-Spune-mi! am zis entuziasmată.
Eram puțin surprinsă că povestea asta o știe. Dar nu mă deranja. Poate se lipeau niște lucruri în capul meu.
-După cum ști deja, JP nu a mai ieșit de doi ani. Exact de când Brad a plecat. Eu cred că are legătură cu asta sincer. Se bazează pe noi, dar ceva îl ține înăuntru. Am auzit că șoimul este ochiul său și văd aceleași lucruri. Băieții inventează multe. Alții zic că a înnebunit și nu se mai poate transforma în om normal, deși eu cred că e doar încăpățânat și misterios ca de obicei. Doar Sam are voie acolo, iar Roger doar între anumite ore. În rest ne este interzis. Nici măcar nu știm unde stă ca să vedem ce ar face dacă am veni.
A tras puțin aer și a continuat.
-Gașca este creată din 2004, când Brad și Sam aveau 7 ani, iar JP 6. Se zice că ei au crescut împreună de la naștere, dar mai era și o fată cu ei. În 2006 am apărut eu și mare parte din gașcă pe parcurs. Am crescut unii cu alții.
-În pădure? Cum?
-Acasă la JP. Asta știu sigur. Am fost acolo, dar memoria noastră nu își mai amintește felul în care ajungeam în acel loc. JP ne hrănea și în continuare o face. Eu cu Roger luăm de la cămin, iar Sam de la JP. Nu îmi dau seama cum are JP atâtea lucruri, dar nu cred că voi afla prea curând.
-Gata șueta domnișoarelor?
Era un băiat. Era departe. Mă întrebam dacă a auzit ceva, dar după fața Sophiei am înțeles că e în regulă.
Am coborât amândouă de acolo și ne-am dus spre el. A fost acolo, la faza cu Roger și Cățelușii lui Diablo. Mi-l amintesc bine. Ochi albi. E cam greu să îl recunosc, acum că ochii lui sunt negri-roșcați. O nuanță superbă chiar.
Mă întreb oare dacă aici toți băieții sunt așa de chipeși. El avea părul negru cărbune, lung și ciufulit, era înalt de 1,90 pe puțin și avea mușchi. Să nu mai vorbesc de zâmbetul caracteristic băieților din gașca asta și piercing-urile.
-Eu sunt Logan, încântat! a zis el, întinzând mâna prietenește spre mine.
-Amma, i-am răspuns și i-am srâns mâna la rândul meu.
-Mă primiți și pe mine la o bârfă ca fetele? Mă plictisesc de moarte să mărșăluiesc după fecioare cu păr de aur și coliere la gât.
Am început toți trei să râdem. Mă bucur că râsul de delfin al lui Sophie acoperea râsul meu încordat și forțat. Pe mine mă căuta. Pe mine mă caută toți.
-Bine, bine! Hai cu noi, a zis Sophie.
Ne-am îndreptat spre o ruină mai mică, iar eu cu Sophie ne-am așezat pe ea. Logan stătea în fața noastră în toată splendoarea lui.
Sincer, el chiar nu arăta ca un om normal, mai ales cu ochii ăia ce bat spre roșu. Mai mult seamănă cu un vampir din filmele americane.
-Amma, care e povestea ta? Nu am auzit prea multe despre tine.
Aș fi putut să refuz, dar ceva din privirea lui m-a făcut să turui tot. Cu greu am ocolit colierul, dar am rezumat extrem de mult.
-Povestea ei seamănă cu a lui Liam, nu Sophie?
-La asta m-am gândit si eu, i-a răspuns ea.
-Sunteți prea mulți. O să mă încurcați rău de tot dacă tot apăreți așa din senin.
-Șaisprezece. Nu mulți.
-Șaptisprezece, Logan, îl corectă oftând Sophie.
Acesta și-a lăsat capul în jos și a oftat la rândul lui.
-Amma. Poți să îmi răspunzi la o întrebare?
M-am uitat spre el, aprobând din cap.
-Câți ani ai?
-Am șaptisprezece, dar nu știu când e ziua mea de naștere, i-am răspuns. Știu că m-am născut în anul 2000.
-Ziua ta de naștere este pe 19 iunie, a zis Logan și a dispărut.
-Ce? Cum? Unde? am întrebat surprinsă. Nu avea puterile declanșate! Cum a făcut asta?
-Exact ca Roger când i-ai închis poarta în nas. Logan are ca abilități Manananggal-ul. O creatură mitică. Cei care au creaturi mitice ca modele pot face niște șmecherii suplimentare.
-Ce e Manananggal-ul? am întrebat.
