-Va trebui să ai mare grijă la Adunare. Sam deja te bănuiește și chiar nu știu cum ar reacționa să afle că ești ca Brad.
-Nu pot să mă prefac că îmi e rău și să lipsesc?
-Poți să te prefaci și otrăvită sau decapitată dacă vrei, dar tot o să vi.
-La ce anume să am grijă?
-Încearcă să nu te transformi și, în numele cui vrei tu, ia pastilele alea afurisite!
-De unde ști de pastile?
-Am metodele mele. De obicei, noi ne cunoaștem între noi.
-Eu nu știu nimic despre tine, am zis dezamăgită.
-Îți zic tot ceea ce e necesar și secret de-altfel: influență, curaj, tupeu.
Am dat din cap și am tăcut. Colierul nu mai ardea așa de tare, sau poate că mă obișnuisem. Eu și Elijah am ieșit afară, unde ne așteptau Logan și Sophie transformați.
-Cum a fost maratonul, sportivilor? a întrebat Elijah cu zâmbetul pe buze.
-Spune o dată ce are! a șoptit calm Logan.
-Brad, i-a răspuns Elijah șoptit.
Logan și Sophie au căscat gurile și ochii le-au revenit la normal.
-A-ai sp-pus cumva...
-Taci, Sophie! Da, asta am zis.
-O, nu. Adunarea! și-a amintit Logan. Ce o să ne facem cu ea acolo?
-Sophie o să îi spună tot ce trebuie să știe, iar noi trebuie să ne separăm. Diseară, la 3:30, ne întâlnim aici.
După ce Elijah a zis asta, toți am luat-o la fugă. Eu și Sophie eram una lângã cealaltă.
-Acasa? am întrebat.
-Acasă! a zis ea, transformându-se.
*****
-Ia loc aici! a zis Sophie.
Eram în camera ei, iar pe podea erau cinci lumânări așezate circular. Seamănă cu ceva ritual din filmele mele, dar nu comentez. M-am așezat ascultătoare în centrul lumânărilor și am așteptat.
-Ai timp 10 minute, a zis Sophie și a ieșit din cameră.
Zece minute să ce? Nu înțeleg de ce a plecat și m-a lăsat aici. Colierul ardea rău de tot. L-am scos din bocanc și strălucea foarte tare. Steaua s-a făcut roșie și scotea scântei. Brusc, lumina s-a stins și imaginea a început să se învârtă. O durere asurzitoare a pus stăpânire pe tot corpul meu, făcându-mă să îmi doresc să urlu. Imaginea în întuneric s-a distorsionat foarte mult, până am ajuns să văd pentagrama în fața ochilor. În fiecare colț al stelei era câte ceva.
Colțul de dreapta sus a început să se mărească, prinzându-mă într-o viziune. Era un bărbat desfigurat care încă trăia și urla. Rămășițe din corpul lui erau peste tot, iar el pierdea cantități masive de sânge. Se afla pe un fel de scenă albă, iar un public numeros aplauda și ovaționa. Desfiguratul m-a privit fix în ochi și a spus: "Amarie".
Viziunea s-a oprit și mi-am simțit capul ca și când cineva m-ar fi lovit cu o bâtă în el. Steaua a dispărut, iar eu mi-am revenit la normal, amețită. Am băgat repede colierul în bocanc și Sophie a intrat.
Lumânările erau stinse și dărâmate.
-Nu povesti nimic acum, păstrează pentru diseară, a zis aceasta.
M-am ridicat buimacă și m-am așezat pe pat.
-Bea multă apă, altfel o să te dezhidratezi.
Am luat sticla de apă din mâna ei, dar când am dat să beau am vomitat sânge pe mine. Sophie a adus repede un prosop și nu am murdărit prea mult, dar era cel mai dezgustător lucru pe care îl simțisem vreodată. Corpul a început să îmi tremure și capul mă durea tare.
-Amma, stai liniștită te rog. O să fii bine, promit. Voi avea grijă de tine...
Și după n-am mai auzit. Vedeam roșu în fața ochilor și colierul mi-a încins carnea. De data asta chiar că m-a încins. Șoseta mea a ars și s-a rupt, iar piciorul mă ustura oribil.
