În fața ochilor mei se afla un altar vechi, făcut din piatră acoperită de mușchi de copac. Era înconjurat de doi pomi mari și bătrâni, care acopereau altarul cu frunzele. Nu înțeleg cum poți să încapi acolo, dar tocmai am dormit într-un pom, deci nu comentez.
-Hai înăuntru. Încearcă să fii silențioasă, a zis Logan.
Am aprobat din cap și l-am urmat. Interiorul era la fel ca exteriorul, dar aici erau multe simboluri și inscripții pe pereți. Defapt, pereții erau plini se astfel se semne. Unele erau scrijelite, iar altele desenate cu ceva ce pare a fi cărbune la prima vedere. În celălalt capăt era o piatră mare, iar Elijah și Sophie stăteau îngenuncheați în jurul ei. Elijah bălmăjea ceva în limba aia ciudată și Sophie s-a ridicat, întorcându-se spre noi. Aceasta mi-a făcut semn să mă apropii, iar Elijah s-a ridicat ușor, meditând în continuare. Când a ajuns să fie în picioare, acesta mi-a întins mâna, iar eu am apucat-o. Am pășit în față și Sophie s-a dat la o parte. Elijah a pus mâinile noastre împreunate pe acea masă și am simțit că ceva e pe cale să mă lovească.
Negru, foc, urlete. Asta auzeam și vedeam. Poate sunt într-o viziune, sau poate acesta este crudul adevăr.
Elijah nu mai era. Eram total singură și transformată. Probabil că m-am panicat de m-am transformat, sau probabil că îmi va servi la ceva și eu nu știu încă la ce.
-Yihi newi?
Era o voce. Așa de aproape, dar în ecou. Nu știu de ce, dar o înțeleg. O înțeleg ca și cum mi-ar vorbi limba. A spus "Ea este?".
-Āwoni, yihi newi. Wede midiri sīlaki.
"Da, ea este. Trimisă de pe pământ". Ei sunt spiritele? Și dacă da, atunci înseamnă că asist la o conversație despre mine?
-Hābili, liji. Tech'emarī hayili līnorachihu.
"Colierul, copilă. Dețineți multă putere". Sper că Elijah nu a auzit asta.
-Inyd wense!
"Am decis!"
Ultima voce mi-a răsunat în cap de mii de ori și simt cum tot corpul meu se strângea și pierdea oxigen. Am închis strâns ochii și m-am abținut să nu urlu. Această durere nu poate fi descrisă ca fiind doar "infernală", deoarece e mult mai mult de atât. Simțeam presiune în creier și corpul meu paralizase. Nu mai puteam mișca nici un oscior.
Totul s-a terminat și am tras adând aer în piept. Elijah m-a prins să nu cad și m-a luat pe sus de acolo. Îmi amintesc doar multe simboluri ce se învârteau din ce în ce mai rapid, iar după am ieșit.
-Sunt bine, am spus calmă.
Chiar eram bine. Defapt, îmi revenisem extrem de brusc.
-Ceea ce se întâmplă este perfect normal. Ce au vorbit Menafisiti cu tine?
-Au vorbit în limba aia ciudată și eu le-am înțeles.
-Amharica este limba noastră străveche, sau limba pe care toți o știm și este de bază. Cam ca engleza, dar la noi e vital să o cunoști, m-a lămurit Sophie.
-Cum i-am înțeles dacă nu cunosc limba?
-Nu se învață ca engleza sau ca altă limbă modernă. Amharica este un dialect magic. Cu cât te descoperi pe tine mai mult și îți perfecționezi abilitățile, cu atât o vei ști mai bine. De aceea este o laudă să cunoști această limbă, a zis Logan.
-Acum că te-am lămurit, spune-ne ce au decis Menafisiti, a spus Elijah concentrat.
Am ocolit colierul și le-am zis restul.
-... Iar la sfârșit au zis că au luat o decizie.
-Așa...
-Atât.
-Poftim?! Atât, a zis Elijah revoltat. Ce decizie au luat, Amma.
-Niciuna. M-au trimis înapoi aici. Asta s-a întâmplat.
