de zis când nu o faci tu. Emoțiile erau extraordinare. Capul mă durea foarte tare și m-am simțit hipnotizată pe loc. Tot ce îmi amintesc erau ochii portocalii ai lui Sam. După aceea, nimic. S-a înnegrit. Tot se învârtea așa de rapid, încât simțeam că o să vărs.
"Yee!", "De cât timp așteptam", "Omoară, sfâșie, distruge!". Vocile erau extrem de furioase. Simt foarte multă adrenalină în mine brusc, putere și curaj. Acum nu mă mai temeam de nimic. Nici măcar de Sam furios.
Am deschis ochii și mi-am dat seama că eram inconștientă. Stăteam în fund într-o băltoacă de sânge și țineam două corpuri strâns de gât. Erau de-a dreptul disecați și aveau urme de gheare peste tot. Nici măcar nu mai arătau a oameni.
Când m-am uitat în sus am observat că mă priveau nouă perechi de ochi colorați. Violeți, alb-albăstrui, portocalii, indigo, albi, negri, gri, verzi și corai. Prea multe culori pentru mine. În clipa următoare, aceștia s-au stins pe rând.
-Ce facem cu ea? E rău de tot, a zis cel cu ochii negri.
-Adam, las-o măcar să îi revină și ei ochii și apoi i să discutăm, îi răspunse cel cu ochii indigo.
Vorbeau de mine ca și cum nu m-aș afla acolo, dar și mai rău, ca și unui copil mic. Roger se ținea de braț și se uita la mine dezamăgit, ca și Sophie de altfel.
-Mai bine vorbim mâine cu ea, a rupt Roger tăcerea.
-Mâine înseamnă mult timp, îl completă îmediat băiatul cu ochii gri. E timp de care nu dispunem, Roger! Știi bine asta.
-Amma, ridică-te! a zis Sam și mi-a întins mâna.
Eu nu am acceptat mâna oferită și m-am ridicat singură. Erau prea mulți oameni care mă priveau. Trebuia să fug, acum!
Dar, înainte să pot reacționa, Sam m-a apucat strâns de ambele mâini.
-Simți nevoia să fugi, Amma, dar nu mereu face bine.
Am mârâit pentru prima dată. Mă simțeam furioasă, stresată, copleșită. Prea multe stări pe care eu nu ar trebui să le simt.
Se pune capac iar. Mi se blochează simțurile în sfârșit după atâta timp. Îi puteam auzi pe ceilalți răsuflând ușurați. Îmi amintesc iar negru, Sophie care țipa și Sam care m-a prins. După, nimic.
Am deschis ochii și m-am ridicat brusc. Mă durea extrem de tare capul și vocile urlau. Eram în camera mea, cu Sam și Roger. Nu mă puteam concentra decât la durere. Era mult prea intensă pentru mine. Mi-am pus mâinile la cap și m-am făcut ghem.
-Exact ca...
-Taci, Sam! i-o răsti Roger. Amma, ia asta.
Roger mi-a întins una din pastile. Normal că m-a căutat iar. În acest moment voia să mă interogheze. Nu îmi mai păsa, din moment ce acum știau aproape tot. Sper că desenele și colierul sunt în siguranță.
-Nu! am zis.
-Amma, ia-o! E pentru binele tău! a continuat încăpățânat Roger.
~O să mă doară, nu o face...~
-O să o doară! Nu. Nu. Nu!
-Pe "ea" o să o doară? întrebă Sam.
Am dat aprobator din cap, deși știu că nu s-a prins și nici nu voiam să o facă.
-Vreau să plecați! Acum! Lăsați-mă!
Durerea era tot mai intensă, până la un punct în care am urlat, iar apoi a trecut și am răsuflat ușurată.
-Acum că ai terminat, hai să îți zic o poveste, îmi zise Sam ca unui copilaș.
-Nu vreau nici poveste, nici întrebări! Valea!
Sam s-a ridicat de jos și s-a așezat în fața mea pe pat. A pus o mână pe genunchiul meu și mă privea fix în ochi. În acest moment, ochii lui erau un negru așa de intens, încât nu i se vedeau pupilele. Se asortau perfect cu părul lui roșcat și țepos. Piercing-urile lui îi stăteau pe față de parcă așa s-ar fi născut. La dracu! E chipeș și mai are și capacitatea aia să te facă să îl asculți. Am cedat și am ascultat.
-Așa credeam și eu, a zis el și a zâmbit șmecherește. Nopțile treceau, iar gașca formată din mine și încă doi prieteni s-a mărit foarte mult. Ne găseam unii pe alți și rămâneam uniți. În timp, unul dintre cei doi de la început a înnebunit. Atunci i s-a descoperit boala. Trebuia să stăm cu ochii pe el nonstop, deoarece fugea și zicea că o caută. Eu știu pe cine caută și am încercat să îi zic subtil că nu o să o mai vadă, dar el nu a renunțat. Nu aveam de ales decât să mă alătur în căutări. Până a dispărut.
-Și... cu Sophie cum a fost? am întrebat.
-Sophie a fost prima excepție pe care Brad a iubit-o. De aici ne-am convins că el nu are psihopatie, ci o boală asemănătoare. Sau poate nu are nici o boală. Sophie a zis că e perfect sănătos, deși știa de felul în care se poartă. Ea nu acceptă ca noi să zicem că Brad are o boală. Pur și simplu se transformă pe loc și sare la atac. Dacă era mai puternică, muream de mult timp.