"Āmilaki yit'ebik'ali", "debik'i", "megideli", "t'ik'uri". Vocile urlau asta. Urlau și îmi desfigurau toată existența. Nu făcam față. Stăteam ghem. Oare eram moartă? Am văzut un punct mov și mi-am revenit brusc.
-Gata, Amma. Ești aici acum!
Eu eram cu capul deasupra unei găleți. Era plină cu sânge, eu am făcut asta.
-Eu am...
-Nu e nici o problemă. O să curăț eu. Important este că tu nu ai nimic rău. Totul a trecut, da?
Am pus subtil mâna în locul în care era colierul și el nu mai frigea, dar piciorul încă mă durea oribil.
Sophie a luat găleata de sub capul meu și m-a șters cu un șervețel umed la gură. Cred că arătam ca un zombie sau ceva gen, dar Sophie pare foarte calmă.
-Sophie... Brad...
-Da. Brad făcea la fel. Nu am apucat să aflăm ce și cum, dar dacă o să ne ajuți tu poate vom putea să îl aducem înapoi.
Glasul ei era plin de speranță... Dar eu cred că Brad al ei s-ar fi întors în atâta timp dacă nu ar fi fost...
-Amma. Am terminat să curăț. Hai să ne uităm la un film și să ne pregătim.
-Să ne pregătim?
-Elijah nu invită oameni la el în casă niciodată. Înseamnă că este extrem de important.
E abia 23:00. Timpul a zburat rapid din fericire, dar tot eram stresată. Sophie se plimba de colo-colo și bălmăjea ceva. M-am concentrat puțin mai mult și am înțeles ce zicea. Ea șoptea exact ce mi-au zis vocile în cap.
-S...
Aceasta m-a întrerupt cu un gest al mâinii și m-a redus la tăcere. Oare eu oi fi vorbit de cunoaște cuvintele? Oare vocile au vorbit prin mine?! Cum poate Sophie să pronunțe cuvintele alea? Cunoaște și ea limba aceea ciudată?
Sophie a scos un plic din sertarul cu șosete și a legat o ață roșie și lungă de el.
-Vreau să porți asta la mâna stângă. Arată adevărul și prosperitatea.
-Ai vorbit exact ca o vrăjitoare.
-Nu sunt vrăjitoare, dar nici mult nu mai am. În fine, nu despre asta voiam să vorbesc.
-Ce e?
-Am nevoie ca tu să fii relaxată când o să mergem. Dacă te încordezi sau agiți nu vom putea face nimic.
-Bifat! Altceva?
-Fi sinceră cu noi.
Când a zis asta s-a uitat fix în ochii mei și a scăzut tonul vocal, de parcă deja știe că ascund ceva.
-Îți vrem doar binele, a continuat ea.
Eu m-am dus până la toaletă și am scos colierul din bocanc și bocancul din picior. Carnea mea se înnegrise. Chiar m-am ars nasol. Îmi trebuia o cremă și ceva în care să țin colierul să nu mai ardă. Defapt, orice aș pune ar fi în zadar. Este un foc "magic" și nu cred că se stinge așa de ușor. Sau... Poate dacă îl bag în alt obiect magic va funcționa. Ca de exemplu, săculețul ăsta de la mâna mea stângă.
Asta e singura variantă care are o șansă la succes. Am desfăcut șnurul cel roșu și am introdus colierul înăuntru, iar apoi l-am închis cu grijă. În interior era ceva praf și nu voiam să se risipească tot.
Am mers în camera Sophiei și am plecat la drum. Luna era foarte stridentă pe cer, înconjurată de mii de stele, care-mai-de-care mai lucitoare. Pădurea era extrem de întunecată, dar eu vedem perfect datorită ochilor de pisică. Aud foarte multe animale, de parcă toate au treabă în seara asta. Orice treabă au animalele, sigur nu e mai importantă decât a noastră.
Am ajuns exact în locul unde se află casa lui Elijah. Era ora 3:28.
-Unde sunt? am șoptit.