-Baga-mi-aș... a înjurat Logan. Se pare că minunata carte nu a vrut să ne ajute.
-Offf, a oftat și Elijah.
Sophie nu mai scotea nici un cuvânt, de teamă să nu ne bruieze potențialele idei ce ar putea să apară.
-Ce o să facem? am întrebat. Mâine seară e Adunarea. Nu mai avem timp deloc și eu nu pot lipsi!
-Găsim o soluție, a zis Elihah. Spune-ne ce ți-a citit în stea Zayn.
Le-am povestit despre cum Zayn a zis că steaua este acolo de când sunt eu pe lume, dar s-a activat recent și despre cum a fost propulsat în altă parte a creierului meu când a încercat să o citească. Logan a spus felul în care corpul meu s-a comportat după ce am făcut asta și a așteptat ceva reacții, care nu au întârziat să apară.
-Ai lăsat-o să doarmă la Zayn?! Ai înnebunit, Logan?! s-a revoltat Sophie. Dacă pățea ceva...
-Sunt bine, vă garantez. S-a purtat frumos cu mine și nu a făcut nimic ciudat.
-Ce ne facem, ce ne facem, ce ne facem? Panică panică panică...
-Gata, Sophie! Calmă, a întrerupt-o Logan. Știu eu ce o să facem.
Toți trei am tăcut și ne-am uitat fix în ochii lui, sperând la o soluție.
-Bine, defapt nu știu. Dar, panica nu o să ne ajute. Trebuie să fim calmi și să gândim limpede, așa cum e Amma în orice situație.
Am ignorat faptul că a făcut fără să vrea abuz la psihopatie așa că... STAI! Psihopatia! Asta este.
-Boala mea e răspunsul! am zis veselă.
Cei trei s-au uitat la mine ca la ultima picată din lună.
-O să dau semne de boală. O să vorbesc singură și o să deranjez. Nimeni nu stie de ce e în stare un psihopat, iar eu vreau să mă distrez.
Ultima parte am zis-o cam sadic și am observat asta pe fețele lor îngrijorate.
-Boala e o soluție, dar o vom folosi altfel, a completat Sophie obtimistă.
-Gata, știu! am întrerupt-o. Eu o să mă prefac că mi se face extrem de rău și voi fi nevoită să plec să îmi iau pastilele.
-Amma... Acolo or să fie oameni cu dreptatea în sânge. Ăștia nici bine nu se uită la tine că și observă minciuna, a zis Elijah.
-Șhh! a șoptit Logan.
Ne-am ascuns toți printre tufe, iar de data asta m-am transformat instant. Corpul meu s-a antrenat cu ideea.
A fost liniște vreo cinci minute, iar fix când am dat să mă ridic și să ies l-am auzit pe Sam:
-Dacă se află că JP a ieșit din ascunzătoare va fi grav, mai ales cu Adunarea.
-Nu o să se afle. Nimeni nu îl poate vedea.
Era Roger. Roger și Sam, singuri, la altar. Sigur nu e întâmplător.
-Poate așa își va găsi iubițica și va intra dracului înapoi în ascunzătoare. Trebuie neapărat să merg să discut cu el.
Stai... JP este silueta! El mă urmărea și dispărea, iar doar eu îl vedeam! Întrebarea este, cum de nu m-a prins sau cum de nu a sărit la atac până acum? Este ceva ciudat la mijloc.
-Ai uitat ceva, Sam. JP are piciorul luxat. Dacă tu crezi că se poate camufla cu dita-i bușteanu' de picior, atunci te înșeli. Nici să fugă nu poate, doar ai fost lângă mine când l-am ajutat să se ridice de pe canapea.
Picior luxat... Poate nu era el. Oricum, nici nu mai sunt sigură că am văzut în realitate pe cineva. Cu cât trece mai mult timp, cu atât pare că a fost o iluzie creeată de imaginația mea.