-Un fel de vampir, dar nu chiar. Nu știu prea multe despre asta.
-De unde știe când m-am născut?
-E probabil ca una din abilitățile lui să fie asta. Când a venit aici am auzit că zicea lucruri înainte ca ele să se întâmple. Dacă îl puneam să explice zicea "pur și simplu știu". Ziua mea este mâine. 23 mai. Așa a zis Logan acum 3 ani. Împlinesc 19 ani.
-Uu, deci dăm petrecere! am zis și am început să râdem.
-Puțin probabil. Cel mai frumos cadou ar fi să găsim persoana cu colierul. Sam a zis că doar atunci vom fi toți invitați la JP acasă și că este o șansă ca Brad al meu să se întoarcă.
Ea își dorea fix ce nu putea primi. E mult prea riscant să dezvălui. E riscant indiferent. Până și ascunsă sunt în pericol.
Încrederea. Oamenii folosesc acest cuvânt pentru gestul de a recunoaște secretele uneia sau mai multor persoane. Există două tipuri de încredere: oarbă, în care spui secretele tale tuturor; și ștearsă, în care îți dezvălui secretele unei singure persoane. Există însă și o excepție. Mereu este și o excepție. Aceea se numește încredere în vid, adică să pară că îți spui secretele și că ai încredere oarbă, când defapt ai zis minciuni doar pentru a afla informații. Sophie este un om bun. Ea probabil merită încrederea mea. Faza e că eu nu sunt un om bun. Eu nu mă bazez pe alții, deoarece toți pleacă la un moment dat. Eu sunt singura mea bază și voi face totul în interesul meu, chiar dacă asta înseamnă să las răni în urmă. Regret într-un fel, dar așa sunt eu, o psihopată și accept asta.
S-a întunecat de-a binelea când am ajuns la cămin, dar noi oricum aveam plănuit un maraton de filme de acțiune. Mâine, de ziua ei, o să ne gătim prună amândouă și vom ieși în pădure.
-Abea aștept să văd cam câti vor căsca gurile, a zis ea veselă.
-Vor fi toți?
-Normal! E ziua mea. O să stăm la un picnic gen. Și tu vei veni.
-Eu nu... Nu pot. Nu sunt din gașcă. Nu am motive să vin Sophie.
-E petrecerea mea, iar tu ești invitată. În plus, ești la fel ca noi și poate îți fac lipeala cu vreunul.
-Eu nu "îmi fac lipeala". Boala mea...
-Mai lasă-mă cu aiurelile. Așa ziceau și despre Brad. "Psihopații nu iubesc, psihopații n-au sentimente", dar e o minciună.
-Poate el nu era așa rău ca mine.
-Crede-mă Amma, era.
Sophie a oftat și a schimbat privirea. Acum era entuziasmată. Era 4 dimineața iar noi am fi făcut orice, numai să nu dormim.
-La 23:30 la ruine. O să vină Sam și Roger să ne conducă. Au zis că e o surpriză.
-Ei știu că eu vin?! am întrebat surprinsă.
-Normal! Doar ești prietena mea. Așa că noi o să fim de la 12 la 19 la mall. Trebuie să fie perfect.
-Ce e așa de special? Adică normal, e ziua ta. Dar de ce ne agităm așa toți?
-Mi s-a zis de mică faptul că la aniversarea mea de 19 ani voi primi un cadou special. Sunt extrem de emoționată.
Nu a zis asta dar i-am citit-o în ochi. Speră că are legătură cu Brad sau ceva ce îi aparține lui.
Într-un final ne-am culcat amândouă, sau cel puțin ea a adormit. Mă gândeam la ziua de mâine. Este aniversarea ei, trebuie să fac ceva special. Colierul... Asta își dorește. Dar e mult prea curând. Nu contează, mă consum degeaba. O să îi iau un cadou. Acum două zile mi-au venit cei 200 de lei pentru luna asta, ceea ce înseamnă că în total am 735 de lei. Aș fi avut 800, dar mi-am mai cumpărat eu câte ceva de mâncare. Că veni vorba. Eu nu am ieșit de aici decât prin spate. De mâine voi ieși în oraș. O să văd pentru prima oară Sud-ul așa cum trebuie.
Și am adormit.
*****
-Amma! E perfectă! mi-a strigat Sophie de pe celălalt raion.
Nu îmi vine să cred că mă aflu aici, la mall cu Sophie, cumpărând haine și pantofi. Dar, iată-mă.
Sophie a venit la mine cu o bluză verde, cam decoltată după părerea mea și mi-a pus-o pe braț, alături de celelalte bluze alese în ultimele minute.