-Psihopații dezamăgesc și lasă oameni în urmă. Asta a îndeplinit-o, am zis eu sceptică.
-A lăsat un bilet. A zis că se întoarce cu ea și că totul va reveni. Atât pentru azi.
-Nuu! Mai spune! i-am cerut.
Am făcut exact ca un bebe, dar trebuia să știu.
-Căutăm colierul, Amma. Ne ajuți și o să afli tot la momentul potrivit. Îți promit!
Cei doi s-au ridicat și au plecat. Am rămas doar eu. Nu înțeleg de ce îmi zice povești. Sophie nu știe lucrurile astea. Iar eu nu înțeleg de ce JP tot trimite lucruri cu șoimul. Adică mi-am dat seama că cei trei de la început erau Brad, JP și Sam, dar tot îmi sunt neclare multe. Și mai ales, îmi este neclară legătura mea cu toate astea. Ei mă caută pe mine. Eu, care sunt din NordEst și care nu am cochetat în viața mea cu Sud-ul.
*****
-Haide Amma! Mișcă-te, a zis Sophie.
Trecuse încă o săptămână de atunci. Eu și Sophie ieșeam acum mai des, dar împreună. Condiția e ca o dată la două ore să ne întâlnim cu unul dintre băieți. Asta suna a "supraveghere", dar mai bine decât interdicție totală. Oare eu făceam parte din gașcă...
-Dacă ai merge puțin mai încet aș veni. Ști că obosesc extrem de rapid.
-Oh, hai! Mai avem puțin.
După încă cinci minute de mers prin copaci, fără cărare, am ajuns într-o zonă deschisă. Erau ruine străvechi!
-A fost o cetate aici? am întrebat.
-Nu știu și nu-mi pasă, mi-a răspuns.
Arăta interesant, dar extrem de vechi. Sophie s-a cățărar pe una dintre ruine și mi-a făcut semn să mă alătur.
-Credeam că o să mă pricep mai bine la cățărat... Știi tu, i-am zis.
-Nu ești transformată, n-ai puteti, mi-a răstit-o Sophie umpic cam prea deranjată. Wow, ai reușit din prima!
-Uh, da, da! i-am zis răsuflând.
Peisajul era interesant. Mulți copaci și cerul. Arăta mai interesant de la 5 metri distanță de sol. Încă nu știu cum naiba m-am suit aici, sau mai bine zis cum o să cobor.
-Sophie, ce s-a întâmplat atunci? Știu că nu ai vrut să vorbești, dar a trecut o săptămână și are legătură cu mine. Te rog, spune-mi acum!
-Ai sărit de după copac, ai luat unul dintre soldați și l-ai strangulat într-o nanosecundă și apoi i-ai luat arma și i-ai împușcat pe ceilalți.
-Care ceilalți? Erau doar doi...
-Erau patru Amma... Ai mâncat doi. I-ai mâncat efectiv.
În vocea lui Sophie se citi sentimentul de teamă ce era extrem de evident. Îi era frică de mine. Îmi venea să vomit și mi s-a făcut greață, dar nu asta conta.
-După ce ai leșinat a doua oară, Sam a poruncit să fiu ținută acolo, ca doar el cu Roger să te ducă în camera ta. Nu am putut să vin, crede-mă. Erau șase care stăteau cu ochii pe mine.
-Ți-au zis ceva?
-Am încercat să îi întreb. Am smuls câte ceva de la Zayn. Cică Sam trebuie să îți zică o poveste. Iar acum, spune tot!
-Uite Sophie... Nu pot. Mai ales la înălțimea asta.
-Amma, știu că este despre Brad. Iar tu ști că nu ți-aș face niciodată rău.
Era așa de neajutorată. Se vede că Brad e tot ce a avut. I-am povestit cât de delicat am putut fiecare lucru zis de Sam, iar ea tăcea și mai dădea uneori aprobator din cap.
-La sfârșit a zis că tu nu crezi în boala lui, e adevărat?
A încuviințat din cap.
-Înseamnă că nu crezi nici în boala mea?
-Eu nu cred în boli mintale. Consider că sunt născociri ale unor idioți. Și cine le crede la fel. Nu te simți bolnav rezultă că ești sănătos.
-Dar cancerul? Nu ști că îl ai până nu e prea târziu. Și e cea mai gravă boală.
Am pus-o serios pe gânduri, deoarece își fixase privirea spre cer.
-Sam a zis că voi mai afla multe dacă vă ajut cu colierul, am continuat. Dar ce se întâmplă mai exact cu persoana care îl deține?
-Bănuiesc că va fi dusă în ascunzătoarea lui JP. Altceva nu știu, dar gașca e din ce în ce mai stresată. I-am auzit pe băieți vorbind că șoimul a mai trimis ceva acelei persoane și JP l-a certat rău pe Sam că e chiar sub nasul nostru și nu suntem în stare să o prindem.
-Am auzit că JP a avut un vis, am încercat să strecor ideea.
-Da. JP zice că a visat-o. A descris-o ca fiind foarte frumoasă, cu ochi galben-verzui, părul de aur și colierul la gât. Noi am crezut că ești tu, deoarece ești singura așa de aici. Dar se pare că ne-am înșelat.
-Dar ce ce nu iese JP să o caute pe fată?
-Asta e o poveste mai interesantă...
