Miercuri

Cea dintâi Mircuri a morții

  Edit 9 Oct 2017: gandeam extrem de gresit si scriam extrem de prost la momentul redcatarii chestiei asteia so I'm sorry for the dose of cringe you'll be getting from reading this

Se îndreptă cu timiditate spre el, ca în orice altă zi. Acesta o salută, dar ea nu răspunse. Se gândea la altceva în momentele acelea, ceea ce lui i se părea atipic pentru o tipă ca ea, care zilnic, de săptămâni întregi, se uita mai lung la el și își întorcea capul să se uite, atunci când se intersectau pe holuri, din câte își dădea seama după ce o văzuse cu coada ochiului holbandu-se, chiar la el. Și încă de câte ori o surprinse făcând asta in ultimele luni! Tipa asta avea o dorință în ea, foarte bine ascunsă, dar pe care el o vedea în fiecare miercuri în care se vedeau, când petreceau timp împreună și ea nu se mai sătura din a se hrăni cu vederea lui și cu energia emanată de el. Ăsta era unul din puținele lucruri care îi mai hrăneau ego-ul... Nu putea înțelege ce era așa special la persoana sa. I se părea că e unul ca toți ceilalți, poate cu o idee mai distrus decât golănașii din oraș, care abuzau câte o corcitură în fiecare seară, "rasă" de fete cu care chiar el însuși recunoaște că se satisfăcea prin serile de vară din anul trecut... Acum își dorea să creadă că s-a schimbat, că își acoperise păcatele cu un cearceaf alb, deși simțea cum ceva îl striga zilnic de la suprafață, anticipând cu suspans și disperare ca și noul așternut sa fie pătat asemenea celui de dinainte. Iar el știa. Știa că intr-o zi nu va mai rezista și că răul bine ascuns în interiorul său va ieși iar la suprafață și că se va întâmpla ca în dățile trecute, cu el și chiar cu alții trezindu-se in spitale, la poliție, sau intr-o cameră prăfuită dintr-un hotel abandonat. Vârcolacul din el rezista lunii pline care-i șoptea în urechi că din când în când mai merită și el o bucată de carne vie. Azi se hotărâse că avea să o comită din nou, să sărbătorească ziua lui măcar așa, cu niște vin, o fată drăguțică și un pat incomod dintr-un motel, dacă tot nu avea să petreacă alături de prieteni, cu un tort. Anul ăsta era în criză de prieteni, toți îl abandonaseră de când renunță să facă cinste cu băutură prin baruri, de când obosise și își propuse să revină pe calea cea bună.
Mai erau doar câteva ore până la întâlnirea cu fetișoara asta de șaisprezece ani pe care a cunoscut-o pe internet, câteva ore până când cearșaful alb avea să fie din nou pătat. Oare avea să regrete? Viața asta nouă i se părea drăguță, așa, deși cam liniștită. Va începe să chiulească din nou, să plece cu zilele din oraș, să renunțe la cursurile de pian, și evident să nu se mai întâlnească cu Mara acolo, sau miercurea, la magazinul de instrumente. Ea era așa inocentă, în comparație cu toate fetele din viața lui! Când îi ținea companie, aproape că se simțea purificat complet de păcate. Uite-o, cum venea, ca in fiecare zi de miercuri, spre el, la magazinul din centru, magazinul acela cu doamna drăguță de la casierie, care își îngrijea orhideile aranjate în vitrină lângă viori și mandoline așa cum își îngrijesc bătrânele de la moaște icoanele din sufragerie, unde puteau cânta instrumente de când scăpau de la ore și până seara, când se închidea. Dar azi ceva era diferit în ea. Felul în care apăsa pe fiecare pas era mai hotărât. Avea o presimțire, dar nu îi era clar încă dacă era una bună sau din contră. Trei pași. Doi. Unul. Îl îmbrățișă. Asta nu se mai întâmplase de mult timp, așa că se gândi să profite de curajul ei, și o înfășură, la rândul lui, în brațele lui lungi, grele ca visele de plumb, grele și dureroase. Îi simți bătăile inimii, erau mult prea rapide pentru ea. Ce se intâmpla? Deodată, se ridică pe vârfuri, și se uită fix la el, lung. Parcă îi sorbea tacticos culoarea ochilor căprui, iar el, la rândul lui, îi savura privirea plină de dragoste picătură cu picătură. Mara se ridică, pe vârfuri, și înainte ca el să își dea seama ce se întâmpla, ea îi șopti un "L mulți ani!" în urechea dreaptă și îl sărută cu toată viața ei. El se stingea, se topea, iar ea murea pentru el, își evapora puterile, ii transmitea tot ce mai avea, pentru că toate săptămânile acelea de când îl cunoscuse pe Robert la cursurile de pian, în care se abținuse de la a părea așa de inocentă, o obosiseră enorm. Ei doi erau focul și apa, și în sfârșit, jocul se echilibrase, cu buzele lor atingandu-se. La început, până și sărutul ei a părut un gest plin de inocență. Apoi, un animal sălbatic, probabil o felină, a ieșit din interiorul ei și a început să se hrănească lacom cu toate sentimentele ce îi uneau, ce îi formau. El începea să simtă la fel. Nu erau feline, erau lupi. Se luptau pentru putere chiar și în acel moment, deși o parte din fiecare le spunea să renunțe, să nu mai grăbească totul. Dar desigur, nu au încetat, iar sărutul l-au simțit amândoi ca pe un bliț. Rapid și violent, lasă urme, uneori adânci, alteori doar de suprafață.
-Scuze, șopti Mara, dezlipindu-se de el pentru o gură de aer
Preț de câteva secunde, Robert nu avu nicio reacție.
-Ne vedem săptămâna viitoare, tot în fața magazinului, mi-am amintit că am ceva de făcut. Și plecă, lăsând-o pe fată singură și intrebandu-se cu ce a greșit
Mara începu să plângă, chiar acolo, în mijlocul străzii. Doamne, cât greșise. Lacrimile ei rotunde curgeau încet, strălucind pe chipul ei pictat ca niște mărgele scumpe. Dintr-o dată ușa magazinului se deschise în spatele ei, speriând-o cu zgomotul, și din magazin ieși doamna de la casă, care o invită înăuntru, unde avea să o servească cu o ciocolată caldă.
Între timp, el nu știa ce l-a apucat. Ii venea să strige de fericire, să se arunce de pe un pod numai ca să își descarce extazul cu care se umpluse. O sună pe fata cunoscută pe internet și anulă planurile, anula a orice gând la răzvrătire pe care îl mai avea. De-abia aștepta miercurea viitoare, și trebuia să o transforme în ceva cât mai special, era rândul lui sa surprindă.