-O să arăți genial în ele! i-am zis zâmbitoare.
-Eu?! O, nu, Amma. Astea sunt pentru tine!
Mie mi-a picat fața, iar Sophie a râs copios pe chestia asta. Mi-a dat un pumn în umăr și m-a împins spre cabina de probă.
-Trebuia să îți fac o poză, să mor eu! Fața aia e demnă de filme.
-Nu mă lăsa singură cu douăș'două de bluze!
Degeaba. Deja a tras perdeaua de la cabină și am rămas să probez toate bluzele alea decoltate sau scurte. Treisprezece au picat din start, deoarece eu nu port decolteuri. Încă 6 pică, deoarece erau mult prea scurte și n-am chef să răcesc. Au mai rămas trei. Una era gri cu o cruce neagră, a doua era albă cu paiete negre în formă de pentagramă și a treia neagră cu o inimă frântă albă. Cam complicat. Îmi plac toate. Poate mă va ajuta Sophie. I-am înmânat pe rând fiecare tricou, suportând toate oftările ei. I-am explicat mai pe larg gusturile mele vestimentare și am stat să ne decidem.
-Deci, având în vedere că vei purta o geacă de piele neagră care îmi e mie mică, va trebui să nu fie tricoul negru. Tricoul alb se poate murdări, mai ales la ce facem noi acolo, deci tricoul gri să fie.
Am intrat iar în cabină și l-am probat. Era perfect.
-Amma! Plătesc eu. Măcar atât să fac pentru tine!
Am ieșit din cabina de probă și am încercat sã o fac să se răzgândească, dar e la fel de imposibil ca și cum ai face un cub să fie rotund.
-Mulțumesc mult, Sophie! I-am zis la plecare. Chiar nu era nevoie să...
-Uite Amma. Fi atentă la mine. Tu crezi că nu ți la oameni când defapt nu e așa.
Discuția asta sună extrem de ciudat zisă de Sophie. E interesant că ea crede asta, așa cum a crezut și despre Brad.
-Tu ai venit în pădure pentru mine, neștiind de puterile tale. În schimb, știai prea bine ce ți se poate întâmpla. Tu ai venit pentru mine, să mă ajuți. Înțelegi? Asta înseamnă să ții la o persoană.
Am rămas fără cuvinte. Sophie a întortocheat toată percepția mea asupra lucrurilor. Eu nu am dorit să arăt că țin la ea, dar am făcut-o involuntar. Ca să îmi păstrez teoria am zis că am nevoie de ea pentru informații, dar acum realizez că eu chiar îmi doream să fie teafără, indiferent de ce mi se va întâmpla mie.
-Nu e nevoie să spui nimic, e greu să primești o asemenea informație.
Îi mulțumesc din tot suflețelul meu că nu a vrut să răspund la asta. Se vede că e obișnuită cu oamenii ca mine. Sper că a făcut și cu Brad o treabă la fel de bună ca asta.
Eram pe aleea de la cămin. Mă dureau mâinile de la pungi, dar se merita. Prima mea petrecere va avea loc în curând.
-Ce a zburat timpul! am zis eu, descuind ușa de la camera mea. Stai să îmi iau ruxacul și vin.
-Nu ai nevoie de ruxac! În plus, nu se asortează cu ținuta pe care o vei avea.
Deja începeam să mă panichez grav. Eu nu arat bine în niciun fel de ținută. Defapt, eu nu arăt bine în general.
Sophie a dat ochii peste cap când mi-a văzut expresia și am intrat în camera ei. A aruncat pungile pe pat, deci iată că începe.
-Eu o să îmi pun lucrurile noi.
A înșirat în colțul patului tricoul verge camuflaj cu scrisul "Diferența dintre viață și târfe e că viața se schimbă", blugii negri rupți, care dezvăluiau mai mult picior decât acopereau. A pus pe podea noii ei bocanci cu ținte și a scos o geacă de piele din șifonier.
-Perfect! A zis ea, fericită. Iar acum tu, domnișoară... Ia să vedem...
A pus în celălalt colț tricoul meu și blugii negri mulați și rupți în genunchi, ce aveau pe cracul stâng o pentagramă albă din sclipici. A scos din șifonier vechea ei geacă pe care nu cred că a purtat-o vreodata la cât de nouă pare. E genială!
-Wow, Sophie! Mersi mult de tot!
-În picioare rămâi cu bocancii tăi, îi ador!
-Hai să ne mai uităm la un film, dar înainte de asta trebuie să îți spun ceva...
