Intunericul ghetii

Zapada stralucea iar papucii mei erau acoperiti cu matasea alba si inghetata a iernii. Fulgii de nea coborau peste corpul meu intins si adancit in omatul alb. Frigul nu mai patrundea in mine, sufletul imi era deja inghetat. Puteam simti moartea atat de aproape de inima mea, de muschii mei care parca au trecut in nefire.

Pleoapele mele deveneau grele iar rezistenta mea scadea cu fiecare fulg care coborea din cerul protector contopindu-se cu nomatul alb. Bataile inimii scadeau puternic iar ochii mei se inchideau. Nu treceam inca aceea granita dar corpul meu era atat de aproape sa cedeze, poate ca cedase si singurul care mai lupta era al meu suflet.

Pot auzi cum zapada se striveste sub presiunea unor pasi apasati. Ochii mei negri de taciune se deschid iar gura mea se contureaza intr-un zambet amar. Au ajuns aici, de ce au ajuns aici? De ce sunt aici? De ce trebuie sa suport privirile lor in ultimele mele clipe?

-Sa nu indraznesti! Sa nu pleci de langa mine fara sa ma lasi sa-ti spun cat de mult te iubesc! Tu nu poti sa pleci! Trebuie sa ma lasi sa ma lupt pentru inima ta, pentru dragostea ta! Nu poti sa-mi renegi sansa asta! E prea crud... tu... nu poti... Nu poti fi tu cea care va pleca!

Ma uit la baiatul cu ochii verzi. Il cunosc de atatia ani, ii cunosc sentimentele de atat de mult timp si le-am negat de atatea ori. Am fost rea si egoista si regret acum. Poate daca as fi facut alte decizi nu as fi ajuns aici, nu am cum sa indrept acele decizi. Dar poate acum, acum in ultimul ceas al vietii imi permit sa visez.

Baiatul cu ochii calzi este tras din spate si trantit pe zapada. Gestul agresiv si posesiv, maraitul si vocea adanca si profunda ma fac sa imi recunosc bestia. Ochii mei negri privesc acei doi ochii albastri metalizati, inghetati care sunt plini de emotie. Chipul lui e la fel de palid ca prima data, buzele lui sunt la fel de sangeri iar mainile lui reci imi cuprind obraji rozali care isi pierd tot mai mult din culoare.

Ochii si toata finta lui inghetata se acopera cu emotii si ma priveste cu toata dragostea din acea inima de gheata. Lacrimile lui prelinse din acei turturi magnifici se rasfrang asupra mea. Vocea lui rece parca are un strop de caldura si umanitate.

Cum ar putea? Cum ar putea demonul ghetii? Cel mai neuman dintre toti demoni sa fie plin de viata, de suferinta, de umanitate? Cum poate acel demon al ghetii, care mi-a inghetat sufletul si m-a trimis spre aceasta dureroasa si inceata moarte, sa planga acum asupra corpului meu rece? Cum poate din intunericul lui sa rasara o raza de lumina fierbinte care sa ajunga la sufletul meu inca viu? Cum pot sa simt inca acei fiori daruiti de prezenta lui?

Eu? Eu sunt sortita mortii si tot ce fac este sa ma gandesc la el. La demonul meu care mi-a furat inima si mi-a condamnat corpul si sufletul la moarte. Vreau sa cred ca ma iubeste, vreau sa cred ca eu sunt cea care l-a adus inapoi spre umanitate. Dar cum sa cred asta cand insusi el a aruncat blestemul ghetii asupra mea.

Din vina lui sunt amenintata de cel mai rece si crud blestem. Din cauza lui inghet literalmente. Raman fara corp si fara inima si fara suflet.

-Frumoasa mea, raza mea de soare. Imi pare atat de rau. Nu am vrut sa ramana asa. Nu trebuia sa se intample asta. Tu trebuia sa fugi iar blestemul nu trebuia sa ajunga la tine. Tu trebuia sa ma urasti si atunci puteai trai alaturi de pampalaul ala. Tu trebuia sa lupti pentru lumina si caldura din viata ta. Tu nu trebuia sa dai doi bani pe iarna mea... si atunci ai fi trait, ai fi scapat. De ce vrei tu sa mori asa? De ce vrei tu sa ma iubesti... De ce iti place gheata... De ce nu o urasti... Tu ma iubesti si iubesti gheata iar iubirea asta care ma sperie pe mine iti va aduce pieirea. Esti atat de prostuta si atat de fragila...

Inghid ochii si ma gandesc cum s-a ajuns la asta... Incep sa dau inapoi toate momentele...

Toate saruturile, toate imbratisarile, toate atingerile inghetate si electrizante, toate acele nopti friguroase si pline de pasiune, toate intalnirile pe ascuns, toate secretele, tot adevarul, toata iubirea, toata atractia, tot misterul, toata ura, toate acele locuri... si totul se opreste in acel loc, in acel moment, in momentul in care totul a inceput.