-În general, noi suntem extrem de punctuali. În două minute o să apară amândoi.
Mă uitam în jur, încercând să văd dacă pot face copacii să se mute fără Elijah, dar fără el deja părea imposibil.
3:30.
-Doamne ferește! Ce m-am speriat! am încercat să șoptesc.
Elijah și Logan au apărut exact în spatele nostru, iar Sophie părea obișnuită cu acest tip de apariții.
-Haideți înăuntru odată! a zis Elijah.
Am rămas surprinsă să văd că doar o clipă n-am fost atentă și copacii erau deja separați și trapa în pământ.
Când am intrat, Sophie ca căscat gura peste tot și se ferea să atingă chestii. Bănuiesc că avem același instinct. Liam, în schimb, s-a aruncat direct pe canapea și s-a întins, ca și cum aici este casa lui.
-Luați loc, fetelor! a zis Elijah, uitându-se la noi.
Sophie a dat să protesteze, dar nu o las să îmi repete greșeala, așa că am tras-o de braț până la canapea și aceasta a prins ideea.
-A făcut-o? a întrebat direct Logan.
-Da, i-a răspuns Sophie. A mers foarte rău!
Aceasta și-a dus privirea îngrijorată spre Elijah, care se abținea să nu se panicheze și el.
Am început să pivestesc exact cum a fost, de la viziune și voci, până la acel bărbat. După le-am zis cum am vărsat sânge și Sophie a scos telefonul din buzunar și le-a arătat ceva băieților.
-Ce mama dr.... a zis Logan cu mâna la gură. Sophie, coincidența este macabră.
Elijah și-a mărit involuntar ochii și i-a îndreptat de la telefon la mine.
-Ce e aia? am întrebat rece și apăsat.
Sophie voia să zică ceva, dar Elijah i-a pus o mână pe umăr și a vorbit el.
-Dacă nu îți arătăm va fi nasol, dar te rog să îmi promiți că nu te vei panica.
Am aprobat din cap și Sophie mi-a întins telefonul. Eram eu, plină de sânge. Aveam ochii extrem de galbeni și de luminoși, iar la mâini gheare de cel puțin 20 de cm. Mă uitam fix în cameră și arătam ca și cum mârâiam și eram gata să sar la atac. Țineam găleata din care se revărsa sânge strâns la sub 10 cm de bărbie și din gură încă îmi ieșeau două cărări de sânge ce se scurgeau în găleată. M-am uitat atent la acea poză, când a apărut ceva. O pentagramă îmi lumina fruntea puternic, iar fix în clipa următoare a dispărut.
I-am înmânat telefonul Sophiei, care a continuat povestitul și a pomenit ceva de cuvintele alea. Eu nu mai auzeam ce se vorbește. Mă uitam undeva în gol și eram amețită. Poza aia mi s-a întipărit în cap și simt cum sângele se duce tot la creier. Brusc, ceva m-a scos din transă.
-Amma?! Ești în regulă?
Era Logan. Avea o mână pe umărul meu și mă privea în ochi.
-Sunt bine, da.
Răspunsul meu a fost extrem de calm, ca și cum nimic nu mi s-a întâmplat.
-Elijah, ce o sa fac? am întrebat.
-Adunarea e în două zile din acest moment. Nu cred că e o idee prea bună să fii în preajma stelei.
Colierul începea să ardă. Sacul era călduț și strălucea ușor roșu. Am dus mâna subtil la spate ca să acopăr săculețul și am ascultat în continuare.
-Eu cred că trebuie să meargă, a zis Logan. Steaua apare peste tot, ceea ce înseamnă că Steaua o cheamă.
-Nu o să se poată. Toți vor fi acolo pe parcursul întregii nopți, a zis Sophie.
-Ce o să facem? am întrebat.
A rămas un moment de liniște profundă între noi. Eu, Logan, Elijah și Sophie în picioare, în jurul mesei de sticlă. Ne uitam unii la alții blocați și așteptam ca unul dintre noi să rupă tăcerea. Elijah a dat sã deschidã gura, când s-a auzit un bubuit puternic și asurzitor.