Orice ar fi, JP este singurul care mă poate lămuri în legătură cu tot. Faza e că Sam l-a descris ca fiind periculos și el nu pare genul de tip care să se teamă de ceva în geneal, pentru că nu o face. De ce orice mă poate ajuta nu este accesibil, nu înțeleg. Colierul ăsta o să mă tâmpească mult timp și va trebui să decid când să îl arăt. Este o șansă foarte mică să fiu prinsă, așa că mai bine o voi face eu, pregătită.
Sophie se incorda tare. Presimțea ceva.
-A fost cineva aici! a zis Sam. Mai mulți, defapt.
Vocea lui se transformă în mârâit și îmi era frică să nu mă simtă
-Prea multe mirosuri.
-Nu face spectacol, Sam. Ști ca lumea trece pe aici. Hai să plecăm până nu încep ceilalți să ne caute.
Cei doi au plecat, dar tot am mai stat în jur de cinci minute de la dispariția lor ascunsi, ca să fim siguri ca au plecat.
-La ce tocmai ai asistat? am întrebat.
-Bine zis, a continuat Sophie. De când umblă Roger cu Sam? Nu e prima dată când îi prind împreună.
-E din cauza lui JP. Ați auzit și voi, e posibil să fi ieșit din ascunzătoare, a zis Elijah.
-Dacă a ieșit singur să o caute pe fată, înseamnă că dacă o găsește ne va face praf. Nici nu vreau să îmi imaginez, a spus Logan.
-El știe cum arată? am întrebat.
-Păi, am auzit că a visat-o, mi-a răspuns Sophie.
-Hai să ne separăm! Atragem atenția, a zis suspicios Logan.
Fiecare a luat-o la fugă în direcția în care avea treabă. La felul în care fugea Sophie, aș zice că mergem la cămin să mânăm și să dormim.
Am fugit printre copaci, ingnorându-i. Eram pur și simplu obișnuită cu fiecare element de aici. Dacă eu simțeam tot, oare cum simțea Sam. Cred că nimic nu mișcă pe aici fără voia lui.
M-am alarmat! Nu știu ce se întâmplă, dar am simțit pericol și m-am oprit brusc.
-Ce se... a încercat Sophie să zică.
-Șhh.
Era ceva sau cineva aici. Aproape. Trebuia să nu fac mișcări bruște. Sunt vânată și simt asta. Am întors ușor corpul ca să văd tot ce e în jur, dar orice a fost a fugit. Oare era JP? Sau unul dintre băieți?
Am luat-o iar la fugă și Sophie nu a deschis gura tot drumul. Fugeam din ce în ce mai repede și nu ne mai păsa dacă aveam să ne lovim de cineva.
*****
Stăteam întinsă pe pat și mă uitam pe pereți, cu colierul în pumn.
-Chestia asta mi-a blestemat viața! am zis.
~Defapt, chestia asta ți-a fost dovadă că viața ta e un blestem. Tu ai blestemat tot ceea ce ai atins, pe oricine s-a atașat de tine și pe oricine are contact cu tine~
-Nu-i adevărat... am șoptit.
M-am ridicat în pat și m-am dus în fața oglinzii să o văd.
-Ai găsit ceva în Întuneric? Sau doar te-ai ascuns de adevăr?
~Am găsit multe. Ai o emisferă blocată, dar nu știu cum să deschid ușa aia. În rest, adevărul crud e specialitatea mea de bază. În niciun caz nu mă ascund de așa ceva~
-Emisferă blocată? Cum adică? Unde ești mai exact de îmi vezi ușile cu amintiri?
~Ești naivă. Credeam că te prinzi singură. Singurul tău întuneric este în mintea ta și atât. Eu am fost aici mereu și nu aș putea pleca nici de bunăvoie~
Iar acum a dispărut! Minunat! Când aveam mai mare nevoie de sfaturi de la cineva care îmi cunoaște situația.
Adunarea este în seara asta, iar eu sunt extrem de agitată. Au trecut trei ore de când am ajuns acasă, Sophie ar trebui să fie trează.
Am băgat colierul în pix și l-am lăsat acolo. E mai bine să stăm separați.
Am bătut la ușa Sophiei și am așteptat. Am auzit un "intră" foarte agitat și am deschis ușa.
-Ce naiba...? am întrebat.
